Henry se afla ca
tânăr în slujba unui doctor renumit, foarte priceput, care avea o casă mare,
asemenea unui palat, în Londra. Acest doctor era creştin şi se aduna adesea cu
câţiva prieteni în casa lui, pentru a citi şi a cerceta Cuvântul lui Dumnezeu.
În aceste strângeri, care aveau loc în marea cameră de zi a doctorului, luau
parte toţi servitorii – deci şi Henry.
Într-o zi veni
un prieten de-al doctorului pentru a vesti ca evanghelist Cuvântul lui Dumnezeu
şi iarăşi angajaţii îşi ocupară locurile.
Henry, cel mai
tânăr dintre ei, şedea la capătul şirului. Vorbitorul vorbi despre Domnul Isus
şi despre venirea Sa, pentru a lua la Sine pe toţi credincioşii de pe acest
pământ, ca să fie veşnic la El. Henry ascultă toate acestea, dar cuvintele îi
spuseră puţin, căci nu Îl cunoştea încă pe Domnul Isus ca Mântuitorul său
personal.
Apoi strângerea
se termină, ascultătorii se împrăştiară, iar stăpânul casei merse în camera lui
de lucru.
Puţin mai
târziu, Henry bătu la uşa stăpânului său, ca de obicei, şi îl întrebă dacă mai
are nevoie de ceva.
- Nu, răspunse doctorul, noapte bună!
Totuşi, în clipa
în care tânărul dori să închidă uşa după el, a fost strigat înapoi.
- Henry, spuse doctorul, ai înţeles tot ce ai
auzit la adunare în seara aceasta?
- Desigur,
domnule doctor, explică Henry, fără să se gândească prea mult.
- Atunci, spuse
stăpânul său mai departe, tocmai m-am gândit că, dacă vine Domnul Isus, nu voi
mai avea nevoie de casa aceasta; de aceea poţi să o ai tu.
Ochii lui Henry
străluciră. Auzea bine cu urechile lui? Ce minunat să fie cândva posesorul unei
asemenea case!
- Şi apoi, Henry, mai este şi maşina; uite,
şoferul şi ceilalţi oameni ai mei sunt toţi credincioşi şi gata să fie răpiţi,
în întâmpinarea Domnului Isus în văzduh, când vine El pentru a-i lua pe ai Săi.
Tu vei fi deci singurul care va rămâne, şi astfel poţi avea şi maşina.
Henry rămase
fără cuvinte şi putu doar să spună următoarele cuvinte:
- Vă mulţumesc tare mult, domnule doctor.
Noapte bună! Cu aceasta alergă în dormitorul lui.
În timp ce Henry
se pregăti să meargă la culcare, se gândi la norocul surprinzător. „Ce viitor minunat mă aşteaptă!“ se bucură el. „Voi
fi un om realizat!“
Curând se aşeză
în pat şi stinse lumina. Dar nu putu adormi. Cuvintele „Tu
vei fi singurul care va rămâne“ îi sunau fără
încetare în urechi. Se întoarse ba pe o parte, ba pe alta, dar somnul nu voia
să vină.
Henry deveni tot
mai nefericit. El ştia foarte bine că era un păcătos înaintea lui Dumnezeu şi
că Dumnezeu trebuia să pedepsească pe păcătos; şi când se gândi că el va rămâne,
când Domnul Isus va veni, şi la judecata care va urma, nu mai putu rezista mult
timp.
Era aproape
miezul nopţii, când doctorul, care tocmai dorea să părăsească camera sa de
lucru, auzi o bătaie în uşă.
- Intră! strigă el, uşa se deschise şi Henry
care arăta foarte nefericit intră în cameră.
- O, domnule
doctor, strigă fără altă introducere, nu vreau casa, nu vreau maşina, vreau să
fiu gata cu dumneavoastră şi cu ceilalţi când va veni Domnul Isus!
Doctorul a fost
mai mult decât bucuros când îl auzi pe băiat vorbind aşa. El i-a spus că este
un păcătos pierdut şi că Dumnezeu a dat pe Fiul Său iubit, ca el, Henry, să nu
meargă în pierzare, ci să aibă viaţa veşnică. Ei au îngenuncheat şi s-au rugat
împreună, şi nu a durat mult până când şi Henry a putut crede că Domnul Isus a
murit pentru el, păcătosul. Acum s-a putut întoarce cu inima bucuroasă în
dormitorul său, fiind conştient că păcatele sale au fost iertate şi că el, dacă
Domnul Isus va veni în acea noapte, va fi printre aceia care vor fi răpiţi de
El în văzduh. Imediat adormi adânc.
Niciodată în
viaţa lui, Henry nu a uitat această noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu