Fetiţa din Madagascar

   În Antananarivo, un oraş de pe insula Madagascar, s-a înfiinţat o şcoală creştină, în care cu timpul mulţi copii au fost instruiţi.

   Printre şcolăriţe era şi o fetiţă, care s-a remarcat prin râvnă şi hărnicie. Ca cei mai mulţi copii din Madagascar, ea avea o memorie bună şi putea reţine bine cele învăţate. Cel mai mult se bucura de istorisirile biblice, pe care niciodată nu le-a auzit de prea multe ori. Când a putut să citească, a început să citească ea însăşi aceste istorisiri din Biblie. Ea a citit despre potop, despre Iosif şi fraţii lui, despre Moise şi Ilie, despre David şi despre Daniel în groapa cu lei şi aşa mai departe. Cel mai mult însă îi plăcea să citească despre viaţa Domnului Isus, aşa cum a umblat El pe pământ şi cum a murit la cruce, ca să şteargă şi păcatele ei. Gândurile ei se preocupau ziua cu aceste lucruri, iar noaptea visa despre ele.

   După ce a fost zece luni la şcoală, a venit mama ei s-o ia acasă în vacanţă. Călătoria a durat două zile. În seara primei zile au ajuns într-un sat, unde voiau să înnopteze. În timp ce se pregătea masa de seară, ele şedeau în jurul unui foc împreună cu unii locuitori din sat. Cele două călătoare au fost întrebate de unde vin şi încotro doresc să meargă şi ce au făcut în oraş. Fetiţa a răspuns că ea a mers la şcoala creştină şi le-a spus acelor oameni unele istorisiri biblice cunoscute.

   Locuitorii satului s-au arătat foarte interesați de cele auzite. După cină, ei i s-a cerut să povestească mai departe despre noua învăţătură despre Isus. Se făcuse foarte târziu când mama şi fiica ei au putut merge la culcare.

   În dimineaţa următoare au vrut să meargă mai departe. Dar oamenii nu le-au lăsat să plece. Ei au zis: „Vrem să auzim mai mult istorisirile tale şi despre cartea de care ne-ai povestit.” Mama şi fiica au rămas în ziua aceea acolo şi micuţa a trebuit să povestească aproape neîncetat.

   Sărmanii păgâni au fost captivaţi de adevărurile pe care le auzeau şi de cântările pe care micuţa le cânta. Abia pe la miezul nopţii s-a oprit din vorbit, căci mereu veneau şi alţi ascultători, şi fiecare voia să audă ceva. În dimineaţa următoare au venit iarăşi mulţi, cu rugămintea ca ele să mai rămână o zi la ei. Ei voiau să le facă rost de orez şi să le pregătească o colibă frumoasă pentru locuit. Şi astfel, ele au mai rămas o zi.

   În dimineaţa următoare au venit locuitorii din capul celălalt al satului cu rugămintea urgentă ca ele să se ducă şi la ei şi să le povestească istorisirile minunate. Ca urmare, ele au rămas acolo o săptămână şi în fiecare zi fetiţa le-a spus oamenilor despre Domnul Isus şi le-a cântat cântări creştine. Fetiţa era de dimineaţa devreme şi până seara târziu printre locuitorii satului. Aşa de mare era dorinţa acelor oameni de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu!

   După ce fetiţa şi mama ei au plecat, oamenii s-au adunat laolaltă şi şi-au repetat unii altora cele auzite, pe cât de bine posibil puteau, şi au cântat ce au reţinut din cântări.

   Astăzi în satul acela este o biserică şi în împrejurimile acelui sat sunt douăzeci şi cinci de biserici şi capele. Aceasta este urmarea istorisirilor spuse de acea fetiţă. Cu simplitate copilărească, ea a crezut şi a vorbit, iar Dumnezeu a binecuvântat-o!