Jos în fântână

   Cândva am oferit o Biblie unei case de ţărani belgieni. Un mieluşel negru se zbenguia prin curte. Stăpâna casei mi-a deschis şi mi-a spus:

   - Ah, Biblia! Când privesc la micul meu miel negru, mă gândesc adesea la ea!

   Într-o zi, mieluşelul făcu un salt prea mare în aer şi căzu în fântână. Lipsa lui se vedea, dar unde era? Ţăranul a început să-l caute, iar deodată auzi behăitul disperat: mieluşelul era jos în fântână, în apa rece. Ce era de făcut? Tatăl văzu doar un singur mijloc de a salva animalul: fiul său trebuia să fie lăsat în jos până la baza fântânii. Din dragoste pentru animal, fiul a fost de acord. Astfel, tatăl îl lăsă în jos pe fiul său prins cu o sfoară, tot mai jos, tot mai jos... El îi strigă:

   - Este totul în regulă?

   - Da, dar nu sunt încă chiar jos. În sfârşit veni strigătul:

   - Văd mieluşelul.

   Pentru a-l prinde, a trebuit să se scufunde în apa rece ca gheaţa, şi în sfârşit a putut să-l pună pe umerii săi.

   Urcuşul a fost greoi... Încă o smucitură, şi în final fiul şi mieluşelul au fost iarăşi sus la lumină!

   Nu este aceasta o imagine minunată a mântuirii sufletelor noastre? Nu L-a dat Tatăl pe Fiul Său pentru a ne salva de la moartea veşnică? Nu a coborât de bunăvoie Fiul lui Dumnezeu pentru noi în adânc, pentru ca păcatele noastre să poată fi iertate? Cât de multe suflete s-au rătăcit şi sunt acum jos în fântână! Cu greu se menţin la suprafaţa apei. Înţeleg ei că li s-a aruncat o sfoară de salvare, că Însuşi Isus a coborât în locul cel mai de jos al deznădejdii lor, pentru a-i conduce la lumina mântuirii Sale minunate?