Cântărit - și găsit prea ușor!

 

   Micuțul Vlad se bucura întotdeauna când tatăl lui cântărea saci, lăzi de lemn și altele. I se părea foarte interesant să-l audă pe tatăl lui spunând greutatea și să-l vadă adăugând când ceva era prea ușor. Însă și mai mult îi plăcea lui Vlad să sară pe cântar, ca tatăl său să constate greutatea lui.

   „Da, da, mai ai de mâncat multă pâine până să fii un bărbat!”, îi spunea deseori tatăl.

   Odată la școala duminicală, Vlad a auzit că și Dumnezeu a cântărit un bărbat și verdictul a fost: „Cântărit, cântărit - și găsit prea ușor!”

   Aceste cuvinte l-au pus pe gânduri pe băiat. El înțelegea că la Dumnezeu nu este decisivă greutatea corporală, ci la El se cântărește altceva – dar ce?

   S-a tot gândit și și-a spus:

   „Cu siguranță, Dumnezeu pune pe un taler al balanței faptele bune ale omului și pe celălalt faptele rele. Verdictul va fi dat în funcție de câte ai de un anumit fel. Acum să văd cum să fac să ajungă cât mai multe fapte bune în taler, ca talerul cu fapte rele să nu depășească greutatea.”

 

   Dacă se întâmpla ca o vecină din sat să ducă spre casă un coș greu și Vlad să vină de la școală, el se îndrepta grăbit spre vecină și o întreba:

   „Îmi permiteți să vă ajut puțin?”

   După ce ajungeau la casa vecinei și își lua rămas bun de la ea, țopăia fericit pe drum și se gândea:

   „Acum a crescut greutatea pe talerul cu fapte bune!”

   Acest gând făcea ca adeseori lada de lemne să fie umplută până sus, fără să-i ceară mama. Câteodată se întâmpla ca mama să-i interzică să iasă din casă pentru câtva timp și atunci micuțele mâini puneau toate lucrurile în ordine. Băiatul ștergea podeaua, îndepărta de pe mobilă praful cu o cârpă și, când totul era aranjat după părerea lui, deschidea ușa și îi striga mamei plin de bucurie. În liniște însă se gândea:

   „Acestea vor aduce greutate pe cântarul lui Dumnezeu!”

   Dar cum putea ști dacă într-adevăr talerul cu fapte bune avea kilograme în plus? Pentru că de prea multe ori vedea că talerul în care se puneau faptele rele se îngreuna foarte mult, ceea ce îl făcea trist și nefericit.

   „O, dacă aș putea îndepărta răul de pe taler!”, se gândea Vlad, căci își făcea griji cu privire la sentința lui Dumnezeu că îi va spune cum este scris în Biblie:

   „Cântărit - și găsit prea ușor!”

   Aceste cuvinte s-au imprimat atât de mult în inima lui, încât nu mai scăpa de ele.

   Au trecut luni de zile și într-o zi Vlad a venit acasă plin de fericire. Ce se întâmplase cu el? – Acum știa:

   „Am greutatea necesară!”

   Dumnezeu i-a arătat că Mântuitorul a luat tot răul care apăruse în viața lui de pe taler, pentru că El a purtat toate păcatele lui Vlad pe cruce. El a înțeles și aceasta: „Acum Mântuitorul locuiește în mine!” și de asemenea: „Cu Mântuitorul în inimă, cu siguranță nu voi mai fi găsit ușor pe cântarul lui Dumnezeu!”

 

   Și apoi, dragi copii, Vlad le-a slujit oamenilor cu mai multă dragoste!

 

„Întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor înșiși și nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.” - „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El (Dumnezeu) L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”

Romani 10.3 / 2 Corinteni 5.21

 

„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”

Efeseni 2.8-10

Primește-L cu bucurie

 

   „M-am preocupat doi ani cu mântuirea sufletului meu și n-am putut primi pace”, spunea o fată. „Unii mi-au spus: Trebuie să aștepți timpul lui Dumnezeu, alții: Trebuie să-ți pară rău, iar alții mi-au dat sfatul să încetez să mai păcătuiesc și să mă rog mult. Dar toate acestea nu-mi dădeau pacea și siguranța că păcatele îmi erau iertate.

   Într-o seară am ascultat o cântare intitulată: Primește-L cu bucurie.

   Atunci am înțeles deodată că nu plânsul și rugăciunile mele mă puteau salva, ci doar sângele prețios al Domnului Isus! N-am mai privit la mine și la ceea ce făceam eu, ci la Mântuitorul meu. Atunci m-a părăsit orice îndoială și o bucurie plină de mulțumire a umplut inima mea – pentru totdeauna!”

„Îl cunoști pe Domnul Isus?”

