Constantin cloceşte

   Pe poza din revista de copii a lui Constantin de la magazinul de ochelari, totul arată mult mai simplu.

  Găina stă pe ouă în cuibar. – Apoi, mici vârfuri de ciocuri fac din interior găuri în coajă. – Şi acum se văd puii urâţi şi slabi ghemuindu-se lângă găină; cojile de ouă se află în jur. – Când puful se usucă, puişorii galbeni şi moi merg clătinându-se de jur-împrejur.

   Hm... Constantin ar fi mulţumit şi numai cu un pui de găină. Acesta ar avea loc în ghiozdan, dacă va vrea să-l arate prietenilor săi.

   În frigider sunt multe ouă, albe şi maro. Constantin ia unul maro. Arată cel mai natural. El îl înveleşte în căciula tricotată din lână albastră, veche a tatălui. Două zile la rând, Constantin cară cu el peste tot căciula. Ouăle se clocesc cu căldura corpului! Asta ştie Constantin prea bine. Şi dacă în ziua a treia nu ar fi venit Mona şi Cristina, atunci...

   - Ei, Constantin, spuse Mona şi se aşeză în fotoliul lui Constantin.

   - Nu! strigă Constantin. El o împinse pe Mona din fotoliu – aşa, fără explicaţii! Pe fotoliu se afla căciula tricotată din lână albastră a tatălui. Şi din ea se scurgea o substanţă lipicioasă transparentă şi galbenă. „Ihh!” i se făcu scârbă Monei.

   - Oul meu! Dragul meu ou! Şi tu te-ai aşezat pe el! Constantin aproape că plângea. Mona şi Cristina nu înţelegeau nimic. Am clocit! explică Constantin.

   - Ai clocit? Cristina înţelegea totdeauna cel mai repde. Dar tu – tu eşti un băiat! Cocoşii nu clocesc! La aceasta, Constantin nu se gândise. Oare ai fi reuşit? Cred că nu! Mona se uită deznădăjduită la bucăţile de ou.

   (Mona, totdeauna înţeleaptă, avea totuşi dreptate.)

   - Puii nu sunt jucării pentru oameni, sau? Tu, Constantin, spui adesea că Dumnezeu a creat totul. El a făcut şi puii pentru găini, exact ca căţeluşii pentru câini. Şi pentru oameni a făcut bebeluşii. Şi, încă ceva, Constantin, în curând vei avea o surioară.

   - Nu, spuse Constantin, un frăţior!

   Dumnezeu va face în curând un cadou familiei lui Constantin. Da, un cadou! Cel mai mare cadou! Un cadou din mâna lui Dumnezeu! Un bebeluş pentru o familie de oameni!

 

La dreapta sau la stânga?

   Aşa – în sfârşit este gata vederea pentru bunica! Acum repede un timbru pe ea şi apoi cu ea la cutia poştală! Dar unde există aici o cutie poştală? Poate ştie domnul acela în vârstă cu câinele: „Mă scuzaţi, puteţi să-mi spuneţi vă rog unde se află următoarea cutie poştală?“ – „Sigur că da. Trebuie să mergi pe strada aceasta mai departe până la semaforul de acolo. Acolo trebuie să o coteşti la dreapta şi apoi direct la următoarea intersecţie încă o dată la dreapta pe strada cu sens unic. După circa o sută de metri pe partea stângă se află o cutie poştală prinsă de peretele unei case.“

   Ei, nu ar trebui să fie o problemă. Deci, la drum – prima dată până la semaforul din faţă. Şi apoi de două ori la dreapta după colţ. Şi acum - hmmm -, pe partea stângă se află multe case, dar o cutie poştală nu se vede nicăieri. Oare este aici strada greşită? Sau s-a înşelat domnul acela în vârstă? Dar ar trebui să ştie unde este dreapta şi stânga... ah, acolo în faţă este cutia poştală! Sigur, atât timp cât autobuzul a stat în faţa ei, nu se putea vedea de aici! Clapeta sus... şi vederea dispare în cutie. Cu asta s-a rezolvat! Dar ce bine că am învăţat deja de mult timp unde este dreapta şi stânga! Altfel bunica nu ar fi primit niciodată această vedere. Cum a fost oare atunci în clasa întâi? Tuturor copiilor li s-a legat un şnur roşu la încheietura mâinii drepte. Şi numai acela avea voie să-l desfacă, care învăţase: „Roşu este la dreapta!“  Şi unchiul Ion, care avea întotdeauna o vorbă, ştia şi aici una: „Mâna dreaptă este întotdeauna mâna în care se află degetul mare de la stânga!“

   Sună într-adevăr complicat: „ ...în care se află degetul mare de la stânga!“  ...dar când ştii în care mână este degetul mare de la stânga, atunci ai înţeles deja de mult timp diferenţa dintre dreapta şi stânga! Ah, unchiule Ion, această vorbă nu-i bună de nimic...

   Dar acum serios: să cunoşti deosebirea dintre dreapta şi stânga este foarte important – nu numai atunci când cauţi o cutie poştală. În Biblie citim că Dumnezeu i-a spus profetului Iona: „Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor...?“

   Dar cum era situaţia la ceilalţi oameni de acolo? Ei au regretat faptele lor. „Dreapta şi stânga“ – aceasta are adesea în Biblie de-a face cu drept şi nedrept. Fiecare care poate deosebi între dreapta şi stânga, este destul de mare să poată deosebi între bine şi rău! Şi cine poate acest lucru, trebuie neapărat să-L accepte pe Domnul Isus ca Mântuitorul său! Căci: toţi oamenii sunt păcătoşi! Şi toţi vor fi cândva pedepsiţi de Dumnezeu, dacă nu cred în Domnul Isus. Într-adevăr, ai o mare responsabilitate după ce poţi deosebi între dreapta şi stânga!

A auzi, iar apoi?

   Este miercuri după-masa. Eva, Nicoleta, Ruben şi Veronica sunt în vizită la Cristina. Cristina are deja 24 de ani. În fiecare miercuri, copiii pot veni la ea. Uneori este şi Daniel prezent. Cine ştie pe unde se ascunde astăzi.

   După un timp, Ruben ia cuvântul: „Cristina, trebuie să ne spui istorisirea.“ Ruben este întotdeauna primul care se gândeşte la istorisire. Copiii stau în cerc în jurul Cristinei şi aşteaptă. Ce istorisire din Biblie va povesti ea astăzi? Este istorisirea despre Iona. El trebuia să meargă în cetatea Ninive. Oamenii de acolo erau foarte răi, iar Iona trebuia să le spună că Dumnezeu vrea să-i nimicească.

   Dar ce face Veronica?

   Ea se uită la desenul ei, pe care trebuie să-l întrerupă pentru un moment, şi visează la culorile pe care le va da papagalului dacă va colora mai departe. Numai cu jumătate de ureche ascultă istorisirea Cristinei.

   Ruben ascultă cu gura deschisă. Dar – istorisirea devine tot mai captivantă – Daniel strigă de afară: „Vii cu mine să ne jucăm fotbal? Astăzi este jocul de retur de la meciul nostru de luni. Trebuie neapărat să ne susţii!“ Ruben se gândeşte doar puţin, apoi spune: „Cristina, nu mai pot rămâne astăzi aici şi să ascult. Trebuie să-l ajut pe Daniel la fotbal!“ Cu aceste cuvinte, Ruben dispare pe uşă.

   Cristina povesteşte mai departe. Iona a încercat să se ascundă. El a călătorit foarte departe. Dar Dumnezeu a trimis o furtună mare, iar marinarii l-au aruncat pe Iona în mare. Un peşte mare l-a înghiţit şi l-a scuipat după trei zile pe mal. Abia apoi, Iona a mers într-adevăr la Ninive şi le-a spus oamenilor de acolo mesajul său. Locuitorii din Ninive au crezut cuvintele lui. Lor le-a părut rău de ce au făcut. De aceea Dumnezeu i-a iertat şi ei au rămas în viaţă.

   Nicoleta a ascultat entuziasmată. Ea se gândeşte: „Cum a putut Iona să fie aşa de prostuţ şi să creadă că Dumnezeu nu îl vede în acel loc? Dumnezeu a ştiut exact unde era Iona, ce făcea şi ce gândea.“

   Cristina se duce în bucătărie şi aşază masa. Copiii încep iarăşi să se joace. Nicoleta se foloseşte de ocazie şi se apropie de bombonieră. Repede ia o bomboană şi o bagă în gură. – Dar Nicoleta! Ai uitat aşa de repede, că Dumnezeu te vede peste tot?

   Eva stă foarte liniştită într-un colţ. Cristina vine din bucătărie şi o întreabă: „Nu te simţi bine, Eva?“ – „Ba da. Dar ştii, când ne-ai povestit istorisirea, m-am gândit că Dumnezeu nu este mulţumit nici cu mine. Sunt rea, exact ca oamenii din Ninive. Atunci m-am rugat Domnului Isus, ca să mă ajute să-L ascult, să ascult de părinţii mei, să o ajut pe mama şi toate lucrurile să le fac cu bucurie.“ – „Dar ştii că trebuie să-L rogi şi să te ierte pentru ceea ce ai făcut rău? De la tine însăţi nu vei deveni un om bun“, îi aminteşte Cristina. Da, aceasta este important. Eva nu va uita acest lucru! 

Haina indianului

   Doi prieteni, un indian şi un alb, au fost convinşi de starea lor păcătoasă, când au auzit mesajul unui evanghelist.

   Indianul a înţeles imediat harul care i s-a oferit, în timp ce albul era chinuit de deznădejde din cauza păcatelor sale. Albul i-a împărtăşit prietenului său deznădejdea sa. Acesta i-a povestit următoarea pildă (se ştie că indienii folosesc cu plăcere imagini):

   - Fratele meu, ascultă povestea pe care ţi-o voi istorisi:

   Era un prinţ foarte bogat şi darnic. El ţi-a promis ţie o haină nouă. Dar în loc să o accepţi imediat, te-ai uitat la haina pe care o purtai şi ai spus: „Nu ştiu dacă pot să accept oferta dumneavoastră; haina mea nu este aşa de rea şi cred că o pot purta încă un timp.“

   Apoi prinţul mi-a oferit şi mie haina. M-am uitat la haina mea veche şi am spus: „Nu mai este bună de nimic.“ Am aruncat-o jos şi am îmbrăcat haina nouă a prinţului.

   - Frate, fă ca mine. Tu încerci să ţii la dreptatea ta proprie. Nu te poţi decide să te laşi de ea. Îţi spun că nu are nicio valoare. Eliberează-te de ea şi îmbracă haina dreptăţii, pe care ţi-o oferă gratuit Domnul Isus Hristos!

   Convins de cuvintele prietenului său, albul a primit mântuirea prin credinţa în Hristos, iar inima lui s-a umplut de bucurie, pace şi mulţumire.

Obligaţie delăsată

   În Marea Caraibilor, la intrarea periculoasă într-un port, se afla un far. Un paznic autorizat şi foarte bine plătit stătea acolo sus; acesta nu avea nimic altceva de făcut decât să aprindă în fiecare seară punctual lampa puternică şi să vegheze la ea în timpul nopţii.

   Într-o seară, când paznicul s-a trezit la ora obişnuită, s-a simţit încă obosit şi adormit; razele soarelui cădeau încă oblic în încăpere. S-a gândit: „Poţi să mai dormitezi douăzeci de minute.“

   Dar conştiinţa l-a atenţionat: „Mai bine aprinde deja acum lampa!“ Dar somnul şi lenea au biruit asupra sentimentului serios de obligaţie. În timp ce s-a mai gândit, a adormit iarăşi.

   Vise îngrozitoare l-au trezit într-un final. În jurul lui era noapte întunecată. Tremurând se grăbi sus la camera unde se afla lampa şi aprinse lampa preţioasă. Apoi se aplecă afară spre mare. Dar totul era liniştit. Dar nu inima lui. Ce nenorociri s-au putut întâmpla prin delăsarea obligaţiei sale?

   Şi într-adevăr, un cuter pescăresc şi un vapor au naufragiat în întuneric de stâncile îndepărtate. Consulul american a trimis deja a doua zi un sol, pentru a aduce pe paznicul infidel în detenţiune preventivă.

   Cititorule, dacă ai găsit prin harul lui Dumnezeu în sângele lui Hristos împăcare şi mântuire, atunci eşti chemat de Dumnezeu să fii o lumină pentru alţii, ca ei să nu meargă în pierzare. Eşti conştient de această înaltă chemare? Sau îţi petreci viaţa pământească în linişte indolentă şi egoism de neiertat? Trăieşti pentru tine sau pentru Domnul şi lucrarea Sa? Verifică viaţa ta, umblarea ta, inima ta, dacă eşti în lumină sau dacă lumina care este în tine este întunecată! Trezeşte-te, ca Hristos să te lumineze, şi vei fi o lumină şi o binecuvântare în dragoste şi credincioşie pentru cei din jurul tău!