Drum înfundat!

   Anita fusese la început atât de fericită, acum însă era peste măsură de dezamăgită și de disperată. Ai avut și tu parte de așa ceva? O dată, de mai multe ori? Te înțeleg. Dar acum te rog să cugeți puțin timp împreună cu mine.

   Ce trebuie să faci când ajungi pe un drum înfundat? Să întorci și să pornești din nou. Dar mai înainte trebuie să te gândești la locul de plecare și la destinația ta, pentru a nu goni iarăși spre următorul drum înfundat. Ai înțeles?

   Bine, atunci permite-mi acum să-ți adresez întrebarea logică: este viața ta în rânduială și problema vinei tale clarificată? Pentru că dacă nu este așa, atunci nu vei ieși de pe drumul înfundat pe care te afli.

   Acum vei întreba cu siguranță: „Cu ce pot să umplu pe termen lung golul inimii mele?” Există doar acest răspuns: Isus Hristos dorește să intre în inima ta. El vrea să-ți dea odihnă. Dacă recunoști înaintea lui Dumnezeu vina ta și crezi în Domnul Isus, creezi baza pentru o legătură stabilă cu Dumnezeu și cu oamenii din jurul tău. Întreaga ta viață nu va mai duce spre capătul drumului înfundat, ci va avea o țintă minunată: o viață cu Dumnezeu pe pământ și după aceea un loc sigur în cer.

Zeii îngropați

   China este o țară mare și puternică de pe continentul Asia. Într-unul dintre orașele acestei țări, o fetiță chineză hoinărea pe străzi. Deodată a auzit un glas, care suna când tare, când încet. De unde venea oare? A pășit prin ușa deschisă a unei case și acolo s-a oprit și a ascultat. Ce eveniment uimitor pentru micuță! Ea a descoperit că era o casă a creștinilor. Misionarul istorisea acolo despre Dumnezeul lor, care Se numea Isus Hristos, care a fost răstignit, a murit, apoi a fost înmormântat, dar după trei zile a ieșit viu din mormânt. Acest Dumnezeu trăia acum.

   Foarte uimită de ceea ce auzea despre acest Dumnezeu, micuța a fugit acasă și i-a povestit mamei ei:

   - Mama, mama, acum știu de ce oamenii creștini sunt întotdeauna atât de bucuroși!

   - Ah, fetița mea! De ce? Ce ai aflat?

   - Mama, creștinii au un Dumnezeu, care a fost înmormântat și dupa trei zile a înviat și a ieșit din mormânt. Iar acum trăiește!

   Chipul mamei s-a întunecat foarte repede și supărată i-a spus fetiței:

   - Unde ai auzit aceste lucruri? Cine te-a ademenit? Nu mai vorbi aiurea! Zeii noștri sunt la fel de puternici ca Dumnezeul acestor creștini! Vai de tine, dacă te vei lăsa influențată de acești oameni! Noi avem zeii noștri și lor le slujim!

   Fetița a fost foarte intimidată. Ea i-ar fi povestit mai multe mamei din cele auzite de la misionar. Dar a tăcut.

   Era foarte tristă, pentru că mama nu dorea să se bucure împreună cu ea, ci era foarte mânioasă.

   Dar în fetița chineză, luminița mesajului de Paște nu s-a stins în ciuda amenințărilor mamei. Ea se gândea: “O să probez, dacă zeii noștri sunt la fel de puternici ca Dumnezeul creștinilor.”

   Când s-a înserat, fetița a împachetat micii zei pe care îi avea în dormitorul ei și, tremurând de teamă, s-a strecurat din casă și a mers în grădină. Aici a făcut o groapă mică într-un colț, a pus acolo cu grijă zeii ei și i-a acoperit cu pământ. După mintea ei de copil, se gândea așa: “O să văd, dacă zeii noștri sunt la fel de puternici ca Isus al creștinilor și dacă după trei zile vor învia.”

   Pentru micuță, cele trei zile au fost foarte lungi. Nici nu putea să povestească nimănui ce făcuse. În fiecare zi se ducea de mai multe ori la bucățica de pământ, unde îngropase zeii, ca să vadă, dacă se poate constata vreo schimbare. Dar nu se întâmpla nimic. Știa însă că trebuie să aștepte trei zile pline. Dar cât de încet treceau!

   A treia zi s-a strecurat dimineața devreme în grădină, pentru că acum zeii ar fi trebuit să fie vii, dacă erau la fel de puternici ca Dumnezeul creștinilor. A privit într-acolo, dar nu era nicio schimbare la suprafața pământului. Deci, zeii nu înviaseră.

   Merse din nou în casă, gândind că probabil totuși evenimentul se va produce mai târziu.

   Când soarele a atins punctul culminant în acea zi și zeii încă nu înviaseră, își luă inima în dinți și se duse la mama ei. Cu curaj îi spuse:

   - Mama, acum știu foarte sigur că zeii noștri nu sunt la fel de puternici ca Dumnezeul creștinilor!

   Fără întrerupere i-a istorisit mamei ce făcuse zilele trecute.

   Mama o asculta atentă; deveni liniștită și gânditoare; nu putea uita ce spusese și făcuse fetița ei.

Până la urmă, mama s-a dus cu fetița la adunarea creștinilor. Tot mai mult a recunoscut că credința ei era zadarnică.

   Și ce s-a întâmplat? Nu numai fetița, ci și mama au devenit creștine cu viață din Dumnezeu și au mărturisit cu curaj despre Dumnezeul creștinilor, despre Mântuitorul nostru iubit. Pacea și părtășia cu Dumnezeu au umplut inimile lor sărace odinioară cu o bucurie necunoscută niciodată înainte.

Isus trăiește, a înviat!

„Facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Luca 22.42

Domnul Isus le-a vorbit oamenilor timp de trei ani despre Dumnezeu, a vindecat bolnavi, a înviat chiar morți. Dar acum stătea în fața celei mai mari și grele lucrări ale Sale. Conform voii lui Dumnezeu, El trebuia să moară la crucea de pe Golgota pentru păcatele oamenilor, pentru păcatele tale și ale mele. Acolo a trebuit să suporte chinuri îngrozitoare. Atunci S-a rugat Tatălui Său din cer. Trebuia El, într-adevăr, să moară, fiindcă alții au fost răi? Oh, cât de greu și groaznic părea totul! Dar El S-a gândit că era voia lui Dumnezeu să moară pentru păcatele oamenilor. Nu exista altă cale să-i elibereze pe oameni de vina lor. Domnul Isus știa aceasta. De aceea S-a rugat: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Cât de ascultător a fost Fiul lui Dumnezeu!

„Eu nu găsesc nicio vină în El.” Ioan 18.38

Isus Hristos a fost prins cu ciomege și cu săbii. Mai-marii iudeilor L-au tratat ca un răufăcător. În schimb, El făcuse numai bine oamenilor. Apoi L-au dus în fața judecătorului suprem, romanul Pilat, și L-au acuzat pe Domnul Isus înaintea lui. Pilat L-a audiat. Dar a fost nevoit să constate că acest acuzat nu făcuse niciun rău. Pilat le-a spus de trei ori iudeilor: „Eu nu găsesc nicio vină în El.” De fapt, Pilat ar fi trebuit să-L elibereze atunci pe Domnul Isus. Dar se temea de iudei. Aceștia strigau mereu: „Ia-L, ia-L, răstignește-L!” Atunci Pilat a acceptat, ca Domnul Isus să fie crucificat fiind nevinovat. Ce vină mare și-a asumat!

„Isus zicea: Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” Luca 23.34

Soldații bădărani L-au luat pe Domnul Isus, și-au bătut joc de El și I-au pus o coroană de spini pe cap. O, ce dureri I-a provocat aceasta! Apoi L-au dus pe un deal în fața orașului. Dar crucea grea a trebuit să o ducă Însuși Isus. L-au răstignit pe dealul Golgota. El făcuse bine atâtor oameni! Acum atârna nevinovat pe cruce și trebuia să suporte cele mai mari dureri. Dar în inima Sa nu S-a ridicat mânie împotriva soldaților bădărani. El S-a rugat cu voce tare: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” Ce dragoste! Și pe tine te iubește Domnul Isus. El dorește să-ți ierte și ție toată vina. Trebuie doar să o recunoști înaintea Lui. Domnul Isus a murit pentru vina ta la cruce.

„Isus a răspuns: Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” Luca 23.43

Împreună cu Domnul Isus, soldații au răstignit și doi tâlhari. Unul a fost atârnat la dreapta Lui, iar celălalt la stânga Lui. Când oamenii L-au batjocorit pe Mântuitorul pe cruce, unul dintre tâlhari a făcut la fel. Dar celălalt a recunoscut că Isus atârnă nevinovat pe cruce. Deodată a știut că acest Isus este Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu. El a recunoscut vina sa înaintea Domnului Isus și L-a rugat: „Adu-Ți aminte de mine!” Ce răspuns minunat a primit apoi: „Astăzi vei fi cu Mine în rai!” Mântuitorul i-a iertat totul. Nu există niciun rău pe care l-ai făcut și pe care Domnul Isus să nu-l poată ierta. Trebuie doar să-I spui și să-I ceri iertare.

