Un maior din
armata britanică i-a cerut într-o zi unui predicator o dovadă clară și acceptabilă
că Biblia este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu și nu o invenție omenească.
Deoarece
predicatorul știa că maiorul călătorise mult în Orientul Mijlociu, l-a întrebat
dacă vizitase și cetatea Babilon. Maiorul a răspuns afirmativ și a exprimat
următoarele impresii din călătoria sa:
„Ruinele
Babilonului sunt pline de vânat de toate felurile. Cum îmi doream foarte mult
să vânez acolo, i-am cerut șeicului responsabil permisiunea de a vâna și de a
fi însoțit de vânători care cunoșteau locul. Mai mulți arabi au mers cu mine în
vechiul Babilon.
Dar când a venit
seara, arabii și-au strâns corturile și au părăsit ruinele fostului oraș. Fie
că am vrut sau nu, a trebuit să părăsesc terenul de vânătoare promițător
împreună cu ei.
Când m-am plâns
șeicului a doua zi, acesta mi-a răspuns enervat, dar foarte ferm: A rămâne
acolo peste noapte pentru a vâna sau a dormi în cort ar fi prea periculos din
cauza animalelor sălbatice. Nimeni nu rămâne acolo după apusul soarelui.”
Predicatorul ascultase
cu mare interes. Apoi a luat Biblia și a citit: „Și astfel Babilonul, podoaba
împăraților, falnica mândrie a haldeilor, ... el nu va mai fi locuit, nu va mai
fi niciodată popor în el. Arabul nu-și va mai întinde cortul acolo, și păstorii
nu-și vor mai țărcui turmele acolo, ci fiarele pustiului își vor face culcușul
acolo, bufnițele îi vor umple casele, struții vor locui acolo, și stafiile se
vor juca acolo. Șacalii vor urla în casele lui împărătești pustii, și câinii
sălbatici, în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină, și
zilele nu i se vor lungi.”
„Este o poveste
istorică ceea ce tocmai ați citit?”, a întrebat maiorul, tulburat.
Cu mare
seriozitate, mesagerul lui Dumnezeu a răspuns: „Nu! Aceste cuvinte au fost
scrise cu aproximativ 3.000 de ani în urmă, când cetatea Babilon ajunsese la
apogeul gloriei sale. Le veți găsi în Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu, în Isaia
13.19-22.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu