Cu siguranță, ați fost
măcar o dată într-o excursie. Poate chiar într-o excursie care a durat mai
multe zile - cu înnoptare. În funcție de vreme, abia ați așteptat să ajungeți
la destinație. Apoi ați fost foarte obosiți, v-au durut picioarele și tot ce ați
vrut să faceți a fost să dormiți. Dar cel puțin ați ajuns și ați fost fericiți
că toate eforturile au rămas în urma voastră.
Am citit cândva despre
un „tur” care a fost incredibil de lung:
„Un spaniol a parcurs
66.000 de kilometri în patru pelerinaje în semn de recunoștință pentru salvarea
sa. Miguel Torres (53 de ani), care a sosit la Madrid, făcuse un jurământ în
1987 să întreprindă cinci pelerinaje de un an, după ce a supraviețuit unei
căzături dintr-un bloc de locuințe. În momentul în care își va fi împlinit
integral jurământul, va fi parcurs 80.000 de kilometri. Până la un moment dat folosise
129 de perechi de pantofi.”
Acest om va fi, de
asemenea, fericit când își va termina turul, pentru că atunci se va putea
odihni în sfârșit. Dar de ce a făcut acest lucru? El a crezut că Dumnezeu vrea
o plată pentru salvarea pe care i-a dat-o. Se bucură Dumnezeu de o astfel de
plată? Cu siguranță că nu.
Dar există ceva care
este foarte valoros pentru Dumnezeu. El L-a trimis pe Fiul Său Isus Hristos pe
pământ pentru a ne salva de la pierzarea veșnică. Dumnezeu vrea ca noi să Îi
dăm ceva în schimb, ceva care este mult mai valoros decât o călătorie de 80.000
de kilometri, și anume inima noastră.
Chiar nu trebuie să
mergi prea departe. Doar spune-I lui Dumnezeu: „Vreau să-ți dau inima mea. Îți
mulțumesc pentru că m-ai salvat. De astăzi vreau să trăiesc cu Tine!” El Se
bucură când aude astfel de cuvinte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu