Devenind o furnică

 

   Cum poți avertiza o colonie de furnici din mușuroiul său despre un buldozer care se apropie? Poți să strigi ceva către micile animăluțe? Poți să le scrii sau să le trimiți un mesaj digital? Nu, bineînțeles că nu! Ar trebui să devii o furnică pentru a putea să le spui, „în felul furnicilor”, ce se întâmplă. Cel mai bun mod de a comunica cu furnicile este să fii tu însuți o furnică.

   Tot așa este cu Dumnezeu și cu oamenii: Dumnezeu a devenit Om – în Isus Hristos. Fiul lui Dumnezeu S-a smerit și a venit la noi pentru a ni-L arăta pe Dumnezeu și pentru a săvârși cel mai mare act salvator pentru noi: Isus a murit, pentru ca noi să ne putem împăca cu Dumnezeu.

   Imaginea furnicilor mă ajută să-mi fac o idee despre cât de jos S-a umilit Domnul Isus când a venit din cer pe pământ. Iar dacă Dumnezeu a devenit Om, aceasta este o „coborâre” mult mai mare decât dacă un om ar deveni furnică.

 

Rădăcini de copac

 

De ce au nevoie copacii de rădăcini?

Rădăcinile oferă copacului suport. Ele îl protejează atunci când vântul îl zguduie – sau atunci când animalele sau oamenii îi fac rău plantei. Pentru copaci, rădăcinile sunt ca o ancoră pentru navă. Dar aceasta nu este singura lor activitate. Rădăcinile alimentează planta cu apă și substanțe nutritive. Numai în acest fel, copacul poate da frunze și fructe.

 

Vrei să prinzi rădăcini aici?

Ai auzit vreodată pe cineva spunând aceasta? Înseamnă că cineva stă mult timp într-un loc sau se mișcă foarte încet. Sau oamenii vorbesc despre „rădăcinile lor”. Se referă atunci la strămoșii sau la patria lor. Deci este vorba despre de unde provin sau unde au crescut.

 

Rădăcina verticală pentru viața ta

Mai există ceva care poate fi comparat cu o rădăcină. Aceasta este credința în Domnul Isus. Când Îl accepți pe Isus Hristos ca Mântuitor al tău, ai o rădăcină verticală adâncă, să spunem așa. Dacă un copac are rădăcini adânci, o furtună nu-l poate afecta atât de mult. Poate că arborele va fi afectat puțin, dar datorită ancorării sale puternice în pământ, el va rămâne în picioare.

Pot exista furtuni și în viața ta: de exemplu, o problemă la școală (cum ar fi hărțuirea) sau o boală. Dar dacă ți-ai încredințat viața lui Isus, ești ferm înrădăcinat în El prin credință. Dacă aparții Domnului Isus, nicio furtună – oricât de puternică ar fi – nu te poate despărți de El.

 

Fii o rădăcină sub formă de inimă!

Ce rădăcini ai? – Este frumos dacă ești o rădăcină sub formă de inimă. Se numesc așa, deoarece rețeaua rădăcinii arată adesea ca o inimă în secțiune transversală. Cei cu o rădăcină sub formă de inimă au rădăcini adânci la o vârstă fragedă și dezvoltă treptat o rețea densă de rădăcini. Sunt bine aprovizionați cu apă și pot rezista furtunilor vieții.

 

Biblia spune: „așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; ... având rădăcina și temelia puse în dragoste” (Efeseni 3.17). Trăiește Domnul Isus în inima ta și Îl iubești?

Și încă ceva: un copac nu poate să prindă rădăcini în două locuri în același timp, ci doar într-un singur loc. Așa este și cazul tău. Dă-I toată inima ta Domnului Isus! Atunci vei fi ca pomul descris în cartea Ieremia: „El (fiecare care se încrede în Dumnezeu) este ca un pom sădit lângă ape, care-și întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, și frunzișul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme și nu încetează să aducă rod” (Ieremia 17.8).

 

Mai mult ca mama

 

Mai mult ca mama cea mai dulce,

Mai mult ca tatăl cel mai bun

E Dumnezeu care iubește

Pe cei ce Lui I se supun.

 

Părinții te iubesc nu numai

Când ești supus și-ascultător,

Ci te iubesc întotdeauna,

Fiindcă ești copilul lor.

 

Iar Dumnezeu Și-arată mila

Spre noi, spre toți copiii Săi,

Dar parcă și mai multă milă

Arată El spre cei mai răi.

 

Spre cei mai răi trimite Domnul

Mai multe binecuvântări,

Ca bunătatea Lui văzând-o

Să lase relele cărări.

 

Făcându-I voia Lui, să vadă

Că ea e fericirea lor,

Că cel mai fericit pe lume

E omul bun și-ascultător.

 

Tu, fiul meu, ia seama bine

La tot ce-ți cere Dumnezeu!

Frumoasă-I numai ascultarea,

Doar ascultarea, fiul meu!

 

Louis și vântul

 

   Bunicul și bunica sunt în vizită. Ei locuiesc mai departe. De aceea stau tot weekend-ul. Și de fiecare dată când vin bunicii, îi aduc lui Louis o surpriză. De data aceasta este o pungă mică. Strălucește albastru deschis și este legată cu un șnur portocaliu.

   - Uită-te înăuntru, îl încurajează bunicul pe nepotul său.

   Repede, Louis deschide șnurul și se uită în pungă. Ciudat – înăuntru se află o altă pungă.

   - Trage, spune bunicul.

   Louis trage de țesătura albastră. O altă frânghie cade din pungă pe podea. Louis se apleacă și o ridică. Se uită întrebător la bunicul. Bunicul îi explică:

   - Acesta este un zmeu – un zmeu mic. Nu are nevoie de bețe. Trebuie doar să legăm frânghia de el și să-l lăsăm să zboare. Bunica a spus că este cadoul perfect pentru luna octombrie.

   Bucuros, Louis sare în brațele bunicului.

   - Mai încet, băiete!, râde bunicul.

   - Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!, strigă Louis. Un cadou minunat.

   - Să-l încercăm împreună?, propune bunicul.

   Louis dă din cap cu entuziasm și țopăie în hol. Într-o clipită s-a îmbrăcat singur. Își ia și cizmele de cauciuc și stă așteptând cu nerăbdare la ușa de la intrare.

   - Noi nu suntem atât de rapizi, râde bunicul și își ia încet haina călduroasă din cuier. Bunica își pune și ea geaca și întreabă:

   - Ești gata să lași să zboare noul tău zmeu? Louis dă din cap.

   În spatele casei, bunicul își ajută nepotul să atașeze frânghia la zmeu. Face un nod și îl verifică apoi. Bunica ține zmeul strâns. Louis derulează cu grijă frânghia câțiva metri și merge cu bunicul mai mulți pași înapoi până când frânghia este întinsă. Bunica ține zmeul deasupra capului.

   - Îi dau drumul la următoarea rafală de vânt!, îi strigă bunica. Louis își ține respirația. Și apoi – bunica îi dă drumul. Zmeul alunecă în vânt. Este atât de frumos!

   Louis apucă strâns frânghia cu ambele mâini. Vântul trage de zmeu și îl face să zboare pe cer. Bunica bate din palme. Dar, deodată, nu mai bate vântul și zmeul aterizează în măr.

   - Vom încerca din nou, îl încurajează bunicul pe nepotul său. Împreună, bunica și bunicul trag frânghia din copac. Iar bunica împinge din nou zmeul, pentru ca acesta să poată zbura pe cer.

   Dar, de fiecare dată, frânghia se încurcă în măr. Bunicul și bunica au multă răbdare. Dar încet-încet Louis se satură.

   - Vânt prost, mormăie el.

   - Acum ești nerecunoscător, Louis!, îl mustră bunica.

   - Nu-mi place deloc.

   - Nici mie, se gândește bunicul. Nu este vina vântului!, spune bunicul cu răbdare. Și dacă n-am avea vânt, ai fi mormăit. Zmeul nu poate zbura fără vânt.

   - Știu aceasta, spune Louis. Dar ar trebui să sufle altfel.

   - Vremea nu ne poate împlini tuturor dorințele, Louis! Vântul este important. El împrăștie semințele plantelor. Și aduce ploaie sau aer cald și soare. El face ca norii să se miște pe cer. Și zmeii să zboare.

   - Și din când în când zboară într-o direcție care nu ne place, adaugă bunica. Cocoșul de vânt de pe acoperișul șopronului tatălui scârțâie tare.

   - Uite, astăzi vântul vine dinspre nord și suflă spre sud, îi explică bunicul. Aici, în grădină, ar fi mai bine pentru zmeul tău dacă ar veni dinspre est, sud sau vest.

   Louis nu mai are chef de nimic. Bunicul ia zmeul și îl împăturește. Louis înfășoară frânghia, dezamăgit. Bunicul îl ajută și îi spune:

   - Nici mie nu-mi plac toate lucrurile. Uneori nu-mi place direcția în care mă trimite Dumnezeu. Credem că noi știm mai bine decât El. Dar Dumnezeu are întotdeauna dreptate.

   - Vom încerca din nou mâine, propune bunica. Zmeul a zburat atât de frumos. Nu crezi?

   Louis se gândește puțin, apoi dă din cap – de fapt, chiar s-a distrat foarte mult.