A fost odat-un Copilaş
născut într-o livadă,
în grajd, afară din
oraş
...şi-atât era de
drăgălaş,
că mii şi mii de
îngeraşi
s-au coborât să-L
vadă.
În noaptea-n care S-a
născut
s-a-nfiorat pământul,
cu cântec cerul s-a
umplut
şi crai din loc
necunoscut
îngenunchind, când
L-au văzut,
I-au sărutat veşmântul.
Apoi trecut-un rând pe
rând
ca ceasurile anii,
creştea Copilul cel
plăpând
curat,
frumos,
cuminte,
blând...
Dar Îi creşteau cu
negru gând
şi Iuda
şi duşmanii....
El aduna copiii buni
în jurul Lui grămadă,
din stele le-arăta
cununi
şi sori frumoşi
şi mândre luni
şi le-arăta cu drag
minuni
cum n-au mai fost să vadă.
El îi iubea cu-atâta
dor,
iar ei la fel pe
Dânsul,
de-aveau vreun păs în
viaţa lor
vreo cerere,
vreun plâns,
vreun dor,
El i-asculta, şi
iubitor
le alina tot plânsul.
Îi învăţa cântări de
sus
din cealaltă lume,
ei ascultau cu gândul
dus
cântări cum nimeni n-a
adus,
poveşti cum nimeni n-a
mai spus
de zări cu dulce nume.
...Dar într-o zi s-au
adunat
duşmanii plini de ură,
L-au prins,
L-au dus
şi L-au legat,
cu spinii L-au încununat
şi L-au lovit şi L-au
scuipat
şi Faţa I-o bătură.
Pe cruce-apoi L-au
răstignit
cu doi tâlhari
a-rândul
şi în mormânt
pecetluit
L-au pus...
apoi L-au străjuit...
Dar El era din cer
venit
şi-a biruit mormântul.
Puteri nespuse El avea
pe toţi să-i
nimicească,
dar n-a voit,
El suferea
că-n mila Lui pe toţi
vroia
prin crucea Lui,
prin moartea Sa
de iad să-i
mântuiască.
...El a-nviat şi sus
în cer
’nălţatu-S-a-n
mărire.
Dar mila multelor
dureri
L-aduce către cei ce
pier
şi El coboară când ei
cer
la dânşii, cu
iubire...
...Ca-n vremea despre
care spui
curând El iarăşi vine
să-i ia la El în cer
pe-ai Lui
acolo unde jale
nu-i....
Isuse, când o să-i
aduni,
Te-ndură şi de mine. 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu