Cățelușul lui M’gogo s-a îmbolnăvit. Băiatul african avea o pătură pe umăr. Micul animal stătea comod sub ea, ca într-un adăpost și dădea din coadă.
M’gogo vorbea șovăitor:
- Omule Mare, simt că parcă nu mai am îndoieli de când am auzit istoria lui Niani cu ecuatorul, dar aș dori să aud mai mult despre acest lucru.
Yohanna era de aceeași părere. Și-a lăsat la o parte cuțitul și girafa cu gâtul lung care se contura deja în bucata de lemn și începu:
Crengile copacului Kuiu se întindeau până deasupra mlaștinei Matope. De pe crengile copacului atârnau liane lungi și groase.
Niani tot mereu le atrăgea atenția membrilor familiei lui să nu se apropie de mlaștină și să nu se legene pe lianele de deasupra ei.
Cuvintele lui n-au prins rădăcini în capetele lui Tali și Cali, două maimuțe gemene.
Cu o îndemânare și iuțime demne de admirat, sporovăind gălăgios, s-au cățărat pe copacul Kuiu. Tot sărind de pe o creangă pe alta, aproape că l-au răsturnat pe Lwivi, cameleonul. Au sărit apoi pe una din lianele care atârna până aproape de fața mlaștinei și au început să se legene. Se avântau până departe de mal și înapoi.
Între timp, Lwivi s-a dus la locul unde liana se prindea de creanga copacului. Ochii nemișcați ai cameleonului au observat că la fiecare mișcare a lianei, se desprindeau din ea firicile, pentru că Ingwingwili, cel cu o sută de picioare, obișnuia să-și ascută dinții aici.
Pe mal se plimba Boco, hipopotamul. Nu se scălda în mlaștina Matope, pentru că știa că locul acesta este fără fund și puterea cu care mlaștina te trăgea în adânc, era mult mai mare decât puterea lui. De aceea se mulțumea să stea la umbră. Pielea hipopotamului este sensibilă la soare.
Maimuțeii chicoteau. Legănatul lor mișca aerul încins de deasupra mlaștinii. I-au dat binețe hipopotamului cu multă veselie.
Lwivi privea cu atenție cum se subțiază liana în dreptul crengii, în timp ce maimuțele se legănau, dându-și vânt cât mai departe înspre larg.
Nembo, elefantul, a coborât încetișor, târâdu-și pașii spre mlaștină, pentru că în apropierea ei, la poalele unei stânci izvora o apă curată, cristalină. A băut pe-ndelete, dar cu atâta zgomot, încât maimuțele n-au auzit trosnetele lianei de care atârnau. Între timp, Tviga cobora de pe colină. Gemenii îl salutară cu voce tare și își luară și mai mult avânt.
Au zburat până departe deasupra mlaștinei. Cameleonul s-a îndepărtat când a văzut că până și ultimele fire ale lianei se întindeau amenințător.
Maimuțele tocmai o porniră înspre mal când ceva deasupra lor trosni cu zgomot. Liana s-a rupt.
Cu o plescăitură puternică se afundară în mlaștină. Pe fețele lor se oglindea spaima și groaza.
- Boco, ajută-ne, strigară ei spre hipopotam.
- Cum aș putea să vă ajut? Dacă intru în mlaștină, mă înghite și pe mine.
Maimuțeii s-au întors spre Nembo.
- O, tu, Cel-mare, ajută-ne, scoate-ne cu trompa ta cea lungă, căci dacă nu, pierim!
Nembo a îngenuncheat pe mal, și-a întins trompa cât a putut mai mult. Gemenii își întindeau mânuțele în zadar, căci nu o puteau ajungeau.
Tali și Cali scânceau îngroziți. Se scufundau tot mai mult, cu toate că se țineau de lianele rupte cu amândouă mâinile. Lianele se scufundau odată cu ei.
- Nu putem ieși, ce să facem? Ajutooor!
Girafa și-a depărtat picioarele din față și s-a aplecat.
- Nembo, vino te rog și apucă-mă de coadă cu trompa, ca să nu cad și eu în mlaștină!
Elefantul l-a apucat de coadă, așa că animalul cu gâtul lung s-a aplecat până departe deasupra mocirlei. Capul îi ajunse tocmai deasupra maimuțelor.
Patru lăbuțe se împletiră în jurul gâtului său. Cu ajutorul bombănelilor de îmbărbătare ale elefantului și a țipetelor lui Sucu, papagalul, Tali și Cali au fost scoși din mocirlă. Au ajuns la mal tremurând din toate încheieturile. Erau plini de un mâl gros și urât mirositor.
Girafa își legăna gâtul încet, într-o parte și alta.
- Ooof! Gâtul meu a cam avut de suferit în urma cățărării voastre, la fel și coada mea trasă năstrușnic de elefant. Până și șira spinării mi-a pocnit în urma efortului. Elefantul scoase pe trompetă un sunet compătimitor și începu să frece gâtul prietenului său.
Cei doi maimuței stăteau pe mal îmbrățișați cu ochii încă plini de groază... Chiar atunci a apărut Mizi, pasărea ploii, și Waa cu ciocul ei lung. Lwa-lwa, broasca țestoasă, s-a ridicat și ea din umbra stâncii.
Continuând să-și miște gâtul, girafa s-a întors spre maimuței și i-a întrebat:
- Tali și Cali, sunteți în siguranță acum?
Tremurând încă, ridicară din umeri.
- Încă nu știm.
- Mergeți puțin mai sus, la soare, spre mijlocul stâncii pe care stați.
S-au dus acolo și stăteau acolo, ținându-se strâns încă unul de celălalt.
Glasul lui Tviga era blând și șoptit.
- Stați cu toate cele patru lăbuțele pe stâncă. Mai simțiți că vă scufundați?
Maimuțele scuturară din cap.
Girafa continuă:
- Iată, Tali și Cali, acum stați pe o stâncă tare, credeți voi că sunteți în siguranță?
- Cred că da, spuse Cali.
Tviga și-a mai mișcat o vreme gâtul, ceea ce a făcut bine mușchilor lui, apoi a continuat:
- Încercați să vă înfigeți picioarele și coada, vedeți dacă puteți. Ce aveți sub picioare, mâl? Încercați să vă afundați, încercați cu toată puterea voastră.
Maimuțele țopăiau dintr-o parte în alta, se sforțau din răsputeri, dar apoi pe fața lui Cali și mai târziu pe a lui Tali a apărut un zâmbet.
- Kumbe, aceasta este tare, spuseră ei, suntem în siguranță.
- Este adevărat, spuse Tviga, chiar așa, stânca nu va lăsa să vă cufundați.
Yohanna se opri din cioplit, își ridică ochii și întrebă:
- Picioarele lui Tviga erau pe stâncă?
Ascultătorii încuviințară.
- Picioarele lui Nembo erau în siguranță pe stâncă?
Aprobară din nou.
- Dar maimuțeii?
- Și ei erau în siguranță, Omule Mare!
- Într-adevăr, spuse Yohanna, Daudi și cu mine știm că suntem în siguranță, pe stâncă. Domnul Isus este stânca. Dacă stai pe stâncă, pe El, ești în siguranță.
Iată ce spune Biblia: „Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu!” (Psalmul 18.2).
M’gogo s-a ridicat și a spus:
- O, înțeleg, acesta este unicul lucru care te întărește și te îmbărbătează! Într-adevăr, a avea un loc pe stâncă înseamnă a fi la adăpost, pe un loc sigur.
