„O piatră mare”

 

   Un misionar din Africa de Sud, trecând prin micuța colonie de băștinași, i-a invitat personal pe locuitori la o oră de adunare. Cei mai mulți oameni au acceptat și au dat curs invitației. Curând s-a strâns o mare mulțime de ascultători în jurul misionarului. Oamenii ascultau cuvintele pe care mesagerul străin li le spunea. În propriul lor dialect ascultau pentru prima dată despre faptele mari ale lui Dumnezeu care a creat cerul și pământul. Ei auzeau însă și despre faptul că înaintea acestui mare Dumnezeu erau păcătoși și că îi aștepta o mare judecată; de asemenea despre faptul că Dumnezeu le oferea un mijloc de scăpare în Isus, preaiubitul Său Fiu.

   Băștinașii nu auziseră niciodată un astfel de mesaj. Ei ascultau atenți cuvintele misionarului și cugetau la ele. Nu avea omul străin dreptate? Nu era în inima lor un sentiment de vină? Nu erau cu toții în păcat și în mizerie?

   Cu toată seriozitatea, misionarul s-a rugat stăruitor ca Dumnezeu să binecuvânteze sămânța semănată și să o facă să aducă rod în inimile acestor oameni sărmani, rătăciți.

   După câteva zile, un băștinaș robust, bine făcut a venit la misionar și i-a spus: „Ascultă, ai aruncat aici o piatră mare când ne-ai vorbit.” Spunând acestea, bărbatul a arătat spre inima sa. „Dar”, a continuat el, „acum piatra este îndepărtată și eu sunt foarte fericit.”

   Cât de mult s-a bucurat misionarul de aceste cuvinte! Cei doi bărbați au discutat apoi despre dragostea, îndelunga-răbdare și harul lui Dumnezeu care nu vrea ca cineva să meargă în pierzare. În timpul discuției s-a dovedit clar că băștinașul primise într-adevăr mesajul lui Dumnezeu și era foarte fericit, pentru că piatra mare, vina apăsătoare a păcatelor, fusese îndepărtată din inima lui. Bărbatul se întorsese la Dumnezeu, primise iertarea și acum era spălat prin sângele lui Isus.

   Mulți oameni, mari și mici, trăiesc fără griji în păcatele lor. Mulți nici măcar nu sunt conștienți de această mare povară a păcatelor. Ei nu au viață din Dumnezeu, sunt morți spiritual, cu toate că se numesc după Numele Domnului Isus.

   Să umbli cu o astfel de povară pe inimă înseamnă să fii veșnic pierdut. Recunoașteți ceea ce vă aduce pacea! Veniți la Domnul Isus și puneți toată povara păcatelor voastre la picioarele Lui ca să fiți vindecați.

 

În orice vreme, încredeți-vă în El.

 

„Încredeți-vă în EL”

 

   În grădina noastră se afla un copac foarte mare cu un trunchi gros de un metru și o coroană uriașă. Crengile și ramurile lui ajungeau până peste acoperișul casei noastre. De mult timp am intenționat să tai acest copac, pentru că ținea multă umbră.

   Într-o zi a fost o furtună foarte puternică cum nu mai văzusem așa ceva înainte. Copacul nostru tremura în bătaia vântului și se pleca tot mai mult peste casa noastră mică. El gemea și scârțâia, încât ne-am temut cu toții. Mama mea, care locuia la mansardă, a coborât agitată la noi și a strigat îngrijorată: „În cazul în care copacul se prăbușește, căsuța mea se va prăpădi!” Împreună L-am rugat pe Dumnezeu, ca El să ne păzească pe noi și casa noastră. Tot mereu Mă rugam Lui. Îi spuneam în inima mea: „Tu ai spus: «Cheamă-Mă în ziua necazului, și Eu te voi izbăvi.» Noi ne punem toată încrederea în Tine.”

   Deodată furtuna s-a potolit și a început ploaia. Și aceasta a încetat curând și s-a făcut foarte liniște. Cu toții eram epuizați după teama prin care trecuserăm și ne-am retras la odihnă. Dar după scurt timp a început din nou furtuna cu mai mare intensitate. Toată casa trepida. Urletul vântului pătrundea întunericul. O bubuitură îngrozitoare! „Copacul, copacul!”, a țipat mama. Chiar dacă era întuneric, am alergat cu toții afară în grădină. Copacul uriaș era zdrobit la pământ cu coroana distrusă. Nicio pagubă nu se observa, chiar dacă peste tot erau crengi groase. Nici măcar un strat de flori nu a fost atins. Copacul nu căzuse, așa cum ne-am temut noi, pe căsuța noastră, ci în direcția opusă.

   Dumnezeu ne păzise pe noi și căsuța noastră.

   Dimineața următoare, vecinii au venit pentru a vedea minunea. L-am lăudat pe Tatăl nostru ceresc și i-am mulțumit, pentru că ne-a ascultat într-un mod minunat rugăciunea. Vecinii noștri însă au considerat cele întâmplate ca pură întâmplare. Dar nu aveam noi toate motivele să-i dăm slavă lui Dumnezeu?

 

Prea mic?

 

   - Sunt prea mic?, a întrebat un băiețel după ora de copii care a avut loc cu ocazia unei săptămâni de evanghelizare.

   - Prea mic – pentru ce?, a vrut să știe evanghelistul. Micuțul și-a plecat privirea, era prea timid să răspundă.

   - Tu nu ai fost prea mic pentru a veni la ora de copii, noi ne bucurăm să vedem aici astfel de băieței ca tine, a explicat evanghelistul.

   Băiatul a dat din cap, nu era ceea ce el ar fi dorit să spună. Jenat a spus totuși:

   - Sunt prea mic pentru a fi mântuit?

   Atunci, evanghelistul l-a luat de după umeri și i-a răspuns:

   - O, nu, băiatul meu, tu nu ești prea mic. Domnul Isus a spus odată despre copii tot așa de mici ca tine: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei” (Luca 18.16).

   Evanghelistul l-a tras pe băiat lângă el pe bancă și i-a vorbit despre dragostea Domnului Isus care a murit și pentru copii și care îi acceptă și îi mântuiește pe micuții care se încred în El. Băiețelul și-a șters lacrimile, a alergat cât de repede a putut acasă și i-a povestit mamei că Mântuitorul l-a primit și l-a mântuit.

   În ziua următoare a adus cu el la ora de copii pe un alt băiat. La sfârșitul orei i-a spus evanghelistului:

   - Și acest băiat dorește să fie mântuit.

   Mântuitorul spune: „Iubesc pe cei ce mă iubesc, și cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc” (Proverbe 8.17).

   Și ce bucurie este atunci când putem conduce și pe alții la Domnul Isus!

 

 

Ca un butuc din foc

 

   La o adunare de evanghelizare, vorbitorul a vorbit cu mare seriozitate despre timpul de har și despre întoarcerea la Dumnezeu. În sală se afla și un tânăr miner care ascultase atent și care fusese copleșit de mesajul Cuvântului lui Dumnezeu. După încheierea adunării, a pășit spre vorbitor și i-a spus:

   - Cuvintele dumneavoastră mi-au mers la inimă. Cunosc de mult timp adevărul, dar până astăzi nu am răspuns chemării harului lui Dumnezeu. În seara aceasta, însă, Dumnezeu mă îndeamnă și trebuie să mă hotărăsc! Nu ați vrea să vă rugați cu mine?

   Apoi cei doi au vorbit și s-au rugat împreună, iar minerul s-a căit de faptele lui și a crezut în Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii. Minerul a plecat către casă cu inima fericită.

   În dimineața următoare a intrat ca de obicei în mină. După doar o oră, o piatră s-a desprins deasupra lui și l-a zdrobit. Ultimul cuvânt, pe care colegii lui de lucru l-au auzit de la el, a fost: Trebuie să te hotărăști!

   Ce bine că acest tânăr a urmat chemarea puternică a lui Dumnezeu și s-a hotărât la timp! A fost scăpat ca un butuc din foc  – a fost ultima ocazie.

 

   Te-ai decis și tu pentru Domnul Isus? Sau amâni mai departe această decizie importantă? Lasă-te atenționat prin această întâmplare adevărată cu acest miner tânăr, pentru a o lua în serios cu întoarcerea ta la Dumnezeu. Poate securea este deja înfiptă la pomul vieții tale și glasul Domnului Isus cu privire la viață și moarte sună astfel: Taie-l! „Orice pom, care nu face rod bun (și anume, rodul pocăinței), va fi tăiat și aruncat în foc” (Matei 3.10).

   Tu trebuie să te decizi repede, astăzi!