De-a indienii

   Mihai își pune ursulețul sub braț și se furișează prin iarbă în direcția grădinii vecinilor. Cei doi au plecat într-o misiune foarte importantă, purtând o banderolă colorată în jurul capului în care este înfiptă în spate o pană. Mihai trece peste zidul mic, care desparte grădina lor de grădina vecinului. Se uită puțin în jur și se strecoară pe furiș spre cortul de indieni, din care se aud glasuri șoptite. Cortul de indieni îi aparține lui Marius. El l-a primit de ziua de naștere și împreună cu Maria, sora lui Mihai, au întemeiat un trib de indieni. Nimeni în afară de Maria și Marius, nu are voie să aparțină de acest trib. „Este așa de urât din partea lor”, se gândește Mihai. Și de aceea el va... În acest loc, terenul este abrupt și Mihai alunecă dintr-o dată. El se rostogolește și aterizează direct în fața Mariei care tocmai se târăște din cort.

   - Mihai! Ea pare speriată și puțin supărată.

   În cort, Marius pune mâna pe un topor construit chiar de el.

   - Ce se întâmplă? Un atac dușman?

   Marius se strecoară afară.

   - Nu, este doar fratele meu, răspunde Maria.

   - Ce faci aici? îl întreabă ea pe Mihai.

   - Vreau să fac parte și eu de tribul vostru de indieni!

   Mihai se ridică și își așază podoaba pe cap și scutură ursulețul de praf.

   Marius se încruntă.

   - Un indian nu se joacă cu animale de pluș. N-avem nevoie în tribul nostru de un astfel de indian.

   - Nu comenta nimic despre ursuleț! se amestecă Maria înainte ca Mihai să poată spune ceva. El este un ursuleț bun. Poate că și Mihai și ursulețul ar putea intra în tribul nostru, dacă vor depune o probă de curaj.

   Marius este de acord.

   - Cu privire la acest lucru trebuie să ne sfătuim în cort. Fără ascultători! Tu trebuie să aștepți în grădina voastră până când te strigăm.

   Mihai dă din cap și face calea întoarsă împreună cu ursulețul. Durează destul de mult timp până când cei doi îl strigă. Când Mihai și ursulețul apar în grădina lui Marius, el stă în fața intrării cortului având pe cap podoabele șefului de trib, iar lângă el Maria în rochia ei maro de indiancă.

   - Sfatul indienilor a hotărât ca tu și ursulețul să aparțineți de tribul nostru după ce veți depune marea probă de curaj care constă din două părți! Sunteți pregătiți?

   Mihai încuviințează:

   - Da!

   - Deci bine: Mai întâi trebuie să mergeți în echilibru pe trunchiul copacului care trece peste pârâu.

   „Nu-i așa de greu”, se gândește Mihai, mai ales că pârâul este mic. Dar când vede trunchiul îngust de copac, ezită.

   - Pune ursulețul în tricou, propune Maria, atunci ai ambele brațe libere.

   Aceasta este o idee bună. Mihai pășește pe trunchiul copacului și își întinde brațele. El pune un picior în fața celuilalt, foarte încet și atent. Pana din banderola de pe capul ursulețului îl gâdilă pe bărbie și își întoarce puțin capul. El oscilează, dar se redresează imediat și merge în echilibru mai departe. În sfârșit ajunge de partea cealaltă.

   - Am reușit! strigă el.

   Marius und Maria aprobă.

   - Aceasta a fost partea întâi. Acum vine partea a doua: trebuie să treci prin fața casei domnului Birta. Numai ursulețul are voie să fie cu tine, nimeni altcineva.

   Casa domnului Birta se află la marginea pădurii și el are un câine mare și negru prins în lanț în curte. De fiecare dată când trece cineva pe acolo, câinele latră tare și mânios. Mihai nu a trecut niciodată singur pe lângă casa domnului Birta, ci numai împreună cu tata. Odată, un alt câine mult mai mic l-a mușcat pe Mihai și de atunci îi este teamă de câini.

   - Maria, Mihai, veniți vă rog înăuntru! strigă deodată mama din casă. Mihai răsuflă ușurat.

   Maria spune:

   - Trebuie să mergem.

   Marius încuviințează.

   - În regulă. Mihai poate să dea proba de curaj mâine.

   La cină Mihai este destul de liniștit. El se gândește la ziua de mâine și la câinele domnului Birta. Micuța lui inimă se strânge de teamă. El nu va deveni niciodată un indian bun. Maria știe de ce Mihai nu vorbește mult. A fost și ea acolo când micul câine obraznic l-a mușcat. Ei nu-i plăcea partea a doua a probei de curaj. Aceasta a fost ideea lui Marius.

   După cină, Maria merge în camera ei. De tabla de plută este agățat versetul de învățat pe de rost pentru ora de copii. Isus spune: ... pe cel ce vine la Mine, nu-L voi izgoni afară. Maria știe foarte bine ce a spus Marcu atunci: Oricine poate să vină la Domnul Isus așa cum este el. Noi trebuie doar să mărturisim în fața Lui păcatele noastre și să credem că El a murit pentru ele la cruce. Atunci suntem copiii lui Dumnezeu pentru totdeauna. Nimeni nu este marginalizat. Oricine poate să vină.

   Maria simte că ea și Marius s-au comportat greșit. Ei i-au interzis mereu lui Mihai să aparțină de tribul lor de indieni. Și acum trebuie să treacă o probă de curaj care este mult prea grea pentru un băiat care are doar patru ani și jumătate. Domnul Isus nu face așa. El spune: pe cel ce vine la Mine, nu-L voi izgoni afară. Maria știe dintr-o dată ce are de făcut. Aleargă jos, vorbește scurt cu mama și apoi dă o fugă la vecini. Când revine după câteva minute, deschide cu atenție ușa camerei lui Mihai.

   - Dormi deja? șoptește ea.

   - Nu, răspunde în șoaptă Mihai. El ține ursulețul în brațe. Aceasta nu mai are banderola cu pene pe cap. Mihai a ascuns sub pat cele două banderole colorate cu pene, pentru că nu va mai avea nevoie de ele niciodată.

   - Tocmai am fost la Marius, șoptește Maria. I-am spus că trebuie să-i acceptăm și pe alți copii în tribul nostru de indieni. Nu a fost o idee bună cu probele de curaj.

   Mihai se ridică în pat.

   - Și ce a spus Marius?

   - La început a spus că nu-i bine. Dar eu i-am spus că dacă nu vrea, nici eu nu mă mai joc cu el, pentru că este urât să nu te lăsăm pe tine și pe alții să se joace cu noi. Și atunci a spus Da.

   - Nu mai trebuie să trec prin fața casei domnului Birta?

   - Nu, nu mai trebuie. Dar mâine după-masă la ora patru să vii la cortul nostru. Acolo ne vom gândi cu toții împreună ce reguli trebuie să ținem noi ca indieni.

   - Este bine.

   Mihai radiază de bucurie.

   - De ce ai făcut acest lucru, Maria?

   - Pentru că ... Domnului Isus Îi place așa. Și mie la fel. Maria zâmbește, se strecoară încet din cameră și închide ușa.