O mamă evlavioasă
și cu frica lui Dumnezeu avea două fetițe frumoase și drăgălașe. Ea se îngrijea
mult de creșterea copilelor sale și în fiecare seară, înainte de culcare, le
întreba dacă au făcut în ziua aceea cuiva vreun bine sau vreo bucurie. Într-una
din zile, fetița cea mai mare răspunse la întrebarea mamei sale:
- Mamă, nu-mi aduc aminte să fi făcut astăzi
cuiva vreun bine. S-a întâmplat însă, că o fetiță, care este cu mine în bancă,
a ajuns astăzi cea dintâi în clasă. Eu m-am bucurat de aceasta și uitându-mă la
ea am râs, iar după aceea am îmbrățișat-o și am sărutat-o. Atunci ea mi-a zis,
că eu sunt foarte prietenoasă și bună cu ea. Aceasta e tot ce am făcut astăzi,
mamă dragă.
Cealaltă fetiță îi
istorisi mamei sale următoarea întâmplare:
- Unei fetițe care șade la școală lângă mine,
i-a murit un frate mai mic. Când lucram tema, ce ne-o dădu profesorul, am
văzut-o pe fetița aceasta că se ascunde după carte și plânge... Eu văzând
aceasta, m-am întristat, mi-am ascuns și eu fața după carte și am plâns. Fetița
se uită atunci la mine, părând a fi mângâiată și zise: Nu știu pentru ce, dar
tu ești atât de bună față de mine.
Mama sărută fetițele
și le zise:
- Să plângem cu cei ce plâng și să ne bucurăm
cu cei ce se bucură. Făcând aceasta ne arătăm iubirea față de ei și urmăm
exemplul Mântuitorului nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu