Otrava dulce

   Un băiețaș foarte curios de vreo 4 ani a vrut ca cei mai mulți copii de seama lui, să controleze și să încerce totul. Într-o zi, mama nu era acasă. Ionuț se plictisi în dormitorul părinților și căută ceva de joacă. Își aduse un scaun în fața dulapului și se urcă pe el, să vadă dacă nu găsește acolo ceva frumos. Acolo se afla o punguliță mică și albă de hârtie. Ce o fi oare în ea? Să privească doar. El o desfăcu și văzu o pudră albă în ea. Ionuț gustă și o găsi bună. Mai luă încă o dată și încă o dată, iar restul îl aruncă repede în dulap. Ceva mai târziu, mama veni acasă. Ea văzu imediat că nu este ceva în ordine cu Ionuț și plângând el recunoscu că are dureri de burtă. „Ce ai mâncat?“ întrebă mama. El povesti cu sughițuri că a gustat din zahărul acela din dulap. „O, băiatule, aceea este otravă.“ Numaidecât a fost chemat medicul și noroc cu intervenția lui neîntârziată, care a putut salva viața copilului. Niciodată Ionuț nu a uitat că ceva care este dulce poate fi otravă.

   Așa este și cu păcatul. Multe lucruri care se arată dulci sunt rele. Și ce este rău, ce este păcat are ca urmare moartea. Există cărți care sunt atât de interesante de citit, dar pot conține otravă dulce. Sunt lucruri care ai dori să le faci, care le numești prietene și totuși sunt otravă dulce – păcat. Urmarea din aceasta este moartea, moartea veșnică. „Dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 6.23).

Unde să ne odihnim

   „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.“ (Matei 11.28)

   Lumea nu este la fel. Pentru unii dintre voi, este acum timp de joacă și de vacanță, iar pentru alții de muncă. Aceia dintre voi care trăiți la țară, trebuie să munciți cu părinții voștri sub arșița soarelui. Cei de la orașe aveți mai mult timp și unii dintre voi vă duceți cu părinții voștri la munte sau la mare, pentru a vă petrece acolo vacanțele.

   Dar să știți un lucru: și joaca obosește, iar omul se satură chiar și de vacanță, după cum se satură de muncă, de multe ori.

   Ce este atunci de făcut?

   Pentru a primi fericirea și odihna pentru sufletele noastre, trebuie să ne ducem la Domnul Isus. Ce plină de învățăminte este istorioara din Luca 10.38-42! Citiți acolo despre două surori, Marta și Maria. Una dintre ele, Maria, s-a așezat la picioarele Domnului și sorbea învățătura și cuvintele pe care le rostea El. Cealaltă, Marta, împărțită cu multă treabă, nu a găsit timp să asculte cuvintele Domnului. Ba mai mult, s-a dus la Domnul Isus și a cerut ca s-o mustre pe Maria, pentru că nu făcea nimic. Oare Maria nu făcea nimic? Oare a auzi pe Domnul Isus, a-ți odihni sufletul la picioarele Lui înseamnă nimic? „Marto, Marto“, i-a răspuns Domnul, „pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu, dar un singur lucru trebuie.“

   Ascultă, scumpul nostru copil! Un singur lucru trebuie. Fă și tu ca Maria: așează-te la picioarele Domnului și alege partea cea bună! ALEGE PE DOMNUL ISUS!

„Ca un copilaș“

   „I-au adus niște copilași, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau.

   Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat și le-a zis: «Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei.

   Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, cu niciun chip nu va intra în ea!»

   Apoi i-a luat în brațe și i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei.“

Evanghelia după Marcu, capitolul 10, versetele 13-16

Poți colora acest desen:

Găsit!

   A fost odată... un băiețel, care se afla în vacanță la țară. Ascultați bine ce vă povestește el acum:

   Într-o zi am pornit la plimbare. Deodată am văzut ceva sclipind pe pământ. M-am aplecat și l-am ridicat. Acasă i-am arătat bunicului. „Dar... acesta este un inel de aur foarte frumos“, a exclamat el, „desigur, este foarte valoros. Vino să-l ducem imediat la poliție.“

   Polițistul a notat numele meu, mi-a dat mâna și mi-a spus: „Dacă inelul nu va fi ridicat până peste un an, îți va aparține!“ Imaginați-vă ce mândru am fost când am ajuns acasă: un inel de aur urma să-mi aparțină mie... peste un an!

   Și, după un an, mi s-a dat inelul, care era acum al meu. Aproape n-am putut să aștept până am putut să-l arăt familiei mele; fără răsuflare am ajuns la bunici. Posedam acum o avere, aproape tot aurul din lume, mă gândeam eu! Și nu a trebuit să fac nimic pentru aceasta, a fost suficient că am găsit inelul.

   Dar știți ce mi s-a întâmplat câțiva ani mai târziu? Ghiciți! Am făcut iarăși o descoperire, una de o mie de ori mai frumoasă! Când am împlinit doisprezece ani, am găsit ceva care mi-a aparținut imediat și pentru totdeauna. Ce fericire!

   Micuț cititor, și tu poți avea această fericire. Poate nu o să găsești niciodată un inel la marginea drumului; dar tu poți să găsești pe Cineva, pe Domnul, care te asigură: „Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima“ (Ieremia 29.13). Când Îl vei cunoaște, va fi cea mai mare descoperire a ta. Sunt sigur că atunci și tu vei spune entuziasmat despre ceea ce ai găsit.

Iulie

La pământ și-apleacă grâul

pe ogoare spice pline.

În răcoarea apei limpezi

să te scalzi, e-așa de bine.

Minunat e ceru-albastru,

limpede e-ntreagă zarea,

Dumnezeu ne dăruiește

lumii-ntregi, îmbelșugarea.

Precum grâul bun și rodnic

dă la lume buna pâine,

bun la suflet totdeauna

fă să fiu și eu, Stăpâne.

Și precum senin e cerul

când fără de nori se ține,

tot așa curat fă-mi, Doamne,

sufletul și gându-n mine.