Cristina și Mirela

   - Mhh! Miroase frumos la voi! Mirela ridică nasul adulmecând, când Paula deschide ușa locuinței.

   - Tocmai coacem! răspunde Paula și își șterge de șorț mâinile pline de făină. Intrați!

   Cristina și Mirela nu se lasă invitate de două ori și o urmează pe Paula în bucătărie. Aici mai găsesc pe cineva foarte harnic.

   - Asta-i munca cea mai grea! oftează Teodora. Ea frământă din răsputeri aluatul. Ai căutat formele, Paula?

   - Nu. Dar acum primim ajutor.

   Teodora își ridică acum capul.

   - Salut! Frumos că ați venit, spune ea. Puteți să ajutați la formarea fursecurilor cu formele sau să formați biscuiți cu presa direct pe tavă. O tavă este deja în cuptor.

   - Putem să ne dezbrăcăm de hanorace și să ne spălăm pe mâini? întreabă Cristina amuzată.

   - Ei, desigur!

   În acest moment iese de sub colțar o legătură de blană pudrată cu făină dând din coadă.

   - Salut, prietene!

   Micul câine latră bucuros.

   - Și tu ai ajutat la copt, constată cu gura până la urechi Cristina.

   - La primul aluat nu am fost destul de atentă, recunoaște Teodora. Făina s-a împrăștiat și a ajuns ceva și pe câine.

   - Ar fi mai bine să-l scoți din bucătărie, propune Mirela.

   Imediat după aceea, cele patru fete se pun pe treabă.

   - Vreți să dăruiți biscuiții? întreabă Cristina și arată spre pungile de plastic de pe masă, pe care sunt lipite stele.

   Paula dă din cap afirmativ.

   - Sunt câțiva oameni aici în bloc care sunt foarte amabili, explică ea. Lor vrem să le facem o bucurie!

   - Idee super tare! o laudă Cristina.

   - De câte pungi cu biscuiți avem nevoie? întreabă Mirela.

   - Cinci pentru vecini.

   Mirela numără pungile de plastic.

   - Sunt douăzeci. Câți vecini aveți voi?

   - Sunt douăsprezece locuințe aici la Paula și opt în vecinătatea noastră, răspunde Teodora surprinsă. Dar de ce întrebi?

   - V-ați numărat și pe voi?

   - Da.

   - Deci unsprezece cu șapte fac optsprezece. Una pentru domnul Teodor – fac nouăsprezece. Și pentru a douăzecea ne va veni în minte cineva.

   - Stai! Oprește-te! protestează Paula. Bătrânii aceia de jos comentează întruna. Ei spun că câinele nostru ar lătra prea tare și eu aș sări pe scări, când ei doresc să-și facă somnul de amiază.

   - Este, într-adevăr, greu să mergi încet pe treptele voastre, observă Cristina.

   - Maioreștii au în orice caz întotdeauna o proastă dispoziție. Lor nu le dăruim fursecuri! hotărăște Paula. Și Cătălin, băiatul de la etajul al patrulea mă supără mereu spunându-mi că nu am tată. Doamna Berciu de lângă noi îi vorbește de rău pe toți oamenii. Și domnul Jurj umblă cu laptopul său prin zonă fără să salute și a lovit de câteva ori câinele.

   - Intenționat?

   - Așa cred. Cu acești oameni nu vreau să am de-a face.

   - Mhh, face Mirela gânditoare.

   - Fursecurile nu ar ajunge orișicum pentru toți, observă Teodora. Nu poți să dai fiecăruia doar un biscuite.

   - Am putea să continuăm cu coptul mâine la noi! se gândește Mirela. Maria ne va ajuta cu siguranță. Și apoi împărțim fursecurile tuturor vecinilor de la voi.

   - De ce? întreabă curioasă Teodora. Dacă oamenii nu sunt deloc amabili?

   - Ei, încearcă Mirela să explice. Domnul Isus nu a făcut niciodată diferențe. El Se îngrijește de toți, de cei lăsați deoparte, de cei iubiți și neiubiți, de cei care sunt ratați și de oamenii care au succes, fără deosebire. Oricine poate veni la El.

   - Îmi dai o idee! spune Teodora radiind de bucurie. Am putea să împachetăm și un pliant în fiecare punguliță cu biscuiți unde să scrie că Isus Hristos îi invită pe toți oamenii la Sine, că El a venit din cer ca și copil la noi pe pământ, că a trăit la noi și chiar a murit pentru a ne mântui. Aveți așa ceva? se adresează ea Mirelei.

   - Cu siguranță! Îl voi întreba pe tata.

   Astfel, lucrurile s-au clarificat. A doua zi, fetele au copt întreaga după-masă. La sfârșit, fetele au împărțit fursecurile în pungulițe, le-au ornamentat cu fundițe aurii și au lipit un pliant pe fiecare pachețel.

   Următoarea sâmbătă, când au împărțit pungulițele, au primit multe mulțumiri. În deosebi doamna Berciu și Maioreștii au fost foarte încântați.

   - Acesta a fost un lucru bun, spune la sfârșit Paula bucuroasă. Să facem și anul viitor la fel!