Ce ne învață barza

 

   Atunci când prietenele noastre cu pene, păsările migratoare, se întorc primăvara acasă din Africa cea caldă, se întoarce și barza. Berzele pot fi găsite peste tot în lume, mai ales în zonele bogate în apă. Barza este un oaspete binevenit peste tot. Își construiește cuibul din crengi pe copaci puternici, dar locul său preferat este pe acoperișurile caselor, iar perechea de berze care se întoarce caută întotdeauna vechiul cuib, apoi se așază pe acoperișul cunoscut și face zgomot cu ciocul în semn de salut.
   În ceea ce privește îmbrăcămintea sa, barza nu poate sta alături de mândrul păun sau de papagalul colorat; nici nu se poate lăuda cu forța sa, ci trebuie să se ascundă de vulturi. Vocea ei nu poate fi pusă alături de cea a privighetorii. Ceea ce face barza atât de populară este atașamentul ei față de oameni.
   Barza este menționată de mai multe ori în Sfânta Scriptură, unde este numită inițial chasida, ceea ce înseamnă "pioasă". Acest lucru ne arată că ea se bucură de respect de peste 3000 de ani.
   Dar cum știe barza din sudul îndepărtat că la noi a sosit primăvara? Și cine îi arată drumul pentru a-și regăsi vechea casă? Cuvântul lui Dumnezeu spune: "Chiar și cocostârcul își cunoaște vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica și cocorul își păzesc vremea venirii lor, dar poporul Meu nu cunoaște Legea Domnului!" (Ieremia 8.7).
   Barza nu are un calendar, nu se uită niciodată într-un atlas sau nu studiază un ghid de călătorie, dar știe când este timpul să plece și când trebuie să se întoarcă. Dumnezeu a pus în ea acest instinct natural, și ea îl urmează. În acest sens, barza poate fi un model pentru noi. Ea își cunoaște timpul și îl folosește la maximum. Oamenii înceți ajung întotdeauna prea târziu, iar cei pripiți ajung de obicei prea devreme. Cât de ușor le este părinților și profesorilor noștri dacă îi ascultăm și nu așteptăm până când trebuie să ne cheme de mai multe ori sau chiar să ne amenințe - și de câtă bucurie avem noi înșine și ceilalți parte prin ascultarea noastră!