Cum se controlează singură lumea lui Dumnezeu?

   După ce Dumnezeu a terminat de făcut această lume, El n-a părăsit-o. El Se interesează de ea și Se va interesa întotdeauna. Dacă Dumnezeu n-ar avea grijă de lumea noastră, ea s-ar distruge într-o zi. Noi nu înțelegem cum are Dumnezeu grijă de lumea Lui, dar putem vedea o parte din lucrarea Lui.

   Când Dumnezeu a făcut ființele cu viață, le-a făcut ca să se autocontroleze, autoîngrijească, atât timp cât El le dă viață. Florile dau semințe, iar semințele dau alte flori. Copacilor le cad frunzele și le cresc altele în fiecare primăvară. Zăpada constituie un acoperământ călduros pentru micile plante, care dorm în pământ și care altfel ar îngheța. Frunzele căzute în pădure devin ude și putrezesc, pentru ca solul să le folosească din nou ca hrană pentru aceiași copaci.

   Animalele, de asemenea, au fost făcute să se îngrijească. Urșii știu cum să se urce în copaci, ca să fugă de dușmani. Animalele mamă au grijă de copiii lor, exact cum mamele au grijă de copii la oameni. Mulți pui ai pădurii sunt colorați la fel ca tufișurile pădurii pentru a fi feriți de pericol. Păsările sunt închise la culoare, ca să se ascundă în copaci și să-și acopere puii în cuiburi, când pericolul e aproape. Multe animale au un miros pe care îl folosesc să sperie animalele dușmane. De aceea „sconcs-ul” are un miros așa de puternic.

   Dumnezeu are grijă de copiii Lui în același mod. Mâncarea ne ajută să creștem. Chiar și când dormim, corpurile noastre cresc și se mențin sănătoase. Dumnezeu ne-a făcut, ca să ne putem juca și mânca, și să dormim, să ne odihnim. Ne-a făcut de asemenea să putem gândi și să știm că El ne-a dat toate aceste lucruri. Și El dorește să-I mulțumim pentru grija ce ne-o poartă.

Lumina lumii

„Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.” Ioan 12.46

   Acolo unde este satan, este întuneric, întuneric spiritual. În lume este acest întuneric, pentru că satan este dumnezeul și prințul acestei lumi.

   Orice om fără Dumnezeu este în acest întuneric și nu se poate elibera singur de el.

   Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe acest pământ și a luminat în întuneric, pentru ca oamenii să poată fi eliberați din mâna prințului acestui întuneric, din mâna diavolului.

   Astfel, oricine crede în Domnul Isus și în lucrarea Lui de răscumpărare de la Golgota, vine de la întuneric la lumina Sa minunată.

   Ce fericire este pentru oricine a a vut parte de trecerea de la întuneric la lumină!

   Ai venit la lumină?

Drum înfundat!

   Anita fusese la început atât de fericită, acum însă era peste măsură de dezamăgită și de disperată. Ai avut și tu parte de așa ceva? O dată, de mai multe ori? Te înțeleg. Dar acum te rog să cugeți puțin timp împreună cu mine.

   Ce trebuie să faci când ajungi pe un drum înfundat? Să întorci și să pornești din nou. Dar mai înainte trebuie să te gândești la locul de plecare și la destinația ta, pentru a nu goni iarăși spre următorul drum înfundat. Ai înțeles?

   Bine, atunci permite-mi acum să-ți adresez întrebarea logică: este viața ta în rânduială și problema vinei tale clarificată? Pentru că dacă nu este așa, atunci nu vei ieși de pe drumul înfundat pe care te afli.

   Acum vei întreba cu siguranță: „Cu ce pot să umplu pe termen lung golul inimii mele?” Există doar acest răspuns: Isus Hristos dorește să intre în inima ta. El vrea să-ți dea odihnă. Dacă recunoști înaintea lui Dumnezeu vina ta și crezi în Domnul Isus, creezi baza pentru o legătură stabilă cu Dumnezeu și cu oamenii din jurul tău. Întreaga ta viață nu va mai duce spre capătul drumului înfundat, ci va avea o țintă minunată: o viață cu Dumnezeu pe pământ și după aceea un loc sigur în cer.

