Eşti şi tu în
fiecare an fascinat la Revelion de jocul de artificii colorat pe cerul
întunecos? Sau aparţii de aceia care sunt supăraţi de această risipă de
milioane, lipsită de sens, care în tot belşugul mai provoacă şi accidente
grave? – Un astfel de joc de artificii de Revelion este tipic pentru ceea ce
putem să facem noi oamenii: este răsunător şi numai de durată foarte scurtă,
costă mult şi foloseşte puţin, chiar face uneori şi pagube.
Cât de
sărăcăcioase sunt lucrările noastre ale oamenilor în comparaţie cu lucrările
lui Dumnezeu! Uită-te la soare. El răsare fără sunet şi permanent, el ajunge în
toate colţurile pământului, dă lumină şi căldură. El nu ne costă nimic şi
totuşi este de nepreţuit – fără el nu am putea să existăm nici măcar o clipă.
Dacă ai putea, ai
schimba soarele pentru un joc de artificii? Întrebare stupidă! Dar Dumnezeu
doreşte să te facă să înţelegi ceva prin soare. Trebuie să te decizi: alegi o
viaţă pentru lucruri trecătoare care – la fel ca un joc de artificii – te
fascinează pentru scurt timp, dar care nu are valoare adevărată? Sau alegi o
viaţă cu Isus Hristos, adevăratul „Soare“?
„Căci Domnul
Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte
de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană“ (Psalm 84.11).
„El S-a schimbat
la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut
albe ca lumina“ (Matei 17.2).
Numai cu El,
viaţa în noul an îţi dă un sens!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu