Micul Petrică
avea o bunicuță evlavioasă și bună la inimă. Ea îl învăța să spună numai
adevărul și băiatul căuta să-i urmeze întotdeauna povața.
Într-o zi,
bunica plecă după cumpărături și-și luă nepoțelul cu dânsa. În magazin erau o
mulțime de coșuri cu legume și fructe. În vitrinele de sticlă de pe tejghea se
înșirau la vedere tot felul de dulciuri – biscuiți și bomboane. Băiețașul nu-și
putea lua ochii de la ele...
În timp ce
bunicuța își făcea cumpărăturile, Petrică zări printre coșurile cu fructe o
măsuță cu mai multe coșulețe pline cu fructe de pădure și printre ele afine,
după care băiețașul se dădea în vânt, nu alta! Băiatului îi veni poftă să guste
o bobiță, numai una, deși ar fi putut înfuleca pe nerăsuflate un coș întreg.
Dar o voce lăuntrică îi șopti că dacă va lua o singură bobiță, va săvârși un
furt, iar să furi, înseamnă să păcătuiești.
Înăbușindu-și
vocea slabă a conștiinței, Petrică întinse mâna spre coș. Prima boabă se dovedi
a fi așa de dulce, încât mâna se întinse de la sine după a doua, apoi după a
treia, a patra și așa mai departe, până le pierdu numărul...
Deodată nepotul
auzi vocea bunicuței:
- Unde ești,
Petrică?
Petrică apăru de
după coșul cu afine, se apropie de bunicuță și o urmă în tăcere. Bunicuța îl
privi lung și-l întrebă:
- Ce-i cu petele astea vinete de pe obrajii
tăi?
- Ce fel de
pete? întrebă cu prefăcută nevinovăție Petrică, adăugând la păcatul furtului și
pe cel al minciunii.
- Petrică, tu ai
mâncat afine, nu-i așa? îl iscodi cu asprime bunicuța.
- Numai o
boabă-două, răspunse Petrică, știind prea bine că minte.
- De unde le-ai
luat? îl descusu bunicuța.
- Din magazin,
răspunse nepoțelul.
- Cu învoirea
vânzătoarei?
- Nu.
- Atunci le-ai
luat pe ascuns?
- Da, răspunse
Petrică, roșind de astă dată până în vârful urechilor.
Bunicuța îl luă
de mână și cum ajunse acasă, îl puse pe genunchii ei și-i aminti de porunca
Domnului: Să nu furi! Băiatul cunoștea această poruncă și izbucni în plâns,
rușinându-se de fapta lui. Bunicuța îl puse mai întâi să-I ceară iertare
Domnului, pentru că Îi încălcase porunca, apoi îl trimise să-i plătească
vânzătoarei pentru boabele pe care le mâncase. Petrică însă îi zise:
- Sunt gata să
mă rog lui Dumnezeu, dar mi-e rușine să-i cer iertare vânzătoarei.
- Știu că nu este
ușor, îi zise bunicuța, dar asta este singura ieșire. Du-te și adu-ți pușculița.
- Cum, să
plătesc din banii mei? întrebă Petrică.
- Desigur, odată
ce-ai mâncat pe ascuns afinele, zise neînduplecată bunicuța.
- Bine, dar
pierd tot ce-am agonisit atâta vreme, încercă să protesteze Petrică.
- Îmi pare rău,
dar altfel nu se poate, stărui bunica.
Petrică strânse
tot mărunțișul din pușculiță și se îndreptă încet spre ușă. Bunicuța îl petrecu
până în stradă, îl sărută, și băiatul, prinzând curaj, porni la drum.
Vânzătoarea se
minună, văzându-l că intră pentru a doua oară în magazin.
- De ce te-ai întors? Nu cumva bunicuța ta a
uitat ceva? întrebă ea.
- Nu... Ea n-a
uitat nimic, dar eu... eu n-am plătit pentru afinele pe care le-am mâncat pe
ascuns... Iată tot mărunțișul meu...
Vânzătoarea nu-i
luă decât un bănuț și băiatului i se păru că în ochii ei sclipiră lacrimi. El
ieși iute din magazin, dar buna vânzătoare îl ajunse în prag și-i întinse un
pachețel, spunând:
- Ia asta, Petrică, este pentru tine!
Băiatul îi
mulțumi și se repezi într-un suflet acasă. În pachet descoperi o gogoașă cu
dulceață nespus de gustoasă. Bunicuța îl privi drăgăstoasă și-i spuse:
- Vezi ce bine
este când îți îndrepți greșeala? Să te porți așa întotdeauna, spre bucuria
tuturor celor dragi.
- Îți mulțumesc, bunicuță, rosti încet Petrică, bucuros că-și însușise
bine lecția.
