ŞIRETLICUL LUI IACOV

- Mai ai să ne spui vreo povestire, bunicule? îl întrebă Beni într-o după-amiază, nu mult după ce el şi cu Dina ascultaseră pe aceea a lui Iosif.

- Este prea cald ca să ne jucăm şi ne-ar plăcea mai mult să ascultăm o altă povestire.

- Veniţi şi vă aşezaţi aici la umbră lângă mine, zise bătrânul, şi vă voi spune una despre Iacov, care, dacă vă amintiţi, era tatăl lui Iosif.

Iacov avea un frate geamăn, numit Esau. Dar cei doi fraţi erau cu totul deosebiţi din toate punctele de vedere. Esau, în primul rând, avea un păr aspru, roşcat, şi tot corpul îi era acoperit de el ca de o blană, în special mâinile şi picioarele. Era un bărbat viguros şi îi plăcea să meargă la vânătoare, alergând după antilope şi după alte animale sălbatice prin ţinuturile nisipoase de prin jur.

Iacov nu avea deloc înfăţişarea lui Esau. Părul său era negru şi pielea netedă; cu greu ai fi recunoscut în el pe fratele lui, Esau. Lui Iacov îi plăcea mai mult să stea pe lângă casă, să doarmă liniştit în cort, în loc să doarmă în aer liber, sub cerul înstelat, pentru că ei nu locuiau într-o casă ca noi astăzi, ci într-un cort jos, făcut dintr-o ţesătură din păr de capră.

Iacov stătea acasă cu tatăl şi mama sa, Isaac şi Rebeca. În timpul zilei păzea oile prin apropiere, băgând de seamă să nu se rătăcească. Seara şi dimineaţa le ducea la adăpat, iar peste noapte le închidea în ţarc pentru a le feri de lei şi de lupi. Astfel, Iacov se făcu foarte folositor acasă. Era răsfăţatul mamei sale, iar tatăl, care era deja foarte bătrân, cu greu s-ar fi putut lipsi de ajutorul său.

Dar cei doi fraţi, poate fiindcă erau aşa de deosebiţi, nu se înţelegeau bine. Ceea ce vreau să vă povestesc, este tocmai felul în care au ajuns ei să se urască de moarte.

Într-o seară, Esau se întoarse de la vânat. Plecase de mai multe zile, dar nu vânase nimic. Era aproape mort de foame şi abia se putu târî până acasă; Iacov tocmai îşi termina de fiert mâncarea sa de linte. Părea bună şi, când Esau o văzu, îl rugă să-i dea şi lui să mănânce.

Vă puteţi da seama ce fel de om a fost Iacov în tinereţea sa, atunci când vă spun că în loc să-şi împartă mâncarea bucuros cu fratele său, el găsi în foamea lui Esau un prilej să-i ceară ceva în schimb. De fapt, Esau fusese născut cu câteva minute înaintea lui Iacov şi era socotit ca cel mai mare. Aceste câteva minute aveau mare însemnătate pentru Iacov, fiindcă atunci când tatăl său ar fi murit, lui i-ar fi lăsat o parte din avere mult mai mică decât lui Esau, căci aşa era obiceiul în timpul acela.

Vedeţi deci că Iacov avea de ce să fie gelos pe fratele său, astfel că atunci când Esau veni şi îi ceru de mâncare, el îi ceru în schimb dreptul său de întâi născut, împreună cu tot ce depindea de acest drept, la moartea tatălui lor. Esau era aşa de flămând, încât simţea că îi slăbesc puterile. Şi la urma urmei, ce-i păsa lui că era primul sau ultimul născut? Greoi cum era de cap, primi târgul lui Iacov şi acesta îi dădu puţină pâine şi o farfurie de linte.

Dacă Esau a uitat repede ceea ce a făcut, lui Iacov nu i s-a întâmplat acelaşi lucru, dar n-a spus tatălui nimic despre înţelegerea lor. Trecură ani şi Isaac îmbătrâni tot mai mult; vedea foarte slab şi simţea că nu va mai trăi mult. Înainte de moarte, ca de obicei, el dori să lase toată averea sa, toate ogoarele, toate oile şi caprele, fiului său mai mare. Dorea să facă din ocazia aceasta o sărbătoare şi să pregătească un ospăţ cu mâncarea lui favorită. Chemă pe Esau şi îl trimise să vâneze o capră sălbatică, a cărei carne îi plăcea mai mult ca oricare alta.

Abia plecă Esau, şi lui Iacov i-a fost frică să nu piardă ocazia de a fi moştenitorul tatălui său. În mintea mamei sale Rebeca se născu o idee vicleană, cu care voia să-l ajute pe Iacov să-şi atingă scopul, deoarece ea ştia tot ce se întâmplase între cei doi fraţi. Esau era la vânat şi cu siguranţă că se va întoarce seara târziu. Deci aveau tot timpul necesar să-şi înfăptuiască planul.

- Du-te şi taie doi iezi buni, Iacov, zise ea, jupoaie-i şi adu-mi carnea şi pielea lor, cât poţi mai repede. Voi face o mâncare gustoasă, aşa încât tatăl tău nu va simţi diferenţa dintre carnea lor şi aceea de capră sălbatică.

Iacov făcu aşa cum îl sfătuise mama sa şi se întoarse repede acasă cu carnea şi cu pieile iezilor. Ea pregăti mâncarea într-o oală mare deasupra unui foc de surcele. În acest timp, în mintea lui Iacov veni un gând ce îl nelinişti.

- Dar, mamă, ai uitat că eu sunt cu totul altfel decât Esau. Este drept că tata nu mă poate vedea, dar mă poate pipăi. Esau este vânjos şi păros, în timp ce eu sunt cu pielea netedă.

- N-am uitat nici eu lucrul acesta, zise Rebeca, încrede-te în mine.

Pe când stătea jos, îngrijind de fiertură, ea se ocupă cu pieile. Când mâncarea a fost gata, îl chemă pe Iacov şi îi arătă două mănuși lungi, pe care le făcuse din pielea caprelor, şi un şal în jurul gâtului.

- Du-te şi îmbracă-te, zise ea, cu una din hainele lui Esau, apoi pune mănuşile pe mâini şi şalul în jurul gâtului şi sunt sigură că tata nu te va recunoaşte.

Iacov se duse şi se îmbrăcă, aşa cum îl sfătuise mama sa Rebeca, şi intră cu cratiţa de mâncare în cortul tatălui său.

- Cine este aici? întrebă orbul.

- Esau, zise Iacov. Am avut noroc la vânat şi am venit cu mâncarea din carnea de capră sălbatică mai curând poate decât te-ai aşteptat.

Iacov nu putea să-şi prefacă îndeajuns vocea, aşa încât Isaac începu să bănuiască ceva.

- Eşti tu cu adevărat, Esau? zise el. Nu te pot vedea. Vino să te pipăi.

Iacov îngenunche, în timp ce tatăl său trecu cu mâna peste braţele şi gâtul său.

- Da, pielea este a lui Esau, dar vocea nu sună ca a lui. Spune-mi adevărul: eşti într-adevăr Esau?

Iacov se plecă din nou şi zise:

- Da, eu sunt Esau, fiul tău.

Şi astfel, după ce Isaac mâncă bucatele pregătite de Rebeca, Iacov îi spuse să îngenuncheze din nou. Crezându-l fiul întâi născut, îl binecuvântă şi îi dădu toată averea sa.

Îndată după aceea se întoarse şi Esau şi află cum îl înşelase Iacov pe tatăl său. Era prea târziu şi ceea ce a promis tatăl nu se mai putea anula. Astfel, printr-un vicleşug, Iacov deveni moştenitorul tatălui său.

Se înţelege că Esau a fost foarte supărat, aşa de supărat, încât îşi puse în gând să-l ucidă pe fratele său, imediat după moartea tatălui. Şi asta s-ar fi întâmplat peste câteva săptămâni, pentru că Isaac era cu totul slăbit. Abia acum înţelesese Iacov ce a făcut. Rebeca îl sfătui să plece cât mai departe de casă. A doua zi, Iacov plecă.

Toată ziua merse fără întrerupere. Nu se întâlni cu nimeni şi se simţea singur de tot. Soarele apuse şi încet se făcu noapte. Nu dădu peste nicio casă sau cort, în care s-ar fi putut adăposti. În jurul lui erau doar nişte dealuri joase, pe care se vedeau din loc în loc pietre mari, calcaroase, care din depărtare păreau nişte trepte. Era foarte obosit şi nu mai putea merge şi peste noapte. Se opri la poalele dealului şi se culcă, acoperindu-se cu haina. Curând adormi cu capul pe o piatră.

Îndată ce adormi, visă. În vis i se părea că vede o scară ridicată de la picioarele dealului până la cer, printre stele, sus, cât putea vedea cu ochii. Pe treptele scării văzu îngeri, unii urcând, alţii coborând, şi la capătul ei, care acum i se păru foarte aproape, era Dumnezeu. În visul său, i se păru că Dumnezeu îi vorbeşte, spunându-i că este aproape de el în noaptea aceea şi că va fi cu el oriunde va merge, iar într-o zi îl va ajuta să se întoarcă înapoi în ţara lui, din care acum era nevoit să fugă.

În zorii zilei, Iacov se trezi. Treptele albe de piatră erau acolo, dar îngerii lipseau; nu mai vedea pe Dumnezeu, dar Îi simţea prezenţa. De aceea îşi zise: „Locul acesta, dealul acesta, este casa lui Dumnezeu şi, oriunde mă voi duce, sunt sigur că El va fi cu mine.” Înainte de a pleca mai departe, ridică o piatră comemorativă, pentru ca la întoarcere să-şi aducă aminte de visul său şi de încurajarea primită în acel loc.

Când se întoarse, avea peste treizeci de ani. Călători mai departe zile de-a rândul, până ce, din depărtare, văzu corturile unchiului său Laban, fratele mamei sale. Ajunse la el spre seară. În apropierea corturilor văzu pe Rahela, fiica lui Laban, venind spre fântână să adape oile şi caprele. Aproape de la prima vedere, lui Iacov îi plăcu fata, dar abia după mulţi ani, tatăl ei Laban i-o dădu în căsătorie. Întâi el trebui să lucreze la unchiul său ca servitor şi păstor şi chiar după ce se căsători, Laban, mulţumit de munca lui, cu greu se hotărî să-l lase să plece.

Vedeţi şi voi, că viclenia lui faţă de Esau nu i-a prea folosit. Din contră, şi-a făcut o mulţime de necazuri. Abia după ani de zile, după ce Laban i-a plătit simbria nu în bani, ci în oi şi capre, Iacov s-a putut întoarce cu Rahela la casa unde şi-a petrecut copilăria. Acolo a trăit cu fiii săi, până ce la adânci bătrânețe a venit să-şi petreacă restul vieţii cu Iosif în Egipt.