Arheologie subacvatică

   În adâncurile întunecoase ale mărilor se află mărturiile unor culturi de mult trecute: comori, vapoare, temple și chiar orașe întregi stau de secole pe fundul mării.

   Oamenii au încercat cu mult timp în urmă să cerceteze adâncurile mărilor. Deja omul de știință de origine greacă, Aristotel, s-a gândit la instalații în care oamenii să poată rămâne mai mult timp sub apă.

   În anul 1538 a fost descoperit clopotul scufundător, iar de la începutul secolului al XIX-lea există costume de scafandrii. Dar numai în urmă cu câțiva ani, arheologii subacvatici au cercetat, conform unui plan, porturile scufundate ale orașelor antice. Astfel, au putut fi salvate comori de argint și de aur, tunuri și muniție, temple și statuete, iar căutătorii de comori subacvatice s-au îmbogățit. Cu ajutorul acestor descoperiri, noi ne putem aprofunda cunoștințele despre istoriile vechi.

   Și tu poți porni în căutare de comori. Comoara este Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie descoperi că Dumnezeu te iubește, că Dumnezeu are un plan pentru viața ta, că dorește să-ți ierte toată vina, că te ajută cu mult drag. Pornește în căutarea de comori – citește Biblia cu inima sinceră. Dumnezeu dorește să te facă și pe tine nespus de bogat.

   Fluviul Nil are o lungime de 6.671 kilometri și este cel mai lung râu din Africa și al doilea ca lungime în lume.

   Fluviul Nil izvorăște din munții Rwanda și Burundi, aflați în mijlocul Africii, și străbate pe ultima sa bucată de drum Egiptul. Acolo se varsă într-o deltă uriașă în Marea Mediterană. În drumul său peste teritoriul pustiu al Egiptului, fluviul Nil aduce un mâl fertil pe valea alungită. Fără fluviul Nil, Egiptul ar fi un pustiu. De aceea, vechii egipteni se închinau și zeului fluviului Nil, pe lângă mulți alți idoli. Dar acei idoli nu i-au putut proteja pe egipteni de cuceririle lui Alexandru cel Mare în jurul anului 300 înainte de Hristos. Ca și biruitor, Alexandru cel Mare a înființat pe teritoriul unui mic oraș din Egiptul de Nord metropola Alexandria. În fața porților cetății Alexandria, pe o insulă în amonte, numită Pharos, a fost ridicat un far, cunoscut de noi sub denumirea de farul din Alexandria. Acest far avea o înălțime cuprinsă între 120 și 160 metri și era considerat una dintre cele șapte minuni ale lumii. El le lumina marinarilor calea spre micile porturi comerciale. În vârful turnului ardea un foc mare. O oglindă uriașă mărea puterea luminii, astfel încât aceasta se putea vedea la o depărtare de 40 km.

   În apropierea portului se afla cea mai mare bibliotecă a acelor timpuri. Toată știința acelor zile era cuprinsă în aproximativ 500.000 de suluri scrise.

   Dar insula Pharos și întregul port antic au căzut pradă forțelor naturii. Ele au rezistat unui cutremur care a avut loc în anul 956. Dar în 1303 și în 1323, alte două cutremure puternice au distrus farul și o mare parte din port.

   Tot ceea ce construiesc oamenii va fi cândva distrus, chiar dacă sunt construcții uriașe și mărețe. În schimb, ceea ce vine de le Dumnezeu rezistă, nu poate fi distrus. Dumnezeu dorește să-ți dăruiască viața veșnică. De aceea te așteaptă pe tine, dar și pe oricine recunoaște în fața Lui păcatele sale, crede în El și dorește apoi să trăiască cu El.

   După aproximativ 700 de ani de la distrugerea farului, scafandrii au pornit în căutarea comorilor din modernul bazin portuar al orașului Alexandria.

   Luni de zile au căutat intens pe fundul mării cu ajutorul unor aparate moderne de radar și cu sonde-ecou. Dar încă nu bănuiau ce îi va aștepta în această „zeamă” formată din mâl și deșeuri industriale pe fundul Mării Mediteraneene. Lămpile subacvatice foarte puternice ale scafandrilor au putut să lumineze adâncul mării, aflat la 8 metri sub apă.

   Deodată, scafandrii au dat de un bolovan diform. Alături mai era un bolovan. Erau oare numai stânci!?

   Cu ajutorul periilor, racletelor și a unui aspirator mic subacvatic, unul dintre acești bolovani a fost curățat anevoios.

   Bolovanul diform s-a dovedit a fi o statuie antică: un sfinx din piatră de granit.

   După câteva ore de muncă anevoioasă, scafandrii au descoperit alți trei sfincși. Mai târziu, pe fundul mării au găsit părți componente din vechiul port, resturi de palate, coloane de templu, o epavă și chiar coloane de piatră cu inscripții.

   Toate aceste descoperiri fac istoria să devină vie și ne oferă o imagine despre viața oamenilor de odinioară.

   Cea mai mare comoară a lui Dumnezeu este la dispoziția noastră. Trebuie doar să deschizi Biblia și să citești în ea. Atunci vei avea o imagine despre viața ta personală.

   Dacă nu înțelegi ceva la o primă citire, atunci roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea pricepere, ca să înțelegi acel text dificil. Câteodată durează puțin până vei înțelege respectivul text.

   Cu cât te vei ocupa mai des cu aceste texte „dificile”, cu atât mai bine vei înțelege Biblia și cu atât mai curios vei fi să afli tot ce scrie în ea!

   La o depărtare de 35 de kilometri, la est de Alexandria, se pare că a fost portul Heracleion, după cum relatează istoricii antici. Când Alexandru cel Mare a întemeiat cetatea Alexandria, Heracleion și-a pierdut importanța. Cursul coastei s-a modificat, întreaga zonă se află acum sub apă. Zona care urma să fie explorată de scafandrii era uriașă. A găsi ceva din Heracleion părea să fie imposibil.

   Dar arheologul subacvatic F. Goddio și echipa sa au verificat fundul mării luni de zile prin măsurători electronice realizate din vapor. Au întocmit multe hărți subacvatice. Până la urmă au putut localiza un câmp plin de ruine pe fundul mării.

   Scafandrii au fost nevoiți să pătrundă în acea zeamă verde-gri; aceasta a fost o lucrare dificilă.

   Deodată a apărut în fața lor un zid din pietre de calcar. Apoi încă un zid. Cu siguranță, descoperiseră o cetate antică pe fundul mării. Dar era aceasta Heracleion?

   Scafandrii au căutat mai departe. Ruinele unui templu nu erau dovada necesară, deoarece temple erau peste tot în Egipt. Aveau nevoie de indicii clare.

   „Acolo strălucește ceva!” a exclamat deodată unul dintre bărbați. Într-adevăr, în spatele unei coloane căzute la pământ erau monede de aur. Descoperirea a fost scoasă la suprafață doar după ce locul respectiv a fost fotografiat, măsurat și descris exact.

   Arheologii s-au preocupat intensiv cu componentele descoperirii. Dar nici monedele de aur nu ofereau dovada clară că era vorba de cetatea antică Heracleion. Scafandrii au fost nevoiți să se scufunde din nou și să caute mai departe. A fost o muncă istovitoare!

   Dacă nu înțelegi imediat un verset din Biblie, nu renunța. Poate vei înțelege texul respectiv data viitoare când îl vei citi, sau poate peste un an. Dumnezeu nu-ți descoperă întotdeauna imediat comorile Sale.

   A descoperit arheologul subacvatic F. Goddio cu echipa sa cetatea antică Heracleion? Nu știa nimeni cu exactitate. Ruinele unor temple și monezile de aur nu au dus la un rezultat evident. De aceea, cercetătorii au fost nevoiți să intre încă o dată în apa tulbure a Mării Mediteraneene din fața coastei egiptene. Săptămâni la rând, bărbații s-au scufundat și au dat mereu de noi surprize. Au descoperit statui, vaze și ceramică veche. Deodată, scafandrii au dat de o stelă funerară de granit, înaltă de doi metri și de culoare gri închis, o coloană de piatră inscripționată. Aceasta a fost o descoperire importantă. Odinioară, decretele importante, știrile despre evenimente însemnate sau bătăliile câștigate erau sculptate în astfel de coloane de piatră. Adesea, acestea conțineau și indicații geografice. Ele erau poziționate în locuri publice, acolo unde puteau fi citite de oricine, așa cum sunt poziționate astăzi panourile publicitare.

   Această stelă de granit era într-o stare deosebit de bună. Cu ajutorul unei macarale puternice, stela a fost ridicată pe vapor pentru cercetare. Pentru arheologi, hieroglifele nu reprezentau o problemă și astfel au descifrat repede textul. Printre altele, acolo scria: „... este permis comercianților și meșteșugarilor greci să se așeze aici, în Thonis.” Deci, totuși nu era vorba de Heracleion? Ba da, pentru că Thonis este numele egiptean pentru Heracleion, așa cum citim în alte locuri.

   Întotdeauna au existat oameni care au povestit despre vremurile în care au trăit și au păstrat în scris multe lucruri importante.

   Dumnezeu a permis să fie scrisă cea mai importantă carte. Acolo scrie cel mai important lucru: Dumnezeu te iubește! Orientează-te după Cartea lui Dumnezeu! Acest lucru începe prin cunoașterea Cărții lui Dumnezeu. Ia-ți timp și liniște pentru Dumnezeu!

   Rezervă-ți dimineața un sfert de oră în care să te preocupi cu rugăciunea și cu citirea Bibliei; acest sfert de oră reprezintă un procent din sferturile de oră pe care le ai la dispoziție într-o zi.

   Deseori, coloanele de piatră și obeliscurile nu pot fi scoase din apă, pentru că sunt prea grele. Iar pe fundul mării, chiar dacă ar fi asigurată lumina optimă, inscripțiile de pe ele nu pot fi descifrate. În acest caz, cercetătorii au avut o idee genială. Ei au îmbibat un cearșaf mare într-o masă plastică, ce conținea silicon. Ulterior, cearșaful a fost pus peste placa de piatră inscripționată, iar peste cearșaf au fost așezate greutăți mari, cearșaful fiind bine strâns cu funii în jurul pietrei. Aproximativ 16 ore mai târziu, plasticul era întărit. După desfacerea funiilor, cearșaful cu masa de plastic putea fi desprinsă ca o piele de pe piatra inscripționată. Această amprentă de silicon putea fi citită ușor pe țărm.

   Așa cum literele sculptate în piatră se impregnau în masa moale de silicon, tot așa să-ți întipărești și tu Cuvântul lui Dumnezeu în inimă, ca să rămână întotdeauna acolo.

De ce cad frunzele copacilor?

   Vara, pomii sunt acoperiți cu frunze verzi, nu-i așa? Fiecare pom are un fel diferit de frunze, și nu sunt frunze asemenea într-un pom. Pomii, ca și micile plante, își iau hrana din sol. Pomii și toate celelalte plante au sevă în loc de sânge. Această sevă duce substanțele din pământ la frunze. Când substanțele ajung la frunze, ele sunt transformate în hrana de care au nevoie copacii. Frunzele verzi sunt uzinele de hrană ale copacilor. Cel mai important lucru de care aceste fabrici au nevoie este lumina. Ai observat vreodată că frunzele din cei mai mulți copaci deabia se ating? Aceasta este pentru că fiecare frunză vrea să aibă cât mai multă lumină. Culoarea verde a frunzelor reprezintă hrana.

   La sfârșitul verii, când frunzele au făcut suficientă hrană pentru pomi, pomul își trage în trunchi toată seva din frunze. Nemaiavând apă, frunzele nu mai pot lucra și deci nu mai pot rămâne verzi. Verdele devine alte culori: unele frunze devin galbene și aurii, altele roșii și arămii, în timp ce altele de un maro frumos.

   După ce copacii își retrag seva, frunzele nu se mai țin strâns de ramuri. Un vânt puternic, o noapte rece le va sufla pe toate la pământ. Când copacii au nevoie de mai multă hrană primăvara, le vor crește frunze noi pentru a constitui fabricile de hrană. Biblia spune: „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui” (Eclesiastul 3.11).

Ca și copiii

   Domnul Sorescu citea cu plăcere Biblia. Dar îi venea greu să creadă și să accepte evanghelia harului lui Dumnezeu oferită în Biblie. „Nu cred că este atât de simplu”, își spunea el mereu. De aceea își dădea toată osteneala să corespundă cerințelor Bibliei, pentru a fi astfel pe placul lui Dumnezeu, pentru a găsi pacea și pentru a putea muri liniștit.

   Într-o dimineață a citit în Evanghelia după Matei și a ajuns la capitolul 18. Cuvintele de la începutul acestui capitol i s-au părut deosebite. „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.”

