"Strângeţi-vă comori în cer..."

"Strângeţi-vă comori în cer..."

Matei 6.20

Hârtia de scris

   Înainte cu mulți ani, o doamnă distinsă din Anglia a vizitat odată o fabrică de hârtie. Proprietarul a condus-o, la dorința ei, prin toată fabrica, până când la sfârșit au ajuns la o încăpere unde erau depozitate zdrențe din care se fabrica hârtia fină. Când doamna a văzut zdrențele urâte și murdare, a exclamat:

   - Cum vor putea deveni vreodată albe?

   - O, doamna mea, spuse proprietarul fabricii de hârtie, există un proces chimic care are un asemenea efect, încât chiar culoarea acestor zdrențe roșii este suprimată. Înainte ca doamna să meargă mai departe, proprietarul a aflat că vizitatoarea a fost împărăteasa Victoria.

   Nu mult timp după aceea, împărăteasa a găsit pe biroul ei un teanc de hârtie de scris din cea mai frumoasă, din cea mai fină, așa de netedă și de strălucitoare cum nu mai văzuse niciodată. Fiecare foaie avea într-un filigran iniţialele numelui ei. Lângă se afla o scrisoare cu următorul conținut:

   „Va dori împărăteasa să accepte o probă din hârtia mea, în timp ce o asigur că aceste foi sunt fabricate din zdrențele murdare pe care le-a văzut? Cred că și împărăteasa va admira acest rezultat. Ar fi împărăteasa atât de bună să-mi permită în continuare să-i spun că la mine în fabrică s-au ținut câteva predici? Am învățat că Domnul Isus Hristos poate să accepte pe cei mai răi păcătoși și să-i curețe; chiar dacă păcatele lor sunt ca cârmâzul, el poate să-i facă albi ca zăpada. Și pot vedea cum El poate să-Și așeze Numele Lui pe ei. Și așa cum zdrențele prelucrate în hârtie bună ajung într-un palat împărătesc pentru a fi acolo admirate, tot așa pot fi primiți păcătoși sărmani, curățiți, în palatul marelui Împărat, al Domnului slavei.“

„Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna“ (Isaia 1.18).

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire“ (1 Ioan 1.9).

„ ...ca pentru Domnul“

   După terminarea școlii, Horia ajunse în ucenicie la un pantofar temător de Dumnezeu. După câteva zile, Horia ajuta deja cu sârguință. Permanent existau o mulțime de pantofi purtați, la care trebuia pusă talpa. Horia a primit în curând sarcina să înmoaie în apă tălpile de piele noi, tăiate și apoi să le prelucreze bine cu ciocanul, până erau uscate și subțiri. Apoi, meseriașul le fixa pe pantofi.

   După un timp, Horia s-a săturat de bătutul continuu, ostenitor. Când a ajuns odată din întâmplare în atelierul unui alt pantofar, a văzut că tălpile nu erau bătute, ci fixate ude pe pantofi. La întrebarea mirată a lui Horia de ce face așa, pantofarul i-a explicat că pantofii se uzează în acest mod mai repede și vor fi aduși în curând la el; și acest lucru era favorabil portmoneului lui.

   Horia spera că dacă îi va spune aceste lucruri maistrului său, nu va mai trebui să bată cu ciocanul. Dar maistrul a luat Biblia de pe raft, a căutat o clipă și a citit: „ ...să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 10.31). Apoi a spus:

   - Horia, știu că bătutul cu ciocanul este o muncă grea și vreau să te ajut de acum înainte; dar toți pantofii mei trebuie să fie reparați bine și cu grijă. Când odată în cer va trebui să dau socoteală Domnului meu despre tot ce am făcut – cât de mult va trebui să mă rușinez dacă Domnul Isus îmi va arăta acolo o grămadă de pantofi reparați rău și îmi va spune: „Îmi pare rău că ai făcut o muncă așa de rea și că nu pot să-ți dau nicio răsplată.“ Nu, Horia, doresc ca Domnul să poată să-mi spună: „Bine, slugă bună și credincioasă!“

   Horia a reținut aceste cuvinte. Adesea a avut ocazia să-și aducă aminte, că fiecare care crede din inimă în Domnul Isus, trebuie să arate și în comportamentul său - indiferent că este acasă, la școală sau la locul de muncă -, că el Îl iubește pe Mântuitorul său și dorește să facă totul pentru acest Domn. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă:

   „Orice faceți să faceți din toată inima, ca pentru Domnul...“ (Coloseni 3.23).

Vulturul

   Sfânta Scriptură ne prezintă gândurile lui Dumnezeu în diverse moduri printr-o vorbire bogată în imagini, prin pilde, întâmplări sau chiar lucruri din viața de zi cu zi. Astfel, de exemplu, vulturul ne este numit ca „regele păsărilor“. Această pasăre de pradă este depășită de alte păsări în mărime, dar de niciuna nu este depășită în istețime și putere, nici în postura sa maiestuoasă. Zborul ei frumos, înalt și rapid, agerimea ochilor și simțul foarte dezvoltat al mirosului, dar și durata lungă de viață întrec cu mult pe cele ale altor păsări. De aceea Cuvântul lui Dumnezeu se folosește mult de caracteristicile vulturului.

   Un bărbat și-a propus să observe și să urmărească foarte exact mai multe decenii viața vulturului. Din coliba lui în Alpi vedea obiceiurile și caracteristicile interesante ale acestor păsări.

   Există unii vulturi care sunt înalți de peste un metru și cu aripile întinse au peste trei metri lățime și ajung până la vârsta de 120 de ani. La aproximativ mijlocul vieții, vulturul arată bătrân, ca și când nu ar mai trăi mult timp; atunci ciocul lui devine cartilaginos, îndoit în formă de cârlig și penele se zbârlesc. Într-o zi, pasărea zboară cu putere de mai multe ori spre pereții de stâncă, astfel încât își pierde penele vechi și ciocul se rupe. Începutul unui nou cioc este deja format și de asemenea noi pene încep să crească. Pasărea se înnoiește. Așa ne arată marele Dumnezeu în Psalmul 103, versetul 5 și în Isaia 40, versetul 31, că prin Domnul Isus, chiar dacă devenim bătrâni, primim mereu putere nouă și curaj nou. Îndurarea Sa este în fiecare dimineață nouă; de asemenea, când omul nostru exterior se strică, omul interior se înnoiește zi de zi.

   Vulturii arată o mare grijă pentru puii lor. După ce cei mici sunt hrăniți, ocrotiți și îngijiți în siguranța cuibului, după un timp trebuie să plece. Atunci părinții îi aruncă – ei știu exact momentul – pe pui din cuib, pentru ca să învețe să-și folosească aripile și să zboare. Înainte ca să se obosească, înainte ca să nu mai poată zbura și să poată să cadă, pasărea bătrână zboară într-un zbor în picaj sub pui, îl ia pe aripile ei și îl duce cu bine în cuib. În Deuteronom 32, versetul 11, este scris: „Ca vulturul care își scutură cuibul, zboară deasupra puilor, își întinde aripile, îi ia și-i poartă pe penele lui...“ Ce bine, că Domnul Isus Își întinde brațele Sale la timpul potrivit și nu îl lasă să se prăbușească pe cel ce crede în El!