O fetiță avea o păpușă frumoasă la care ținea foarte mult. Îi
plăcea să stea cu ea de vorbă și o scotea adesea la plimbare.
Într-o zi,
fetița își puse păpușa în cărucior și ieși cu ea în stradă. Deodată apăru în
cale o altă fetiță cu o păpușă de cârpă în brațe. Purta o rochiță veche și
spălăcită și avea o înfățișare sărăcăcioasă. Prima fetiță își privi frumoasa
păpușă și zise:
- Odorul meu, mă
bucur din suflet că nu ești ca păpușa asta de cârpă, urâtă și nespălată.
Dar fetița
săracă își iubea și ea păpușica. Ea îi tot vorbea și o dădăcea, ținând-o în brațe,
pentru că nu avea un cărucior frumos pentru ea.
De după colț
apăru deodată un camion în plină viteză. Fetițele săriră într-o parte și cea
săracă scăpă jos păpușa de cârpă. Roțile camionului o striviră pe loc sub ochii
înspăimântați ai celor două copile. Fetița săracă se plecă peste păpușica ei și
izbucni într-un plâns amar, privind la cârpa strivită în noroi. Comoara ei
pierise sub roțile camionului. Ce să facă ea acum? Cu cine să se joace?
Văzând-o singură
și nemângâiată, fetița cu păpușa cea frumoasă se apropie de ea și-i puse mâna
pe umăr, căutând să o mângîie. Dar sărmana fetiță plângea tot mai amarnic.
Atunci noua ei prietenă îi întinse păpușa ei și-i spuse:
- Ia-o, ți-o dăruiesc. E cea mai frumoasă
păpușă! Vei fi fericită cu ea.
Ea își îmbrățișă
și-și sărută pentru ultima oară păpușa și o întinse fetiței înlăcrimate, căreia
nu-i venea să-și creadă ochilor.
- Cum, mi-o dăruiești mie? Nu-mi vine să
cred! exclamă ea, dar noua ei prietenă se repezi într-un suflet acasă, ca nu
cumva între timp să se răzgândească.
Ajungând în
prag, ea se așeză și-și privi cu amărăciune căruciorul gol. La etajul cel mai
de sus al clădirii vecine locuia o bătrână. Ea asistase la întreaga scenă
petrecută sub ferestrele ei și devenise astfel martora întâmplătoare a acestei
emoționante istorii.
Peste câteva
zile, ea veni cu o cutie mare în brațe și sună la ușa casei unde locuia fetița
ce-și dăruise păpușa.
Mama fetiței
deschise ușa și vecina îi întinse cutia, spunându-i că a adus o păpușă frumoasă
pentru fetița ce-și dăruise păpușa iubită unui alt copil. Mama își chemă fiica,
îi explică motivul vizitei acelei femei și-i arătă cutia. Fetița o deschise.
Noua păpușă era mult mai frumoasă decât cea veche. Fetița era fericită și
repeta mereu că nu vecina, ci Dumnezeu îi trimisese păpușa. Mama îi împărtășea
părerea, pentru că o învățase de mică să fie mărinimoasă și să aibă grijă de
cei săraci. Ea își vedea acum roadele povețelor și-și tot ștergea ochii, râzând
și plângând în același timp, sărutându-și fetița și mulțumindu-i lui Dumnezeu
și bunei vecine.
