Un ceas ciudat

   - Bună dimineaţa, domnule Besoiu! Este interesant că ne vizitaţi astăzi. Chiar ieri am vorbit despre dumneavoastră.

   - Da? Cum aşa?

   - Da, răspunse ezitând Ana, de fapt numai ne-am certat, fratele meu şi cu mine.

   - Ei, acum încep să devin curios. Am dat eu vreun motiv de ceartă? a vrut să ştie domnul Besoiu.

   - Nu, râse Ana şi dădu din cap, nu aţi dat niciun motiv; dar totuşi dumneavoastră aţi avut ceva de-a face cu cearta noastră.

   - Ştiţi, continuă Ana, s-a întâmplat aşa; ieri dimineaţă l-am întrebat pe fratele meu cât este ora. El mi-a spus că este ora nouă şi un sfert. Şi pentru că a afirmat aşa de ferm, eu l-am contrazis şi i-am spus: „Nu poate fi adevărat, pentru că cei din familia Besoiu nu au plecat, şi ei trec în fiecare duminică dimineaţa când merg la biserică exact la ora 09:15 prin dreptul casei noastre.” Şi cu acest argument, fratele meu a fost învins.