Beni era foarte trist. Tatăl său nu mai
trăia, iar mama era foarte bolnavă. El nu avea frați și niciun prieten; de
aceea se plictisea adesea.
Astăzi era foarte supărat. Mama îi interzisese
să pună vaporașul său, cu care îi plăcea să se joace foarte mult, să plutească
pe lacul din spatele casei. Acolo nu avea voie să meargă singur atât timp cât
ea era bolnavă. „Poți să-l lași să plutească în bazinul din curte!“ îi spuse ea.
Doar era destul de mare, ca să poată merge singur la lac! Mama nici nu trebuia
să afle, iar fereastra de la dormitorul ei dădea spre stradă...
Nehotărât, Beni se uită la vaporașul său, la
catargele subțiri și pânzele colorate, apoi îl luă sub braț și alergă în
spatele casei la lac. Dorea și el să facă ceva ce îi făcea bucurie și nu să
trebuiască să asculte tot timpul.
Beni nu căzu în lac, nu se întâmplă absolut
nimic, și astfel merse și în ziua următoare și în cealaltă la lac. Și se bucura
mult de vaporașul său.
Totuși, într-o dimineață află că mama lui ar
fi mult mai bolnavă. Beni se sperie. Și tatăl său fusese foarte bolnav când a
murit. Dacă mama...? Și își aminti de încă ceva. El i-a promis mamei să nu
meargă la lac. Și dacă acum murea, fără să-i mărturisească neascultarea lui și
fără ca ea să-l ierte...?
Atunci a cerut imediat să o vadă. Dar
medicul prescrisese odihnă pentru bolnavă, și de aceea Beni nu avea voie să
intre în camera bolnavei. Trist alergă un timp prin grădină. Ce era de făcut?
În sfârșit îi veni o idee. Se duse repede în casă, luă tabla de ardezie care se
mai afla acolo din timpul de școală al tatălui său, și scrise pe ea:
„Am fost foarte neascultător și am pus
vaporașul să plutească pe lac. Acum îmi pare rău și te rog, mamă, iartă-mă.
Dacă ștergi tot ce am scris aici, atunci știu că m-ai iertat!“
Se strecură pe scări în sus până în fața
ușii dormitorului mamei, acolo se așeză pe podea și așteptă să vină cineva.
Când sora medicală deschise ușa, el îi dădu tabla și o rugă:
- Dați
aceasta mamei mele!
- Mă tem că ea este prea bolnavă ca să
citească, răspunse aceasta, dar așteaptă o clipă!
După câteva minute, care lui Beni i se
părură foarte lungi, se deschise iarăși ușa, și sora îi dădu tabla înapoi cu
cuvintele: „Mama a citit.“
Tabla era ștearsă!
Beni radia de bucurie. Bucuros alergă pe
scări în jos la jucăriile lui. La lac nu se mai duse în timpul tuturor lungilor
săptămâni, în care mama a fost bolnavă, cu toate că uneori ar fi dorit mult să
se joace acolo.
Fiecare
dintre noi a păcătuit împotriva lui Dumnezeu mai mult decât o dată, prin
neascultare sau prin alt mod. Deci avem nevoie de iertarea Lui. El cunoaște
păcatele noastre, căci Dumnezeu vede totul, iar noi nu putem să ascundem nimic
de El. Când ne întoarcem smeriți la Dumnezeu, El ne curățește de toate păcatele
prin sângele prețios al Domnului Isus.
