Peste cerul dimineții

 

Peste cerul dimineții,

Peste norii cei mai sus,

Peste zorii tinereții,

Tu ești Soarele frumseții,

Tu, Isus, scump Isus,

Bun Isus, drag Isus,

Tu ești Soarele frumseții,

Tu, Isus, Tu, Isus.

 

Peste-ntinderi de câmpie,

Peste munții cei mai sus,

Peste zarea aurie,

Tu ești sfânta bucurie,

Tu, Isus, scump Isus,

Bun Isus, drag Isus,

Tu ești sfânta bucurie,

Tu, Isus, Tu, Isus.

 

Peste-a inimii suspine,

Peste tot ce-i jos și sus,

Peste veacul care vine,

Tu ești totul pentru mine,

Tu, Isus, scump Isus,

Bun Isus, drag Isus,

Tu ești totul pentru mine,

Tu, Isus, Tu, Isus.

 

Lumina lumii

 

   Este ceva foarte special să vezi un răsărit de soare în munți. După întunericul nopții, soarele apare încet în spatele contururilor munților și cele mai înalte vârfuri sunt scăldate în lumină. În cele din urmă, soarele se ridică deasupra crestei și umple întreaga vale cu strălucirea, cu lumina și cu căldura sa.

   În această lume este întuneric, frig și dezolant. Păcatul a stricat totul și a creat o prăpastie între Dumnezeu și om. Viața ar fi fără speranță dacă Dumnezeu nu ar fi trimis lumina harului Său în întuneric. L-a dat pe singurul Său Fiu, pe Isus Hristos, care a spus: „Eu sunt Lumina lumii.” Cât de mult avem nevoie de această lumină de sus, lumina iubirii și a adevărului, a harului și a milei! Ea ne încălzește și ne luminează viața.

   La început, această lumină nu este atât de plăcută: ea strălucește în viețile noastre și expune totul, ne arată cât de răi și de păcătoși suntem în ochii lui Dumnezeu. Dar ne arată, de asemenea, cine este Dumnezeu și ce a făcut El pentru noi. El vrea să ne ierte toate păcatele și să ne îndreptățească prin Domnul Isus, Mântuitorul lumii. Cei care Îl urmează pe Domnul Isus nu mai sunt în întuneric, ci au lumina vieții. Ei nu mai sunt „ai nopții, nici ai întunericului”, ci sunt numiți „fii ai luminii și fii ai zilei” (1 Tesaloniceni 4.4,5). Dar oamenii iubesc mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor sunt rele - așa spune Domnul Isus (Ioan 3.19).

   Nu ai vrea să scapi de întunericul nopții și să ai parte în sufletul tău de minunea răsăritului de soare? Așadar, vino la Lumina lumii!

   „Eu sunt Lumina lumii, cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8.21).

 

Să numărăm

   Un băieţel de vreo patru ani a făcut brusc poliomielită. Până atunci viaţa lui a decurs veselă şi fără greutăţi. El se juca şi sărea, râdea şi striga de bucurie. Era o rază de soare. Dar apoi a venit boala; toată familia a fost foarte mâhnită. Acum micuţul zăcea în pat cu simptome de paralizie, uneori cu dureri mari.

   Într-o dimineaţă, când mama lui a intrat în cameră, el i-a strigat voios: „Bine că vii, mamă! Tocmai voiam să număr pentru câte lucruri putem să-I mulţumim Domnului. Dar degetele mele nu ajung pentru numărat; am nevoie şi de ale tale.”

   Mama şi-a privit cu drag fiul. Acest băiat era, într-adevăr, un dar al lui Dumnezeu. Cu credinţa lui tare, putea să se bucure de bunătatea lui Dumnezeu – în ciuda situaţiei lui grele.

   „Gândeşte-te, mamă:

-         Am dormit bine.

-         N-am avut dureri.

-         Astăzi este o zi frumoasă.

-         Soarele străluceşte până în patul meu.

-         Pot să-mi mişc ceva mai bine braţul.

-         Pot din nou să întind mâna după ursuleţul meu de pluş.”

   Cu degetele însoţea numărătoarea. Ochii lui străluceau. Apoi şi-a împreunat mâinile şi I-a mulţumit lui Dumnezeu, în rugăciune copilărească, pentru bunătatea Lui.

   Ce veselă şi liniştită ar fi adesea inima noastră, dacă am medita mai conştienţi la nenumăratele dovezi de dragoste şi de bunătate ale lui Dumnezeu şi I-am mulţumi pentru ele!

Încredeți-vă în El

 

Popoare, în orice vreme, încredeți-vă în El...

Psalmul 62.8

 

„Nu te teme...”

 

   În urmă cu câteva zile mergeam pe trotuarul unei străzi foarte circulate din orașul nostru. Deodată au venit doi copii alergând înspre mine, un băiețel și o fetiță mai mică decât el. I-am recunoscut imediat, erau cei doi copii ai vecinilor mei.

   Băiatul mi-a spus: „Vă rog, tanti, ne luați de mână și ne treceți de partea cealaltă?”

   Micuțul îi purta de grijă surioarei sale. I-am luat imediat pe cei doi copii de mână și, trecând pe la următoarea trecere de pietoni, i-am dus cu bine pe cei doi copii de partea celaltă a străzii.

   Copiii știau că nu puteau ajunge fără ajutor, prin circulația aglomerată, de partea cealaltă. Ei au avut încredere în mine, pentru că m-au cunoscut și au știut că îi voi ajuta.

 

   Odată cu înaintarea în vârstă întâmpinăm alte greutăți și pericole mai mari pe calea vieții noastre. Cine este înțelept va asculta și se va încrede în Acela care ne-a promis: „Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine” (Isaia 43.5). Cine se încrede în El nu trebuie să se teamă. El dorește ca noi să-L acceptăm ca Mântuitor al sufletelor noastre și să ne încredem pe deplin conducerii Sale. El ne va lua de mâna Sa puternică și ne va duce sigur la țintă.