Salvatorul Sabinei

 

Era puțin după miezul nopții. Totul era cufundat într-un somn adânc. Întreg satul era liniștit, inclusiv casa Sabinei și a părinților ei. Însă Norle, pisica familiei, nu-și găsea liniștea la picioarele patului Sabinei, locul unde dormea ​​de obicei. Tresărind la auzul unui trosnet și zărind o strălucire puternică, asemenea unui foc, a scos un mieunat puternic și a sărit direct pe fața Sabinei.

Sabina s-a trezit într-o clipită. Ce s-a întâmplat? A simțit miros de fum, iar când a deschis ușa dormitorului, un val de căldură a lovit-o. Casa scării era cuprinsă de flăcări. O panică puternică a pus stăpânire pe ea. Casa ardea – ce trebuia să facă? Să sune la pompieri – da! A vrut să coboare la parter și să-și trezească părinții, dar nu a putut; scara era deja în flăcări. Calea îi era tăiată. Conștientizând gravitatea situației, Sabina s-a repezit la fereastră și a privit în jos, disperată. Era prea sus ca să sară. Era prinsă în capcană. A început să plângă cu suspine: „Ce să fac acum?” Apoi, i-a venit un gând: rugăciunea – da, putea să se roage. „Doamne Isuse”, a spus ea cu voce tremurândă, „uite, sunt aici în camera mea; arde, și nu am nicio cale de scăpare. Te rog, salvează-mă – și pe mami, și pe tati, de asemenea.” Abia a rostit aceste cuvinte, că o grindă s-a prăbușit chiar în fața ușii ei.

Luată prin surprindere, a sărit în picioare. Stai - ce s-a auzit? Cineva îi striga numele. S-a grăbit din nou spre fereastră. Și-a văzut părinții jos, dar lângă ei se afla un băiat care dădea frenetic din mâini. O, nu - era Manuel, băiatul pe care nu-l putea suferi, băiatul pe care nu-l plăcea nimeni.

Dar acum, el era singura ei speranță. „Sabina, nu te teme - te voi da jos de acolo! Îți voi arunca frânghia; leag-o bine sus!” a strigat el, cât a putut de tare. Zis și făcut. Apoi, Manuel s-a cățărat, a luat-o pe Sabina în spate - pe spatele lui puternic - și, împreună, au coborât.

Acolo a fost îmbrățișată de părinții ei, care fuseseră extrem de îngrijorați pentru fiica lor. Însă Sabina avea un singur lucru în minte. S-a apropiat de Manuel și și-a cerut scuze pentru comportamentul ei răutăcios de mai demult. De atunci înainte, cei doi au fost văzuți adesea împreună. Sabine nu a uitat niciodată că Dumnezeu îl trimisese pe fostul ei „dușman” să-i fie salvator.

Ce credeți că putem învăța din această întâmplare? Cunoașteți pe cineva pe care toți ceilalți copii îl resping? Îl respingeți și voi? Dacă da, gândiți-vă la Sabina! Dumnezeu S-a folosit tocmai de băiatul pe care ea – și toți ceilalți – nu-l plăceau și îl respingeau, pentru a o salva. În ochii lui Dumnezeu, acel băiat era la fel de prețios ca oricine altcineva. Să ne străduim să fim buni, chiar și față de copiii sau oamenii pe care, poate, nu-i prea simpatizăm. Domnul Isus ne va ajuta în acest sens și ne va binecuvânta.