În seara de Revelion, ultima zi a anului, un
ţăran bogat, în acelaşi timp un mare iubitor de vânătoare, s-a dus cu puşca sa
în pădure, ca să-şi facă rost de vânat pentru sărbătoarea de Anul Nou. Curând a
văzut un iepuraş, care i-a tăiat calea, pe care l-a împuşcat şi l-a băgat în
sac. Era o iarnă foarte geroasă și zăpadă multă acoperea văile. Țăranul a
plecat pe drumul spre casă. Cât vedeai cu ochii nu se auzea niciun glas, când
deodată însoţitorul lui, un câine de vânătoare frumos, a mers pe o urmă spre
hăţiş şi a scos un urlet tare. El s-a dus după câine şi a întâlnit un om,
demascat de câine. Lângă el era o grămadă mare de lemne, pe care le furase din
pădurea ţăranului, şi voia să le transporte cu o sanie trasă de mână.
„Dumneavoastră sunteţi, Mihai”, i-a zis ţăranul, „nu m-aş fi aşteptat la aşa
ceva din partea dumneavoastră!” Acesta lucrase deseori la țăran ca zilier şi
întotdeauna îşi primise plata cuvenită, şi chiar mai mult. „Desigur, nu este
corect ce am făcut”, a răspuns acesta, „dar ştiţi că eu sunt un om sărac şi am
dorit să am căldură în cămăruţa mea”. „Vino cu mine!”, i-a zis țăranul. Tremurând,
hoțul l-a urmat, aşteptându-se la ceva foarte grav, chiar la închisoare. În
drum spre casă s-au oprit la o moară, unde ţăranul, înainte de sfârşitul anului,
voia să pună unele lucruri în ordine. În cele din urmă, pe la ora unsprezece
seara, au ajuns acasă. Toți cei din casă erau treji. Tatăl casei a lăsat să i
se aducă mâncarea de seară încălzită din nou, la care a fost invitat şi
însoţitorul lui care, deși era flămând, n-a vrut să mănânce. „Acum aşezaţi-vă
pe banca de lângă sobă”, i-a poruncit ţăranul. După aceea a citit împreună cu
toţi ai casei Psalmul 90: „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam
în neam” şi aşa mai departe. Tatăl s-a rugat și copiii s-au dus la culcare după
ce au spus „Noapte bună”. Au rămas numai țăranul și soția lui.
„Acum e-acum! Cu
siguranță, îmi voi primi pedeapsa”, s-a gândit omul de lângă sobă şi a privit
fricos în cameră. Însă ţăranul i-a spus soției lui: „Draga mea, ia un săculeţ
şi umple-l cu făină; ia şi o pâine şi adu cu tine şi poame uscate pentru Mihai,
pentru ca mâine să aibă ceva de mâncare cu ai săi”. După aceea i-a mai dat şi
câţiva bani, o jumătate de kilogram de carne pentru ziua de sărbătoare şi l-a
lăsat să plece, spunându-i: „Acum du-te acasă şi poimâine voi trimite un
slujitor de-al meu cu un car de lemne la voi acasă, ca să nu mă mai furaţi”. Mihai
a plecat adânc ruşinat şi a simţit „cărbuni aprinşi pe capul lui” (Romani
12.20). Începând de atunci, niciodată nu a mai furat şi ţăranul l-a avut ca pe
unul dintre cei mai credincioşi şi binevoitori zilieri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu