Tocitul și rugăciunea

   Este luni dimineața. Marius trebuie să meargă la școală. El este în clasa a șasea. Tocmai astăzi are lucrare la matematică. Și matematica nu este deloc materia lui preferată. Marius a exersat mult. Totuși îi este teamă.

   Când ajunge la școală, Marius se uită încă o dată peste bilețelul cu lucrurile învățate. Marius începe să transpire, căci mai are timp doar câteva minute.

   Deodată își amintește că de curând l-a vizitat pe prietenul său, Eugen. Acolo, ei s-au rugat înainte de a servi masa. Părinții lui Eugen i-au explicat, că lui Dumnezeu poți să-i spui totul. Poți să-i mulțumești pentru mâncare sau pentru sănătate. Și de asemenea poți să-L rogi să te ajute în greutăți.

   Marius se află acum în fața lucrării la matematică. El se gândește: „De ce să nu-L rog pe Dumnezeu să mă ajute?“ El se roagă în liniște lui Dumnezeu. O rugăciune foarte scurtă! Marius devine mai liniștit. La început rezolvă exercițiile mai ușoare. Apoi ajunge la cele mai grele. Și înaintează surprinzător de bine.

   Cu siguranță, cunoști și tu astfel de situații, când ți-e teamă. Dar poți să te rogi în orice situație lui Dumnezeu. El are întotdeauna timp pentru tine și te ascultă. Dumnezeu Se  bucură, dacă te rogi Lui.

   Dar nu-L trata pe Dumnezeu ca pe un serviciu în caz de incendiu. Nu-L chema doar în situații de necaz! După aceea Dumnezeu să binevoiască să plece și tu să faci ce îți place ție? Nu, Dumnezeu dorește să rămână la tine și să-ți hotărască viața. Roagă-te Lui în fiecare zi! Tot mereu! Întreabă care este voia Lui! Și nu uita să-i mulțumești lui Dumnezeu când El te-a ajutat!

Lingura de cafea de argint

   O fată dintr-o familie cinstită slujea în casa unui medic ca ajutor la bucătărie. Prin zelul şi îndemânarea ei, s-a făcut curând iubită de stăpânii ei şi doamna nu încuia niciun dulap şi nicio ladă faţă de ea. Fata a pus în joc toată mândria ei, ca să menţină permanent în ordine bună toate lucrurile şi în mod deosebit curăţa tacâmurile frumoase până străluceau. Ea era înclinată şi spre înfumurare, şi din cauza aceasta deseori tacâmurile de argint ale doamnei doctor îi atrăgeau privirea. Când a urmat să se căsătorească, într-o zi nu s-a putut împotrivi ispitei de a-şi însuşi o lingură de cafea de argint şi să o pună deoparte. Ştia că stăpâna ei nu a numărat niciodată aceste linguri mici, din care avea câteva duzine. La părăsirea locului de muncă a primit un certificat bun de la stăpânii ei, care o lăudau ca fiind „o fată deosebit de corectă”. Dar ce ciudat! După aceea, lingura de cafea, pe care o luase, nu a dorit să o mai vadă şi nici să o folosească. În continuare a întreţinut relaţii bune cu familia de doctori; şi soţul ei îi datora domnului doctor locul lui de muncă, ca îngrijitor la spitalul orăşenesc. Astfel au trecut vreo zece ani. În oraş a avut loc o evanghelizare, la care a participat regulat şi soţia îngrijitorului, care a rămas adânc impresionată. Conştiinţa ei s-a trezit şi lingura de cafea, care mereu o neliniştea, o apăsa ca o povară. A mers la ora de audienţă a evanghelistului şi i-a mărturisit sincer singurul ei furt. „Ce trebuie să fac?” a întrebat ea. „Să mergi la doamna doctor, să-i mărturiseşti totul şi să o rogi pentru iertare”, i-a spus acesta. „Dar ce va gândi aceasta despre mine?”, se tânguia tânăra femeie. „Ea a fost totdeauna aşa de bună cu mine! Să se fi înşelat aşa de mult cu privire la mine! Nu va mai vrea să aibă a face cu mine.” - „Altfel nu veţi avea linişte”, a replicat evanghelistul. Ea a recunoscut că aşa era şi de aceea s-a hotărât, chiar dacă avea o povară grea pe inimă, să se ducă a doua zi la doamna doctor şi să-i ducă lingura de cafea furată. Totul a decurs mai bine decât se aşteptase. Binevoitoarea doamnă doctor i-a zis: „Marie, se poate întâmpla aşa ceva, şi începând de acum eu te apreciez şi mai mult din cauza sincerităţii tale. Poţi păstra lingura de cafea ca dar din partea mea şi să o foloseşti cu plăcere.” Astfel s-au despărţit în cea mai bună pace. Însă tânăra femeie a trebuit să sufere amar din cauza furtului prin nenumăratele mustrări de conştiinţă. Deja în Proverbele lui Solomon (Proverbe 28.13) citim cuvintele serioase, dar totodată aducătoare de mângâiere: „Cine îşi acoperă fărădelegile nu va prospera, dar cine le mărturiseşte şi le părăseşte va căpăta îndurare.”

Biblia în casă

   Un funcţionar de bancă a călătorit cu nepotul lui spre vestul îndepărtat al Americii de Nord şi amândoi au trebuit într-o seară să înnopteze într-o cabană din bârne singuratică. Locatarul era un bărbat zgârcit la vorbă şi cu maniere grosolane, şi multele topoare, ciocane, puşti şi pistoale de pe pereţi li s-au părut ciudate vizitatorilor. Au presupus că au ajuns într-o peşteră de tâlhari şi s-au hotărât ca atunci când unul doarme, celălalt să vegheze cu revolverul încărcat. Mai întâi a fost rândul nepotului să vegheze. Acesta supraveghea foarte atent prin crăpăturile uşii barăcii pe bărbatul necunoscut. A văzut cum acesta, după ce a servit masa de seară, a luat de pe o grindă o carte groasă, o Biblie veche, a citit atent în ea şi după aceea a îngenuncheat la masa sa pentru rugăciune. Acum, nepotul s-a liniştit pe deplin, a urcat la unchiul său în podul barăcii şi i-a zis: „Putem dormi liniştiţi; omul a citit în Biblie înainte de culcare, el nu ne face nimic.” Era un tăietor de lemne paşnic. În dimineaţa următoare s-au despărţit cordial de el şi l-au răsplătit din belşug pentru ospitalitatea de care au avut parte.

   O cântare veche spune aşa:

Unde nu-i Biblie-n casă,

Ea-i pustie, tristă, ştearsă;

Ușor vrăjmașu-și face loc,

Dar Dumnezeu nu e deloc.

Omule, de-aceea, nu lăsa

Loc celui rău în casa ta;

Chiar ultimul tău ban să-l dai

În casă Biblia s-o ai.

Martin Luther

„Deci fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.“ Romani 5.1

Cine a fost Luther?

Cu această întrebare s-au preocupat mulți oameni. Și aceasta dintr-un motiv bun: în acest an se sărbătoresc 500 de ani de la Reformă, un eveniment care a schimbat Europa și toată lumea. Peste tot se găsesc expoziții despre Martin Luther. Nu numai reprezentanții bisericii dau interviuri despre Luther și mesajul său. Și noi vrem să ne amintim de această persoană ca o unealtă în mâna lui Dumnezeu.

Teama lui Luther de pedeapsa lui Dumnezeu

Martin Luther s-a născut la 10 noiembrie 1483 în Eisleben (Saxonia). În anul 1505 a intrat în ordinul augustinian din Erfurt. Ceea ce l-a determinat să facă acest pas a fost o furtună cu fulgere și tunete; atunci, tânărul student la drept a promis de teamă că va deveni călugăr. El a devenit mai întâi preot, apoi a urcat rapid pe diverse trepte ierarhice ale ordinului și a profesat ca vice-superior al ordinului și ca profesor de teologie la Universitatea nou înființată din Wittenberg.

Teama lui de pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele sale a devenit pentru el în acel timp tot mai apăsătoare. Ea s-a finalizat cu întrebarea după un Dumnezeu îndurător.

Cum găsesc un Dumnezeu îndurător?

Luther a întrebat în marele său necaz sufletesc: Cum procedează Dumnezeu, care este în același timp drept și iubitor, cu păcatele mele? Ce face El și ce trebuie să fac eu, pentru ca El să mi le ierte? Ore întregi, Luther mergea prin cămăruța sa încoace și încolo. Spatele îi era sângerând și rănit de la loviturile de bici, pe care și le provoca singur ca pedeapsă. El explica tulburarea sa astfel: „Dacă aș putea crede că Dumnezeu nu este mânios pe mine, aș sta în cap de bucurie.“ El știa: Dacă mor, ajung în fața lui Dumnezeu. Și atunci El mă va condamna! „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor“ (Romani 1.18).

Cum se poate așa ceva? „Dumnezeul iubitor“ să fie mânios? Mânios pe credinciosul Luther? Mânios pe noi, oamenii? A înțeles Luther ceva greșit? Despre aceste lucruri aproape nu se mai aude astăzi nimic! Nu – temerile lui Luther nu erau nejustificate. Deja cu 1.500 de ani în urmă, apostolul Ioan a scris: „Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el“ (Ioan 3.36). Luther și noi toți suntem păcătoși – noi nu am fost ascultători de poruncile lui Dumnezeu. Sentința lui Dumnezeu este: „Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus“ (Romani 3.22-24). Și în Psalmul 7.12 citim: „Dumnezeu este un judecător drept.“ Aceasta este dilema: Dumnezeu ne iubește și nu vrea să ne pedepsească. Dar El trebuie să ne pedepsească, altfel ar fi nedrept! Și acum?

Înțelegerea lui Luther

Luther a înțeles: Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pe pământ, care a fost în același timp Om și a trăit o viață desăvârșită, pentru a ne salva.

În fața porților Ierusalimului s-a întâmplat ceva de neînțeles: Isus Hristos a fost judecat pe crucea de la Golgota de Dumnezeu, luând locul meu pentru vina mea.

Mânia lui Dumnezeu L-a lovit fără menajamente pe Cel nevinovat! El a suferit pedeapsa păcatului, moartea. Dar moartea nu a putut să-L țină. După trei zile, El a înviat! Acum, El este iarăși în cer.

Luther a înțeles în credință: Isus a purtat în locul meu pedeapsa pentru pacea mea. Acum este liberă calea spre Dumnezeu! Și aceasta – doar din îndurare!

Acest eretic trebuie pus pe rug

Luther a protestat public în 1517 cu cele „95 de teze“ împotriva vânzării de indulgențe, prin care se credea că credincioșii erau absolviți de păcate: „Imediat ce banul sună în cutie, sufletul intră în cer.“ Clerul a aruncat un ochi critic asupra lui. În parlamentul Reichului din Worms, el trebuia să renunțe public la tezele sale și la alte scrieri critice la adresa bisericii. Cu toate că Luther știa că îl amenința rugul, a dat înaintea parlamentului Reichului răspunsul: „Deoarece conștiința mea este roabă Cuvântului lui Dumnezeu, nu pot să retractez și nu voi retracta ceva (...) Dumnezeu să mă ajute. Amin.“ Astfel, moartea lui Luther părea să fie definitivă. Dar principele electoral, Frederic cel Înțelept, i-a venit în ajutor. El l-a răpit pe Luther, pentru siguranța lui, la Wartburg. Acolo, Luther a tradus Noul Testament în limba germană. Cartea veche și sfântă – în sfârșit înțeleasă în limba de zi cu zi! Acum, și oamenii simpli puteau înțelege Vestea lui Dumnezeu.

Dumnezeu te iubește

Drag cititor, Dumnezeu așteaptă și de la tine să recunoști că ești vinovat. El vrea ca tu să-ți recunoști înaintea Lui păcatele tale (1 Ioan 1.9) și tot ce frământă de ani de zile conștiința ta. El vrea ca tu să crezi că Isus a murit și pentru tine – dar și că a înviat și trăiește. Doar prin Isus Hristos - „solus Hristos“, cum a spus Luther – ajungi la împăcare cu Dumnezeu. Nu prin faptele tale bune (Efeseni 2.8-9)! Primește această salvare prin Isus Hristos și atunci ai pace cu Dumnezeu. Dumnezeu devine Tatăl tău, iar El nu-l va părăsi niciodată pe copilul Său! Ce ofertă minunată! Nu vrei să-i încredințezi astăzi viața ta Lui, care a dat totul pentru tine?

Cu cât sunt mai mulți...

Cu cât sunt mai mulți vrăjmașii

Ce pândesc pe sfânta cale,

Doamne, fă-ne și mai tare

Ocrotirea Feței Tale.

Numai Tu ne poți fi pază,

Numai Tu, numai Tu,

Când vrăjmașii suflă groază,

Numai Tu,

Numai Tu, Isuse Doamne,

Numai Tu.

Cu cât sunt mai mari primejdii

Pentru noi pe sfânta cale,

Doamne, fă-ne mai puternic

Zidul apărării Tale.

Cu cât suntem mai cu teamă

și mai slabi pe sfânta cale,

Doamne, strânge-ne mai dulce

Lângă sânul pazei Tale.