   Domnul Sorescu a trebuit să se gândească întreaga zi la aceste cuvinte. Pe drumul spre casă a ajuns în centrul orașului și tocmai se deplasa pe o stradă foarte circulată. A observat o fetiță care stătea la marginea drumului și se uita la trecători ca și când ar fi căutat pe cineva care să o ajute să ajungă pe partea cealaltă a străzii. Când domnul Sorescu s-a apropiat, ea i s-a adresat imediat. El s-a bucurat de încrederea fetiței, a apucat-o pe micuță de mână și a dus-o de cealaltă parte a străzii.

   Când a ajuns acasă s-a gândit încă o dată la această mică întâmplare și și-a adus din nou aminte de textul biblic din acea dimineață. L-a citit încă o dată și a înțeles imediat ce are de făcut. El s-a predat Mântuitorului, pentru că a înțeles:

   „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8).

   „Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19.10)

   Domnul Isus, Fiul Omului, caută și astăzi pe cei pierduți. El te caută și pe tine și vrea să te salveze de la calea pe care te îndrepți spre pierzarea veșnică. De aceea, El permite ca și astăzi Cuvântul Său să se vestească.

   Cu siguranță, ai auzit adeseori acest cuvânt și știi cum poți fi mântuit. – De ce nu ai venit încă la El, Mântuitorul păcătoșilor? Calea este ușoară și tu vei fi foarte fericit dacă vei merge pe ea. Domnul Isus încă te așteaptă! Dar în curând se va încheia timpul de așteptare – și atunci ce vei face?

Tu m-ajuți

Tu m-ajuți la greu, Isuse,

Tu mă-ndemni spre dărnicie,

Tu-mi întorci cu prisosință

Tot ce dau cu bucurie.

Tu-mi ții inima curată,

Tu-mi dai gândului lumină,

Tu-mi faci mintea sănătoasă

Pentru slujba Ta divină.

Eu Te rog, Isuse, ia-mă

Sub cereasca Ta-ndrumare,

Crește-mă să-Ți fiu destoinic

Pentru sfânta Ta lucrare.

Ție mă închin, Isuse,

Tu-mi ajuți și Tu mă ține

Până la sfârșitul vieții

Tot mai alipit de Tine.

Vă dau pacea Mea!

   Domnul Isus a spus aceste cuvinte ucenicilor Săi înainte ca El să plece din această lume.

   Dragi copii, știți ce înseamnă să ai această pace? – Este cel mai frumos și cel mai mare cadou, pe care îl poate dărui Dumnezeu unui om pe acest pământ. Noi primim această pace atunci când Duhul lui Dumnezeu intră în inimile noastre.

   Prin harul lui Dumnezeu, am avut și eu parte de acest mare har. Ce om nefericit și nemulțumit eram în starea mea păcătoasă! Dar, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu!, m-am predat Mântuitorului, am mărturisit înaintea Lui păcatele mele și astfel am găsit pacea.

   Dragi copii, gândiți-vă că Mântuitorul nostru a murit pentru păcatele noastre și dorește să ne ia această povară grea dacă venim la El.

   În ziua în care am venit la Mântuitorul a fost o mare bucurie în cer! În Evanghelia după Luca scrie că este bucurie înaintea îngerilor pentru un singur păcătos care se pocăiește. – A avut loc și pentru voi o astfel de sărbătoare a bucuriei în cer?

  Îmi amintesc cu plăcere cum odată o fată de nouă ani a găsit pace. Venea în fiecare duminică cu părinții ei la adunare și era atentă la tot ce se vorbea. Odată, la sfârșitul strângerii, i-a spus mamei ei:

   - Mami, trebuie să vorbesc neapărat cu fratele și să-i spun ce am pe inimă!

   Dar nu a fost posibil în acel moment, iar ea a trebuit să plece acasă fără ca lucrurile să fie rezolvate.

   În seara aceleiași zile, Dumnezeu ne-a pus pe inimă să vizităm această familie. Imediat fata s-a folosit de ocazie și a spus ce are pe inimă: o apăsa greu faptul că furase zmeură de la vecin și că fusese neascultătoare față de părinți.

   Ne-am rugat apoi împreună și Dumnezeu i-a dăruit acestei fete pace. După aceea a mers imediat la părinții ei și și-a cerut iertare. Și problema cu zmeura a rezolvat-o a doua zi.

   Dragi copii, Mântuitorul nostru a plătit pedeapsa dreaptă pentru toate păcatele și abaterile noastre! Credeți acest lucru și veniți la El, ca această fată. Și atunci puteți să aveți parte de cea mai mare bucurie: pace cu Dumnezeu!