Barnaby și ploaia

 

   Este luna septembrie. Cerul este încărcat de nori cenușii.

   Barnaby este nou în clasa a doua. Are părul roșcat și poartă ochelari mari. Și are un nume chiar ciudat: Barnaby.

   „Brillaby!”, strigă cineva.

   Toată lumea râde. Și Phil. Dar se oprește repede, pentru că Barnaby pare atât de trist. Nu supărat, ci cu adevărat trist.

   Apoi începe ora. Barnaby nu ridică mâna nici măcar o dată, dar nu este neatent; este complet concentrat asupra lecției. Nu pare prost, se gândește Phil.

   După școală, câțiva dintre elevi se îndreaptă spre autobuz. Este un drum lung de parcurs pe jos. Vântul începe să se întețească. Apoi începe ploaia. Încet, la început. Apoi cu putere. Apoi și mai tare.

   Barnaby își strânge cărțile la piept. Cineva îl îmbrâncește din spate. Barnaby se clatină. Râsete puternice. Sunt doi dintre colegii lor.

   Phil merge alături de Barnaby. Nu spune nimic. De ce să se certe cu ceilalți? Totuși, îl ajută pe Barnaby să-și adune cărțile ude.

   - De ce nu le pui în ghiozdan?, întreabă el.

   - Este deja plin, este răspunsul surprinzător al lui Barnaby.

   Ploaia cade tot mai tare. Barnaby și Phil aleargă spre autobuz. Sunt leoarcă. Șoferul autobuzului îi privește cu milă în timp ce se scutură, asemenea unor pisici ude, înainte de a urca.

   Apoi, Barnaby zărește doi băieți. Sunt Kai și Kevin – cei care tocmai îl îmbrânciseră. Vin în fugă spre ei, și mai uzi decât sunt el și Phil.

   Barnaby ridică mâna.

   - Vă rog, așteptați!, spune el. Trebuie să urce și ei!

   Phil rămâne pe loc, privindu-l cu gura căscată, uluit.

   Șoferul autobuzului dă din cap, iar ușa rămâne deschisă. Cei doi băieți urcă și se trântesc pe scaunele din față.

   Phil se așază lângă Barnaby și se uită la el.

   - De ce ai făcut aceasta?

   Barnaby ridică din umeri.

   - Pentru că așa se face, spune el încet.

   Phil stă pe gânduri o clipă.

   - Deoarece nu te răzbuni pe oameni pentru lucrurile rele pe care le fac? întreabă el apoi.

   Barnaby dă din cap.

   - Cum reușești?

   Barnaby se uită la el.

   - Domnul Isus mă ajută.

   Phil pare complet nedumerit.

   - Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, explică Barnaby.

   - Da, știu, dă Phil din cap. Crezi în El?

   Barnaby aprobă.

   - El a făcut mereu bine, chiar și atunci când oamenii s-au purtat urât cu El!

   - Și eu cred în El, spune Phil. Dar eu, totuși, am râs de tine împreună cu ceilalți.

   - Nu-i nimic, spune Barnaby. Mulți copii râd de mine – chiar și la vechea mea școală.

   - Nu o să mai râd, promite Phil. El și Barnaby își strâng solemn mâinile ude.

   Ploaia bate ritmic în acoperiș. Și, dintr-odată, lui Phil nu i se mai pare deloc amuzant numele Barnaby. I se potrivește de minune. Iar Phil se bucură nespus că și Barnaby crede în Isus Hristos. Oare vor ajunge să fie prieteni?

   Când autobuzul ajunge în sat, cincisprezece minute mai târziu, ploaia s-a oprit, iar soarele începe să se zărească printre nori. Phil și Barnaby trebuie să coboare la aceeași stație.

   - Uite!, strigă Barnaby. Un curcubeu!

   - Ce frumos!, spune Phil. Rămâne pe loc și privește. Apoi cei doi pornesc spre casă.