Zeii îngropați

   China este o țară mare și puternică de pe continentul Asia. Într-unul dintre orașele acestei țări, o fetiță chineză hoinărea pe străzi. Deodată a auzit un glas, care suna când tare, când încet. De unde venea oare? A pășit prin ușa deschisă a unei case și acolo s-a oprit și a ascultat. Ce eveniment uimitor pentru micuță! Ea a descoperit că era o casă a creștinilor. Misionarul istorisea acolo despre Dumnezeul lor, care Se numea Isus Hristos, care a fost răstignit, a murit, apoi a fost înmormântat, dar după trei zile a ieșit viu din mormânt. Acest Dumnezeu trăia acum.

   Foarte uimită de ceea ce auzea despre acest Dumnezeu, micuța a fugit acasă și i-a povestit mamei ei:

   - Mama, mama, acum știu de ce oamenii creștini sunt întotdeauna atât de bucuroși!

   - Ah, fetița mea! De ce? Ce ai aflat?

   - Mama, creștinii au un Dumnezeu, care a fost înmormântat și dupa trei zile a înviat și a ieșit din mormânt. Iar acum trăiește!

   Chipul mamei s-a întunecat foarte repede și supărată i-a spus fetiței:

   - Unde ai auzit aceste lucruri? Cine te-a ademenit? Nu mai vorbi aiurea! Zeii noștri sunt la fel de puternici ca Dumnezeul acestor creștini! Vai de tine, dacă te vei lăsa influențată de acești oameni! Noi avem zeii noștri și lor le slujim!

   Fetița a fost foarte intimidată. Ea i-ar fi povestit mai multe mamei din cele auzite de la misionar. Dar a tăcut.

   Era foarte tristă, pentru că mama nu dorea să se bucure împreună cu ea, ci era foarte mânioasă.

   Dar în fetița chineză, luminița mesajului de Paște nu s-a stins în ciuda amenințărilor mamei. Ea se gândea: “O să probez, dacă zeii noștri sunt la fel de puternici ca Dumnezeul creștinilor.”

   Când s-a înserat, fetița a împachetat micii zei pe care îi avea în dormitorul ei și, tremurând de teamă, s-a strecurat din casă și a mers în grădină. Aici a făcut o groapă mică într-un colț, a pus acolo cu grijă zeii ei și i-a acoperit cu pământ. După mintea ei de copil, se gândea așa: “O să văd, dacă zeii noștri sunt la fel de puternici ca Isus al creștinilor și dacă după trei zile vor învia.”

   Pentru micuță, cele trei zile au fost foarte lungi. Nici nu putea să povestească nimănui ce făcuse. În fiecare zi se ducea de mai multe ori la bucățica de pământ, unde îngropase zeii, ca să vadă, dacă se poate constata vreo schimbare. Dar nu se întâmpla nimic. Știa însă că trebuie să aștepte trei zile pline. Dar cât de încet treceau!

   A treia zi s-a strecurat dimineața devreme în grădină, pentru că acum zeii ar fi trebuit să fie vii, dacă erau la fel de puternici ca Dumnezeul creștinilor. A privit într-acolo, dar nu era nicio schimbare la suprafața pământului. Deci, zeii nu înviaseră.

   Merse din nou în casă, gândind că probabil totuși evenimentul se va produce mai târziu.

   Când soarele a atins punctul culminant în acea zi și zeii încă nu înviaseră, își luă inima în dinți și se duse la mama ei. Cu curaj îi spuse:

   - Mama, acum știu foarte sigur că zeii noștri nu sunt la fel de puternici ca Dumnezeul creștinilor!

   Fără întrerupere i-a istorisit mamei ce făcuse zilele trecute.

   Mama o asculta atentă; deveni liniștită și gânditoare; nu putea uita ce spusese și făcuse fetița ei.

Până la urmă, mama s-a dus cu fetița la adunarea creștinilor. Tot mai mult a recunoscut că credința ei era zadarnică.

   Și ce s-a întâmplat? Nu numai fetița, ci și mama au devenit creștine cu viață din Dumnezeu și au mărturisit cu curaj despre Dumnezeul creștinilor, despre Mântuitorul nostru iubit. Pacea și părtășia cu Dumnezeu au umplut inimile lor sărace odinioară cu o bucurie necunoscută niciodată înainte.