 

   Bunica noastră avea 90 de ani când Domnul Isus a luat-o la El în slavă. Timp de peste 80 de ani, ea L-a cunoscut pe Domnul Isus ca Mântuitor al ei personal și a încercat în toți acești ani să-i fie credincioasă și să-i slujească. Cu câtă bucurie ascultam ca și copii când ne povestea din Biblie istorisiri minunate despre Domnul Isus! Și cât de mult s-a rugat ea pentru mântuirea noastră și ocrotirea lui Dumnezeu, știe numai El!

   În ultimii ani de viață, memoria ei a slăbit tot mai mult, de asemenea lumina ochilor s-a stins aproape complet. Când o vizitam, aproape nu ne mai recunoștea.

   „Nu știu cine ești, nu te cunosc”, așa răspundea de cele mai multe ori la întrebările noastre.

   Dar dacă o întrebam: „Îl cunoști pe Domnul Isus?”, atunci fața ei strălucea și spunea bucuroasă:

   „Da, pe El Îl cunosc și în curând mă va lua acasă și voi fi totdeauna la El.”

   Domnul Isus spune:

   „ ... Eu cunosc pe cele ce sunt ale Mele și sunt cunoscut de cele ce sunt ale Mele” (Ioan 10.14).

 

   Te „cunoaște” El și pe tine?

   Îl „cunoști” și tu pe El?

Bunica, Tony și Corona

 

   - Într-adevăr, ai o mască de protecție foarte frumoasă! Bunica studiază materialul din care este făcută masca pe care Tony a pus-o pe masa din bucătărie.

   - Mama a cusut-o și sunt extrem de bucuros că pot în sfârșit să o dau jos. Ține foarte cald, se plânge Tony.

   - Excelent, îmi dai o idee, spune bunica și râde. Punem masca și închidem centrala!

   - Nu trebuie să o iei chiar așa în serios, răspunde Tony râzând cu gura până la urechi. Doar că mă enervează toată treaba cu masca de protecție, cu dezinfectantul, cu păstrarea distanței și altele. Pe tine nu?

   Bunica se gândește.

   - Pentru început îmi trec prin minte lucrurile pozitive. Putem să avem de exemplu iarăși orele de adunare; mi-au lipsit mult. Ție nu?

   - Ba da, spune Tony jucându-se cu degetele. Cu toate că – dacă sunt foarte sincer, uneori o duminică întreagă liberă a fost foarte frumos. Dar acum sunt bucuros că putem să fim prezenți acolo unde este Domnul Isus. Și că ne putem vedea iarăși!

   - Da, este așa de bine să avem timp unii pentru alții! Domnul Isus a promis să revină curând pentru a-i lua la Sine pe aceia care cred în El. Având în vedere toată încurcătura din această lume, uneori mă gândesc că nu va mai dura mult timp până va veni El! spune bunica.

   - Și eu cred la fel. Tony dă aprobator din cap. Și mă bucur foarte mult, doar... știi, tata și mama nu s-au întors încă la Dumnezeu. De aceea nu îndrăznesc să mă rog, ca Domnul Isus să revină!

   - Da, așa este, situația ta nu este simplă, te cred, acceptă bunica.

   - Crezi că Dumnezeu a permis virusul Corona, ca mulți oameni să vină la El? vrea să știe Tony.

   - Da, răspunde bunica dând din cap. Și, de asemenea, ca noi creștinii să ne trezim.

   - Ce vrei să spui? Cum pot să dorm eu ca creștin? Acum Tony devine curios și vrea să știe exact la ce se referă bunica.

   - Noi ca și creștini trăim adeseori pe pământ fără să ne deosebim mai deloc de oamenii care nu cred în Domnul Isus. Dar nu pentru aceasta suntem pe pământ. Eu, de exemplu, preocupată fiind cu prepararea mâncării sau cu curățenia, uit uneori să citesc din Biblie sau să mă rog. Mașina sau grădina mi-au devenit mai importante și așa mai departe, spune bunica.

   - Așa este, acceptă Tony, recunosc că și eu pierd uneori mult timp. Poate nu este rău ce fac atunci, dar este fără sens!

   - Noi toți nu suntem supraoameni, spune bunica. Cu siguranță, fiecare are ceva cu care să-și piardă timpul sau pur și simplu să-și omoare timpul, dar cu siguranță este bine să cugetăm în perioada de Corona, să ne revenim și chiar să reușim să schimbăm lucrurile din viața personală. Aceasta ar fi minunat!

   - Crezi că am putea să ne rugăm împreună pentru mama și tata? Gândul la părinții săi nu-l lasă pe Tony în pace.

   - Desigur! Bunica este de acord imediat.

   - Și nu o să mai fac nicio observație niciodată asupra măștii de protecție, promite Tony.

 

„ ...știți în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziți în sfârșit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua...”

Romani 13.11,12