Bătrânul Ioan

   Bătrânul pantofar Ioan şedea în atelierul lui şi repara pantofi. Deodată intră micuţa Elena. El privi peste ochelari la fată şi întrebă:

   - Ce este?

   - Puteţi să-mi pingeliţi pantofii până poimâine?

   Ioan bătu mai departe în pantoful la care lucra. Abia apoi se uită la pantofii Elenei.

   - Până lunea viitoare cel mai devreme, spuse el morocănos şi aruncă pantofii sub bancul de lăcătuşerie.

   Elena se întristă şi spuse:

   - Atunci nu voi putea merge poimâine la evanghelizare.

   - Nici nu este necesar, spuse bătrânul, ce ai de căutat acolo?

   - Dumneavoastră mergeţi? întrebă Elena.

   - Eu? Asta mai lipsea! În acelaşi timp se prinse gemând de umeri. Ah, reuma asta nenorocită! Şi zicând acestea, sculele îi căzură la pământ. Elena le ridică repede şi spuse plină de compasiune:

   - O, sărmanul de dumneavoastră! Să vă aduc ceva de fricţionat? Mama are tot felul de unguente împotriva acestor dureri. Spunând aceasta, părăsi magazinul.

   Când ajunse acasă, îi spuse mamei că bătrânul Ioan are dureri mari şi că ar dori să-i ducă ceva pentru alinare. Mama îndeplini dorinţa fetei. Îl cunoştea bine pe bătrânul, morocănosul Ioan, care trăia singur şi nu se interesa de ceilalţi oameni. Astfel, Elena porni iarăşi la drum. Magazinul era deja închis, dar Elena îl găsi pe pantofar în camera cea mai din spate. La început nu a vrut să deschidă. Dar când Elena ridică tubul cu unguent, deschise fereastra, iar Elena îi spuse:

   - Încercaţi cu acest unguent. Fricţionaţi-vă bine umerii. Veţi observa că face bine!

   A treia zi, pantofarul o văzu pe fată venind şi îi strigă:

   - Pantofii sunt gata!

   - O, ce păcat, spuse Elena, în seara aceasta nu pot să merg la evanghelizare. Mama nu se simte bine, iar seara n-am voie să merg singură. Dar cum este cu umerii dumneavoastră? Aţi folosit unguentul?

   - A ajutat minunat. Şi m-am gândit, a spus el ezitând, că aş putea să merg eu în seara aceasta cu tine la evanghelizare.

   - O, cât de mult mă bucur! Vin la ora 7.

   Elena n-a uitat niciodată acea sâmbătă. Pe drum spre evanghelizare, bătrânul Ioan i-a istorisit că mama lui l-a învăţat când el era copil unele versete din Biblie, dar le-a uitat pe toate.

   El a ascultat cu atenţie vorbirea. Elena a observat că acele cuvinte l-au mişcat foarte mult.

   Pe drum spre casă, el i-a mărturisit că în această seară i s-a adus aminte de un verset din copilăria lui:

   „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii“ (2 Corinteni 6.2).

   În duminica următoare, Elena l-a vizitat pe noul ei prieten. El şedea la fereastră şi citea în Biblie. Foarte fericit, el i-a mărturisit:

   - Am citit aproape toată noaptea în Cuvântul lui Dumnezeu.

   Şi cu degetele lui ţepene arătă spre locul din profetul Isaia şi citi:

   „Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.“

   - El mi-a iertat toate păcatele. Este prea minunat. Ce necugetat am fost să cred aşa mult timp că pot izbuti şi fără Mântuitorul.