Câte leagăne

 

Câte leagăne sunt seara

Adormite-n rugăciune,

Domnul le trimite paza

Mâinii Sale cele bune.

 

Câte paturi sunt făcute

Cu credinţă şi-nchinare,

Domnul le păzeşte noaptea

De-orice teamă şi-ntristare.

 

„Destoinic pentru orice lucrare bună”

 

   La începutul secolului al XX-lea, insula Okinawa a fost vizitată de un misionar în drumul său spre Japonia. Misionarul a rămas doar câteva zile în micul sat Shimabuka. Dar Dumnezeu a deschis inimile a doi tineri băștinași și i-a condus la credința vie în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Înainte de a pleca, misionarul le-a dat o Biblie.

   Cei doi bărbați tineri erau frați. După întoarcerea lor la Dumnezeu n-au avut niciun fel de legătură cu alți creștini. Dar Cuvântul lui Dumnezeu a fost viu și a adus multă binecuvântare. Frații au studiat cu râvnă Biblia și au pus în aplicare tot ce i-a învățat Dumnezeu din Cuvântul Său. Prin mărturia lor bună, mulți oameni din satul lor s-au întors la Dumnezeu. Unul dintre cei doi tineri a devenit învățător, celălalt primar. Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu a devenit lectură zilnică în școală pentru elevii satului Shimabuka. Drept urmare, superstiția și închinarea la idoli au dispărut și domneau temerea de Dumnezeu, pacea, buna înțelegere, ordinea și bunăstarea.

   În al Doilea Război Mondial, insula aceasta a fost ocupată de soldați americani. Când soldații s-au apropiat de sat, au fost salutați prietenește de doi bărbați în vârstă. Un translator le-a spus soldaților că sunt bineveniți acolo ca și creștini și că nu sunt priviți ca dușmani. La început, soldații au rămas fără cuvinte găsind în mijlocul unui mediu păgân o adevărată adunare creștină. Oamenii din Shimabuka au luat tăcerea și uimirea soldaților drept dezaprobare și și-au cerut scuze. Ei le-au spus că de peste treizeci de ani în afară de misionar n-au văzut niciun creștin dintr-un alt loc și au încercat cât mai bine să trăiască după Cuvântul lui Dumnezeu. Poate vizitatorii din America îi vor putea învăța, ca pe viitor să acționeze mai bine...

   Atunci soldații au privit rușinați în jos. Ei și-au spus: „Noi am crescut într-o țară creștină, am fost învățați de mici copii din Cuvântul lui Dumnezeu și cum trăim noi practic ca și creștini?”

 

Prietenos...

 

   Un controlor de la metroul din Paris, care perforase bilete aproape în fiecare zi ani la rândul, a ieșit la pensie. Într-o zi, când a făcut o scurtă plimbare, a întâlnit o doamnă în vârstă pe care a recunoscut-o imediat. S-a apropiat de ea și i-a spus:

   - Doamnă, permiteți-mi să vă mulțumesc...

   - Și pentru ce, domnule?

   - De-a lungul multor ani, când treceați pe la punctul de control 6 al metroului și îmi arătați biletul dumneavoastră, m-ați salutat întotdeauna prietenos. M-am întrebat adesea de ce puteați fi atât de prietenoasă întotdeauna. Barometrul stării dumneavoastră de spirit era setat întotdeauna pe vreme frumoasă. Păreați să nu fiți o persoană foarte înstărită, nu purtați bijuterii. Vă rog să mă scuzați că vă vorbesc atât de deschis! Apoi, într-o zi, din întâmplare, am văzut în poșeta dumneavoastră Biblia. Desigur, pentru a o citi în timpul deplasării cu metroul. Mi-am spus: Probabil că această doamnă are pace în inimă și a găsit fericirea prin această carte. Puțin mai târziu mi-am cumpărat și eu o Biblie, am citit-o regulat și acum Domnul Isus este Mântuitorul și Domnul meu; și de aceea sunt acum fericit și am dorit să vă spun aceasta și să vă mulțumesc din inimă.

 

Ce se întâmplă cu bunicul Ioan?

 

   Neliniștit, Todor se întoarce în pat încoace și încolo. El nu poate să adoarmă. Se gândește mereu la înmormântarea bunicului său din această după-amiază.

   „Bunicul nu mai trăiește acum pe pământ, ci este la Domnul Isus.” Acest lucru l-a înțeles. Dar dacă bunicul Ioan este acum la Domnul Isus, atunci de ce l-au pus într-un sicriu care a fost îngropat în cimitir? Todor nu înțelege toate acestea.

   După ce se mai întoarce de câteva ori în patul său încoace și încolo, Todor dă plapuma deoparte și se ridică. Încet se îndreaptă spre camera fratelui său mai mare. Deschide puțin ușa și își bagă capul în cameră prin crăpătura ușii. Mihai se află în pat și citește o carte.

   - Mă primești la tine? întreabă încet Todor. Nu pot dormi.

   - Hai înăuntru, răspunde Mihai și pune cartea pe raftul de deasupra patului. Apoi ridică plapuma. Ușurat, Todor se strecoară în patul lui Mihai.

   - Ce se întâmplă? vrea să știe Mihai.

   - Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu bunicul. De ce l-am pus în pământ în cimitir, dacă acum el este la Domnul Isus?

   - Îți mai amintești ce a spus unchiul Daniel la cimitir?

   - Ceva despre trup, suflet și duh, răspunde Todor. Dar nu am înțeles mare lucru.

   - Omul este format din trup, suflet și duh, îi explică Mihai fratelui său mai mic. Ochii, de exemplu, sunt parte componentă a trupului nostru. Cu ei l-ai văzut pe bunicul Ioan.

   - Și pentru ce am nevoie de suflet și de duh? întreabă nerăbdător Todor.

   - Sufletul și duhul se referă la mintea noastră, la conștiința noastră, precum și la sentimentele și simțămintele noastre, răspunde răbdător Mihai.

   - Atunci datorită duhului, știu că bunicul Ioan este bunicul meu, se gândește Todor.

   - Corect.

   - Și ce sunt sentimentele și simțămintele? Totul este foarte complicat, crede Todor.

   Mihai se gândește cum ar putea să-i explice mai bine fratelui său mai mic.

   - Faptul că tu l-ai iubit pe bunicul Ioan și acum ești trist, pentru că el nu mai este, sunt sentimente și simțăminte.

   - Atunci bucuria și supărarea sunt tot sentimente și simțăminte, se gândește cu voce tare Todor și se uită la fratele său. Mihai aprobă.

   Un timp, cei doi frați stau liniștiți unul lângă celălalt.

   - Totuși nu înțeleg de ce bunicul Ioan a fost pus într-un sicriu, cu toate că acum este la Domnul Isus, oftează Todor.

   Mihai îl privește gânditor pe fratele lui mai mic. Deodată se ridică și își îmbracă jacheta gri care se află pe spătarul scaunului de la birou.

   - Imaginează-ți că jacheta este trupul și eu sunt sufletul și duhul. Todor dă din cap, cu toate că nu înțelege foarte bine la ce se referă Mihai.

   - Unde sunt trupul, sufletul și duhul acum? îl întreabă Mihai pe Todor.

   - Acolo în colț unde te afli tu, răspunde Todor.

   Acum Mihai își dă jos jacheta și o pune pe podea. După aceea merge la biroul său.

   - Și unde este acum trupul?

   - Mai departe în colț, răspunde Todor. Și sufletul și duhul sunt la birou. Treptat Todor începe să înțeleagă. Înseamnă că trupul bunicului Ioan este acum în mormânt, iar sufletul și duhul său sunt la Domnul Isus? întreabă el cu precauție încă o dată.

   - Exact așa este, confirmă Mihai.

   - Și când Domnul Isus Îi va lua la El în cer pe toți cei care au crezut în El, merge și trupul acolo?

   - Aproximativ, răspunde Mihai. Dar atunci se va întâmpla ceva minunat. Este ca și cu o sămânță a unei flori frumoase.

   - Te referi la faptul că în pământ este pusă o sămânță și după un timp crește din ea o floare frumoasă, înțelege Todor.

   Mihai dă din cap aprobator.

   - Da, exact. Bunicul Ioan avea adeseori dureri la genunchi și nu mai putea să meargă.

   - Și nici nu mai auzea și vedea bine, își aduce aminte Todor.

   - Când vom fi odată toți la Domnul Isus, bunicul Ioan va avea un trup în care nu-l va durea nimic și în care totul va fi foarte bine.

   - Acest lucru este frumos, se bucură Todor și începe să caște. Mulțumesc că mi-ai explicat ce se întâmplă cu bunicul Ioan, mai spune el.

   În următoarea clipă adoarme adânc. Mihai îl duce cu grijă pe fratele lui mai mic înapoi în camera lui și îl așază pe pat. Îl acoperă grijuliu și îl mângâie încă o dată pe cap. Dar Todor doarme deja adânc.