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Matei 27.46

În timp ce Domnul Isus atârna nevinovat pe cruce, la miezul zilei s-a făcut deodată întuneric. Acest întuneric a durat trei ore. Apoi El a strigat cu glas tare: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” Fiul lui Dumnezeu nu S-a simțit niciodată atât de singur ca în acele clipe! Dumnezeu Îl părăsise! De ce? Dumnezeu urăște păcatul și nu-l poate vedea. Acolo la cruce, Isus, Fiul lui Dumnezeu, a stat atârnat, fiind încărcat cu păcatele tuturor oamenilor. De aceea Dumnezeu a trebuit să-L părăsească. Aceasta L-a durut mai mult pe Isus decât tot ce a suferit din partea oamenilor.

Vezi cât de rău și grav este păcatul înaintea lui Dumnezeu? Dar cât de mulțumitori trebuie să fim față de Domnul Isus, pentru că El a luat asupra Sa vina pentru păcatele noastre!

„Isus a zis: S-a isprăvit! Apoi Și-a plecat capul și Și-a dat duhul.” Ioan 19.30

Diavolul a vrut să-L nimicească pe Fiul lui Dumnezeu. Acum părea să-și fi atins scopul. Isus a fost condamnat nevinovat la moartea pe cruce. Oamenii nu L-au vrut, dar Dumnezeu L-a părăsit datorită păcatelor noastre. Trebuia să biruie diavolul asupra lui Isus? Atunci, Isus a strigat cu glas tare: „S-a isprăvit!” Apoi Și-a dat Duhul în mâinile Tatălui Său din cer și a murit.

Nu diavolul a biruit, ci tocmai contrariul s-a întâmplat. Domnul Isus a murit la cruce pentru păcatele noastre. Acum avem posibilitatea să fugim de diavolul. El nu mai are nicio putere asupra noastră, dacă ne recunoaștem păcatele noastre înaintea Domnului Isus. El ni le iartă. Diavolul nu ne mai poate acuza înaintea lui Dumnezeu.

Isus trăiește și biruie, aleluia!

Totu-I stă la picioare, aleluia!

Citim în aceste versuri cuvântul „Aleluia”. Ce înseamnă acesta? „Lăudați pe Domnul!” În dimineața zilei de Paște să spunem cu toți: „Lăudați pe Domnul, mulțumiți Domnului Isus!” În ultima carte din Biblie, Apocalipsa, în capitolul 19 citim că în cer o mulțime mare spune: „Aleluia! Ale Domnului, Dumnezeului nostru, sunt mântuirea, slava, cinstea și puterea!” O astfel de cântare de laudă s-a cântat probabil în prima dimineață de Paște în cer. Apoi au venit la mormânt îngeri care au adus vestea: „Isus trăiește, a înviat!” Câteva femei au fost primele care au auzit această veste. Ele au dus vestea mai departe: „Isus trăiește, a înviat!” Și noi auzim astăzi cuvintele: „Isus trăiește, a înviat.” Atunci spunem cu toții: „Aleluia!”

Cartea de cântări

   După cel de-al Doilea Război Mondial, mulți oameni au suferit de foame. În mod deosebit, orașele mari au fost lovite puternic de lipsa alimentelor.

   O femeie credincioasă din oraș vizitase rudele ei de la țară. Când a plecat spre casă, și-a uitat acolo cartea de cântări. Ulterior, rudele au făcut un pachet cu alimente și au pus în pachet și cartea de cântări.

   Dar pachetul nu a ajuns niciodată la destinație. Câteva săptămâni mai târziu, creștina a primit o scrisoare de la un factor poștal. El a recunoscut:

   „N-am putut să rezist ispitei de a deschide pachetul, bănuind că sunt alimente, și de a-l duce familiei mele înfometate. Da, am furat pachetul dumneavoastră. Când am găsit cartea de cântări, am răsfoit-o puțin și am citit unele versuri. Și ce ciudat! Ceea ce am citit m-a acaparat. Îmi veneau mereu în minte acele texte și m-au chinuit continuu. Am știut atunci că sunt un păcătos pierdut. Am mărturisit în fața lui Dumnezeu păcatele mele și I-am cerut iertare. Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea și m-a salvat. Acum doresc să vă cer și dumneavoastră iertare, pentru că v-am furat ceea ce vă aparținea.”

   Femeia credincioasă l-a iertat cu drag.