Cântă câmpul fericit
Slavă și mărire
Celui ce l-a-mpodobit
Cu așa iubire.
Cântă păsările-n crâng
Cântece de slavă,
Într-un cor voios se strâng
Toate din dumbravă.
Floricelele privesc
Cerul fericite;
Fericite mulțumesc
Cu priviri smerite
Domnului cu grija Lui
Care-n mii de fețe
Le-a împodobit de nu-i
Ca a lor frumsețe.
Fă-mă, Dumnezeul meu,
Ca pe floricele,
Sufletul să-l am mereu
Alb și sfânt ca ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu