Un cadou bun de Crăciun!

   Anni locuieşte în Anglia. Ea are deja 71 de ani. Astăzi a şters praful şi a găsit o carte veche, o carte de cântări. A primit-o în anul 1954 de Crăciun. Atunci, Anni avea zece ani – a trecut mult timp de atunci! Dar îşi poate aduce încă bine aminte. Ea povesteşte cum a fost mai demult:

   Bunica Anniei locuia la câţiva kilometri depărtare. Uneori o vizita cu bicicleta. Anni o vizita pe bunica cu plăcere – ea ştia să povestească aşa de bine şi avea totdeauna bomboane; ce bine, că o avea pe bunica! Adesea cântau împreună, căci bunica ştia multe cântări frumoase. Anni învăţase deja multe de la ea.

   Într-o zi a fost – în sfârşit! – iarăşi Crăciunul. Anni stătea în faţa cadourilor. Pe cele mai multe le despachetase, dar de la bunica ei nu era nimic. Doar nu...? Nu, aşa ceva bunica ei nu uita. Niciodată! Uite, acolo mai era un pacheţel, albastru cu fluturi gri. Şi pe deasupra o panglică albă, ale cărei capete erau făcute ca nişte cârlionţi mici. Acesta putea fi de la bunica! Cu grijă, Anni desfăcu panglica şi despachetă hârtia. O carte de cântări – minunat! În faţă era scris: „Pentru draga mea Anni, cu multă dragoste de la bunica. Cântarea 431.“ Anni s-a bucurat. A deschis imediat la cântarea 431 – da, o cunoştea bine. Se spunea: „În cer suntem acasă.“ Această cântare a cântat-o mereu cu bunica.

   Tot mereu se spunea în cântare: „În cer suntem acasă.“ În cer? Nu era Anni acasă, unde mama şi tata şi fratele ei Nick locuiau? Desigur, acum da! Dar Anni şi bunica ştiau precis că odată vor fi la Domnul Isus în cer. Cum aşa?

   Anni putea să-şi amintească bine. Într-o zi observase că făcuse multe lucruri, de care Domnul Isus ar fi trebuit să Se întristeze. Trebuia să se gândească numai la câteva lucrări de control. Uneori nu calculase în cap ceea ce învăţătoarea dorea să ştie. Dar prietena ei Sarah şedea lângă ea, iar în caietul ei stătea uneori deja scris rezultatul – iar acesta, la scurt timp mai târziu, stătea scris şi în caietul Anniei. Cum se putea aşa ceva? Sau fratele ei mai mic Nick – odată el a văzut că ea şi-a băgat o bomboană în gură. Şi imediat a ţipat: „Şi eu vreau o bomboană!“ Anni i-a spus că a fost ultima. Într-adevăr? În aceeaşi clipă a ştiut exact că a fost o minciună grosolană. Şi încă Unul ştia: Domnul Isus.

   Când Anni a înţeles într-o zi cât de trist este Domnul Isus pentru toate aceste păcate, atunci i le-a spus Lui pe toate câte le-a ştiut. Desigur, nu şi-a mai amintit de fiecare păcat pe care îl făcuse. Şi acest lucru i L-a spus Domnului Isus. Şi Domnul Isus i le-a iertat pe toate. Atunci a cântat de bucurie!

   A citit în Biblie că Domnul Isus a spus: „Mă voi întoarce şi vă voi lua la Mine.“ El a promis aceasta: pe toţi aceia care au recunoscut în faţa Lui păcatele lor şi L-au acceptat ca Mântuitor, El îi va lua la Sine. Atunci, ei vor fi pentru totdeauna la El în cer.

   Acum, Anni este deja în vârstă. Dar ea încă mai cântă cu plăcere această cântare: „În cer suntem acasă.“