De ce nu-L văd pe Dumnezeu?

   Dacă L-ai vedea pe Dumnezeu, El n-ar mai putea fi pretutindeni în același timp. Dacă mama ar sta cu tine în camera ta, la noapte, n-ar mai putea fi în altă parte în același timp, nu-i așa? Oamenii care au corpuri cum avem noi nu pot fi decât într-un singur loc în același timp. Trupurile noastre au fost făcute să trăiască pe acest pământ. Avem picioare pentru a ne duce dintr-o parte în alta.

   Noi am vrea ca Dumnezeu să fie cu noi, nu-i așa? Dumnezeu însă nu este ca noi. Pentru că este Dumnezeu, El trebuie să fie pretutindeni tot timpul. El trebuie să se îngrijească de uriașa Lui lume pe care a făcut-o și de oamenii din lume.

   Tu nu-L poți vedea pe Dumnezeu, pentru că El nu are trup. Dumnezeu este Duh, și tu nu poți vedea duhurile. Tu ești, de asemenea, un duh. Tu nu-ți poți vedea duhul sau sufletul. Dar duhul este în interiorul trupului și el merge oriunde merge corpul tău. Duhul lui Dumnezeu nu este limitat la trup și se poate duce oriunde vrea.

   În Biblie citim că urechile Lui sunt întotdeauna deschise să audă poporul Său când strigă. Și citim că mâinile lui Dumnezeu sunt întinse întotdeauna să-Și ajute poporul. Dumnezeu ne spune, de asemenea, că ochii Săi urmăresc oamenii de pe pământ și picioarele Lui stau în casa Sa. Cum poate Dumnezeu avea urechi, ochi, mâini și picioare, când nu are trup?

   Când Dumnezeu ne vorbește despre auzul urechilor Sale, despre ajutorul mâinilor Sale, o face ca să-L înțelegem. Este greu să-L cunoaștem pe Dumnezeu, pentru că nu-L vedem, așa că El ne ajută vorbind despre ochii Săi, cu toate că știm că nu-i are. Dar Dumnezeu nu are nevoie de urechi ca să ne audă și de mâini ca să ne ajute. El poate face orice, pentru că este Dumnezeu.

Tu ești cu mine

   Într-o seară târziu, un băiat mergea spre casă; câțiva kilometri trebuia să-i parcurgă printr-o pădure întunecată.

   Era o vreme îngrozitoare; ploaia cădea în rafale, iar vântul șuiera în coroanele copacilor. Băiatul nu alerga, ci gonea.

   Apoi – la zece metri în fața lui – o voce de bărbat a strigat deodată cu putere: „Tu ești, Ionele?”

   Băiatul s-a speriat și s-a oprit ca paralizat; dar apoi a observat că era tatăl lui, care îi venise în întâmpinare pe ultima porțiune de drum, cea mai întunecată.

   Teama a dispărut, iar noaptea nu a mai fost așa de întunecoasă în jurul lui. Mâna tatălui se odihnea pe umărul său, iar foarte aproape de el auzea pașii tatălui. Nu a mai simțit oboseala drumului, pentru că se simțea deja acasă.

   Și noi umblăm pe cale prin întuneric. Dar totuși nu suntem singuri!

   „Tu ești cu mine”. Hristos este cu oricine s-a încredințat în mâna Sa.

Cântarea Prin lume cutreierat-am

Prin lume cutreierat-am,

Şi lumea-i frumoasă nespus,

Dar pace deloc nu aflat-am,

Nicidecum, orişiunde m-am dus.

Mulţime de oameni văzut-am,

Pretutindeni şi cum trăiesc,

Pe mulţi fericiţi eu crezut-am,

Era totul vis omenesc.

Căutau, ei căutau în tot locul,

Iubire, plăceri şi noroc,

Dar, vai, în zadar era totul,

Odihnă n-aflau deloc.

Dar este o fericire,

Pentr-un suflet ce-i trudit;

Vestiţi azi şi daţi de ştire

Acelui ce-i trist, obidit.

Odihnă la toţi se vesteşte

Şi-o poate oricine afla,

Smerit, umilit de priveşte,

La cruce pe Golgota.

Prin lume cutreierat-am

Prin lume cutreierat-am

Şi lumea-i frumoasă nespus,

Dar pace deloc nu aflat-am,

Nicidecum, orişiunde m-am dus.

Această cântare a fost compusă de principesa Eleanore von Reuss. Ea a trăit din 1835 până în 1903. La vârsta de șase ani și-a pierdut tatăl și astfel și-a petrecut copilăria în castelul bunicilor ei. Ea învăța ușor și citea cu multă plăcere. Când a împlinit opt ani a scris primele ei scurte poezii. La douăzeci de ani, în 1855, s-a căsătorit cu principele Heinrich von Reuss și a trăit până la moartea acestuia ca soție și mamă fericită în satul Jänkendorf (Polonia de astăzi). Acolo a compus toate cântările ei.

În cântarea ei Prin lume cutreierat-am..., ea vorbește despre lume, oboseala și munca oamenilor și despre vina lor. Dar ea vorbește și despre odihna pe care creștinul credincios o găsește în Domnul Isus. „Dumnezeu m-a condus, prin harul Său, atât prin ani luminoși, cât și prin ani triști”, a scris poeta, care a găsit prin sângele Mielului eliberarea de vina ei.

Timpul - graba

   O familie făcea o excursie și au trecut pe lângă o frumoasă casă țărănească. Pe peretele casei se puteau citi cuvintele: „Dumnezeu a creat timpul – despre grabă nu a spus nimic”.

   - Uite, tată, ce scrie acolo! Băiatul l-a tras de mână pe tatăl și i-a arătat cuvintele.

   - Cine a scris aceste cuvinte a vrut să spună că lui nu-i pasă de agitație și de presiunea acțiunilor, a spus tatăl.

   - Este un verset din Biblie? a întrebat băiatul.

   - Nu, chiar dacă pare să fie. Și nici nu este foarte corect. Într-adevăr, Dumnezeu a creat timpul. Dar El a vorbit și despre grabă. Mai știi cum a fost în cazul lui Lot când Dumnezeu a vrut să nimicească Sodoma? Atunci i-a spus lui Lot: Ieși cât poți de repede din Sodoma, ca să nu mori! Dar mă gândesc și la o altă întâmplare. Când Domnul Isus a venit la Ierihon, acolo se afla un bărbat care a vrut să-L vadă.

   - Te referi la istorisirea despre Zacheu?

   - Exact. Știi și ce i-a spus Domnul Isus lui Zacheu când l-a văzut stând în copac?

   - Da, am învățat pe de rost versetul la școala duminicală: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”.

   - Și Zacheu a făcut aceasta imediat. Domnul Isus a știut că Zacheu dorea mântuirea și de aceea trebuia să o primească în aceeași zi. – Când este vorba de mântuirea sufletului, Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să se grăbească, pentru că în curând va veni judecata peste lumea necredincioasă. Și atunci va fi prea târziu să te mai întorci la Dumnezeu.