Acum!

   Într-o frumoasă zi de vară, Marius, care avea paisprezece ani, stătea pe o poiană în apropierea unui turn de biserică, ce avea și un mare ceas solar.

   De câtva timp, Marius era neliniștit din cauza păcatelor sale. Știa că trebuie să meargă cu ele la Domnul Isus. Dar vocea înșelătorului i-a șoptit tot mereu:

   - Mai așteaptă, mai ai destul timp. Dar o altă voce l-a atenționat imediat:

   - Nu, decide-te acum pentru Hristos!

   Așa s-a întâmplat și astăzi cu el, în timp ce se afla pe poiană.

   - Asta te va face doar morocănos și nefericit, iar colegii tăi nu vor mai vrea să știe nimic de tine.

   - Nu, din contră, spunea o altă voce, doar aceasta poate să-ți dea adevărată fericire, pace și bucurie, ca nicăieri altundeva în lume.

   - Nu deveni credincios, te vor râde toți și va fi gata cu toate bucuriile și plăcerile lumii.

   - Dar tu vrei totuși să faci ce te roagă Dumnezeu, doar aceasta rămâne, iar fără Domnul Isus nu există pace, adevărată fericire.

   Așa cum era în lupta aceasta interioară, privirea lui se îndreptă deodată spre ceasul solar, iar când se uită mai de aproape, citi deslușit cuvintele scrise dedesubt:

   Acum sau când?

   Aceste cuvinte îl atinseră în inimă pe Marius. Oricât de mult încercase să-și preocupe gândurile cu joaca și sportul și alte lucruri, tot mai puternică a devenit întrebarea în inima lui:

   Acum sau când?

   - Da, când Îi voi dărui Domnului Isus inima mea?

   Și așa cum se uita la ceasul solar și observă că umbra coborâse deja foarte mult, strigă deodată cu voce tare:

   - Acum vreau să fac acest lucru.

   El nu putea și nu avea voie să mai amâne. El s-a rugat și a recunoscut păcatele lui înaintea Domnului Isus și I-a predat Lui viața sa. Din acea oră a venit pace și bucurie în inima lui.

   Poate mulți dintre voi cunoașteți asemenea lupte interioare. Vă și propuneți ca într-o zi să-L primiți pe Domnul Isus ca Mântuitor al vostru, dar acum nu vreți să vă decideți încă. O, vă rog nu amânaț mult și lăsați-vă atenționați.

„Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii“ (2 Corinteni 6.2).

 

Regele pădurii

   El este regele pădurii, cerbul cel puternic. Odată a fost o vară foarte călduroasă și secetoasă. Atunci, cerbul s-a retras tot mai adânc în tufișuri. Dar și aici pătrundea căldura. Izvorașul, din care cerbul bea de obicei, era secat. Setea îl chinuia. El își înălță capul și țipă. El striga după apă. Apoi alergă mai departe până ajunse la un luminiș cu un izvor care mai avea apă. Acolo a putut să-și liniștească setea.

   În Biblie, sufletul omului este asemănat cu al unui cerb. Sufletul nostru tânjește după Dumnezeu, așa ca cerbul după apă. Doar când L-am găsit pe Dumnezeu, sufletul nostru devine liniștit și mulțumit.

Rugăciunea ceasornicarului

   Un ceasornicar credincios a fost chemat într-o casă distinsă pentru a pune în mişcare un mare ceas, o moştenire a familiei. După ce a făcut acest lucru, a rugat să-i fie permis să se uite la un ceas franţuzesc, care se afla ca obiect luxos în holul vilei, pentru că nu mai funcţiona. Stăpâna casei îi spuse, că deja mulţi ceasornicari dibaci se străduiră fără rezultat să pună în mişcare acest ceas. Toţi au spus că ceasul este de fapt în regulă, nu poate fi găsit la el niciun defect; dar niciunul nu a reuşit să-l pună în funcţiune.

   - Dacă dumneavoastră veţi reuşi, încheie doamna, toţi din casă vom considera aceasta ca o minune, cu toate că niciunul dintre noi nu credem în minuni şi nici măcar în Dumnezeu.

   Ceasornicarul a început imediat să demonteze ceasul. În acest timp îi istorisea stăpânei casei ce a făcut Dumnezeu pentru el, cum a trăit mai demult fără Dumnezeu şi cum Dumnezeu l-a condus minunat şi îndurător. Doamna a rămas tot timpul de faţă, a văzut şi ascultat, şi a rămas şi când ceasornicarul a cântat un cântec despre nădejdea slăvită a vieţii lui în timp ce monta ceasul.

   În sfârşit, treaba era gata. Ceasornicarul lovi pendula, dar... ceasul nu a mers. Doamna râse.

   - Îl voi ruga pe Domnul şi Mântuitorul meu să-mi arate cum să pun în mişcare ceasul, şi El mă va asculta, spuse ceasornicarul.

   Doamna îi spuse că este curioasă dacă Domnul universului Se va îngriji de un lucru atât de minor. Mirarea ei a fost mare când bărbatul, fără să se scuze de francheţea sa, a îngenuncheat şi s-a rugat:

   O, Dumnezeul şi Tatăl meu, ştiu că Tu mă asculţi. Tu mi-ai dat dragoste faţă de meseria mea. Deja de aşa mulţi ani m-ai ajutat. Tu m-ai ajutat întotdeauna să reuşesc. Acum, Dumnezeul şi Tatăl meu, pentru că Tu m-ai răscumpărat şi m-ai făcut copilul Tău, îmi vei da mai multă minte şi înţelepciune, ca Numele Tău să fie proslăvit prin mine.

   El a rugat ca ceasul să fie lăsat pe locul pe care era până a doua zi dimineaţa, şi plecă.

   Seara, când făcu o plimbare şi trecu în revistă cu rugăciune evenimentele acelei zile, deodată îi veniră în minte câteva rotiţe de la ceas şi că la acestea nimeni nu s-a uitat înainte şi nu le-a uns. Pentru el a devenit certitudine că aici se afla dezlegarea problemei.

   În dimineaţa următoare merse devreme la vilă. Doamna l-a primit. Iarăşi a desfăcut ceasul, a luat rotiţele afară, se uită la ele, le curăţă şi le unse şi puse iarăşi totul la loc. Lovi pendula... ceasul începu să funcţioneze. Ceasul bătu la fără un sfert, şi când bătu şi la ora fixă, clopotele răsunară în turnuleţul, care încununa acest obiect de valoare minunat. Doamna stătea tăcută, evident adânc mişcată.

   - Dacă Dumnezeu v-a ajutat la acest lucru de toate zilele şi v-a ascultat rugăciunea, atunci vreau şi eu să mă plec înaintea Lui şi să cred în El, spuse ea.

   Ea a şi făcut acest lucru. Ea împreună cu toată casa ei au venit la Domnul Isus. Şi de atunci i-a servit Lui, pentru că devenise un adevărat copil al lui Dumnezeu care se ruga mult.

Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba...

Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba..., cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi...!

Luca 12.28