O lecţie din natură

   În timp ce mergeam într-o zi de primăvară frumoasă cu bicicleta peste câmp şi savuram soarele, am învăţat ceva din natură.

   Pe o păşune mare în faţa unei curţi de ţărani erau răspândite peste tot brânduşe galbene, violete – culori proaspete.

   Ce minune că tot mereu după o iarnă rece, reînvie o nouă viaţă! Atunci m-am gândit la viaţa noastră ca oameni. Nu şi-a făcut moartea şi acolo intrarea? Biblia ne spune că prin păcatele noastre s-a creat o prăpastie între Dumnezeu şi noi, creaturile Sale, şi că de aceea trebuia să murim. Moartea noastră este „plata păcatului“ (Romani 6.23).

   Din fericire, Dumnezeu vorbeşte în Cuvântul Său şi despre viaţa nouă.

   Eu m-am gândit la zăpada, care în timpul iernii acoperă întreaga ţară. În Biblie, în primul capitol din Isaia se vorbeşte şi despre zăpadă: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna“ (versetul 18).

   Nu este aceasta minunat? Dumnezeu, Domnul, vrea să ne ierte păcatele! Aşa înţeleg eu, că noi oamenii putem începe o viaţă nouă, când viaţa noastră veche, păcătoasă va deveni albă ca zăpada. Dacă noi ne recunoaştem şi mergem cu viaţa noastră păcătoasă la Dumnezeu, El va vrea şi va putea să ne facă fericiţi. Această veste bună de la Dumnezeu – Evanghelia – va putea fi răspândită în întreaga lume, pentru că Dumnezeu nu Şi-a cruţat pe propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi. De aceea, fiecare care îşi recunoaşte vinovăţia şi crede în Domnul Isus Hristos, va primi viaţă nouă, veşnică.

   Da, în loc de judecată, viaţă veşnică. Mulţumiri fie aduse Domnului Isus Hristos, pentru că El a suferit şi a murit pe cruce. El a fost binevoitor să ducă pedeapsa ca Locţiitor pentru toţi, care ÎL acceptă în credinţă ca Mântuitor al lor.

Să lumineze lumina ta

   Este surprinzător cât de departe se poate vedea lumina unei lămpi, chiar şi a unei lumânări într-o noapte întunecoasă. Mai demult, mamele îngrijorate puneau adesea lumânări la ferestre, dacă un copil nu era încă acasă. Este aşa de îmbucurător să vedem lumină când mergem pe străzi întunecate.

   Când vezi lumină într-o casă, îţi spui: „O, acolo este cineva acasă.“ Exact la aceasta S-a referit Domnul Isus, când a spus: „Să lumineze lumina ta.“ Lumina ta personală poţi să o laşi să lumineze numai când Domnul Isus este în inima ta.

   În inima ta este într-adevăr întuneric, pentru că ai făcut deja mult rău. Tu ai fost adeseori neascultător de părinţii tăi. Ai spus câdeodată câte o minciună. Toate acestea Domnul Isus le numeşte păcat.

   Dumnul Isus este lumina. El intră în inima ta imediat ce tu Îi deschizi uşa. Aceasta se întâmplă când recunoşti înaintea Lui păcatele tale. Crede apoi cu tărie că Domnul Isus a suferit şi a murit pe cruce pentru a ierta păcatele tale. Dacă faci aceasta, El vine în inima ta şi acolo se va face lumină.

   Domnul Isus te cheamă astăzi:

   „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la El...“ (Apocalipsa 3.20).

   L-ai lăsat să intre?

   Dacă da, cum ai putea să ţii toată bucuria şi lumina pentru tine? Dacă le spui şi altora despre acestea, atunci laşi într-adevăr ca lumina ta să lumineze.

   Mântuitorul are nevoie de luminiţe mici care să lumineze în această lume întunecată ca stelele strălucitoare pe cerul înalt.

O! Ce schimbare!

Ieri: Andrei este mânios şi rău pe toată lumea. Dar de fapt, el este nemulţumit cu sine însuşi. Inima lui este tristă şi foarte neagră, pentru că el nu Îl cunoaşte încă pe Domnul Isus.

Astăzi: Nu îl mai recunoşti, şi totuşi este acelaşi băiat. Totul a devenit altfel, de când I-a spus Domnului Isus: „Curăţă inima mea; salvează-Mă!“

Înainte...         După aceea

Suzana

   „Dă-mi marmelada! Tu dormi încă!“ țipă Monica. Roxi (5 ani) este cu gândul încă în pat şi nu reacţionează. În sfârşit se îndură Suzana (13 ani) şi îi întinde marmelada. „Suzana, ieri mi-ai luat ascuţitoarea. De ce nu ai băgat penarul iarăşi în ghiozdan? Eşti o neglijentă!“ primeşte Suzana ca răspuns în locul unui „Mulţumesc“. Spre supărarea tuturor, Roxi răstoarnă din greşeală cana cu cacao, care se revarsă peste masă. Asta este într-adevăr prea mult! Cacao curge de pe faţa de masă jos şi picură pe pantalonii lui Teodor; câteva picături se pot recunoaşte şi pe bluza albă a Monicăi. Micul dejun trebuie mutat în bucătărie. Şi cearta începe acum cu adevărat. „Roxana!!!“ Suzana privește la faţa roșie ca focul a lui Roxi. Fata are lacrimi în ochi. Total neajutorată, nu ştie cum să aducă în ordine acest haos. Suzana o aşază hotărâtă pe Roxana în faţa farfuriei ei cu cereale şi îi cere să mănânce. Apoi începe să şteargă masa şi să frece petele de pe pantalonii lui Teodor şi de pe bluza Monicăi. „Iiiii, dă-te la o parte! Apa este prea rece!“ o ceartă amândoi. Suzana înceacă să nu audă, dar ei continuă: „Suzana, tu ai vrut să-mi împrumuţi caietul tău. Am nevoie de el imediat, pentru că trebuie să plec. Adu-mi-l!“ „Suzana, tu nu ai curăţat ieri destul de bine oglinda din baie. N-am putut să mă recunosc astăzi foarte bine în ea.“ „Cine mi-a luat peria? Sigur, tu, Suzana, tu ai părul lung.“ Suzanei îi vâjâie prin cap tot felul de gânduri: marmeladă, cacao, bluza albă, apă de spălat, perie, penar, ascuţitoare, Roxi, caietul de engleză, oglinda şi ora 7:30, timpul de plecare. De fapt, este josnic ca toate să i se reproşeze astăzi de dimineaţă, în timp ce ea a crezut că a făcut bine şi a vrut să ajute. Dar Suzana nu vrea să se dea acum bătută. Ea şi-a propus ieri la şcoala duminicală să fie pe placul Domnului Isus, pentru a-I arăta că Îl iubeşte. Azi dimineaţă L-a rugat să-i dea putere.

   „Şi tocmai de aceea rămân acum liniştită şi aduc caietul de engleză şi ascuţitoarea, îi împrumut Monicăi bluza mea albă şi îi dau peria mea. Tocmai de aceea nu ţip acum la Roxana, ci o ajut să-şi îmbrace jacheta. Tocmai de aceea îmi propun să curăţ încă o dată azi la amiază oglinda, şi motivul îl voi istorisi lui Teodor, căci el va întreba de ce nu m-am enervat mai devreme.“

(Roxi, Suzana, Teodor şi Monica provin din familii diferite şi trăiesc împreună.)

„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine“ (Romani 12.21).