Doi vecini

   Erau odată doi vecini: unul rău, care umbla în căile diavolului, altul bun, care umbla în căile Domnului. Într-o zi, vecinul cel rău, ca să-și bată joc, a umplut un coș cu tot felul de murdării și l-a aruncat în curtea celuilalt, zicând:

   - Uite așa, să aibă ce mânca!

   Vecinul, văzând aceasta, s-a dus în piaţă, a luat un coș nou și venind acasă, l-a umplut cu cele mai frumoase fructe din grădina sa. Pe urmă, a chemat la gard pe copilul vecinului și i-a zis:

   - Dă acest coș tatălui și spunei că fiecare dă ce poate și ce are.

   Tatăl, care asculta după o ușă, văzând fapta vecinului și auzindu-i vorbele, a fost cuprins de rușine și a venit la gard; întinzând mâna vecinului său, i-a zis:

   - Tu ești mai bun decât mine... Iartă-mă, și de acum încolo să fim prieteni. Și așa au și fost.

A vorbi și a face

   Andreea și-a propus să asculte de mama ei și astfel să fie o oiță ascultătoare a Bunului Păstor. Dar când ceva se făcea împotriva voinței ei, când mama spunea un „nu“ hotărât, atunci Andreea uita de bunele ei intenții, se supăra și bătea din picioare. Nu era deloc plăcut să o vezi astfel.

   Ieri dimineața s-a întâmplat iarăși o astfel de scenă. După-masa când mama s-a întors din oraș de la cumpărături, a spuse către Andreea:

   - Am vrut să-ți aduc două prăjituri cu nucă.

   - Și de ce nu mi-ai adus? întrebă Andreea nedumerită.

   - M-am gândit că este destul că am vrut.

   - Doar a vrea nu are valoare, spuse Andreea și privi gânditoare înainte. Apoi alergă la mama și își puse brațele în jurul gâtului ei. Ea a înțeles ce a vrut să-i spună mama.

„Să faceți orice vă va zice“ (Ioan 2.5).

Ce nu poate omul

   Faţă de Dumnezeu, la care niciun lucru nu este imposibil, omul nu poate nici pe departe totul. Dacă am vrea să enumerăm ce nu poate omul, am avea o listă nesfârșit de lungă. Totuși, vrem să cităm aici pe scurt câteva versete, care sunt deosebit de importante cu privire la legătura noastră cu Dumnezeu.

   „Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu“ (Ioan 3.3).

   Niciun om nu poate din proprie putere veni în legătură cu Dumnezeu. Fiecare care vrea să fie mântuit și să fie odată în cer, trebuie să fie născut din nou pe pământ. Aceasta se face prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Duhul lui Dumnezeu. Cine aude și păzește în credință Cuvântul lui Dumnezeu, primește prin Duhul lui Dumnezeu o natură nouă, o viață nouă. El Îl iubește acum pe Dumnezeu și Cuvântul Său și poate să-i slujească Lui și să aducă roadă, și poate să intre după acest timp și această viață în slava lui Dumnezeu, pentru a fi veșnic la El în cer.

   „Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni“ (Luca 16.13).

   Veți gândi că totuși acest lucru nu este imposibil. Dar dacă stăpânii sunt concurenți sau chiar împotrivitori și dușmani unul altuia și fiecare pretinde toată puterea și timpul slujitorului, atunci este imposibil să slujești la doi stăpâni. De accea Domnul Isus spune: „Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.“ Dumnezeu vrea să aibă întreaga noastră inimă. Dar Mamona este banul, bogăția lumii, căreia mulți oameni se dedau în întregime. Cine face aceasta, este un idolatru, dacă nu-și dă seama și crede că ar putea sluji în același timp lui Dumnezeu.

   „Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic“ (Ioan 15.4, 5).

   Chiar și omul născut din nou, indiferent că este tânăr sau bătrân, nu poate din propria putere să-L cinstească pe Dumnezeu și să-i slujească. De aceea Domnul Isus spune celor care au crezut în El: „Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa, nici voi nu puteți aduce roadă, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic“ (Ioan 15.4, 5).

   Dragii mei cititori, luați seama la aceste versete, luați-le în serios! Lăsați ca aceste cuvinte din Sfânta Scriptură să vorbească inimilor și conștiințelor voastre, pentru a fi mântuiți. Și voi care sunteți deja mântuiți, lăsați-vă întăriți de Domnul Isus zilnic prin rugăciune și Cuvântul lui Dumnezeu și rămâneți în El. Atunci veți fi fericiți și binecuvântați, și veți aduce multă roadă, care va rămâne în viața veșnică.

A fi gata

   Henry se afla ca tânăr în slujba unui doctor renumit, foarte priceput, care avea o casă mare, asemenea unui palat, în Londra. Acest doctor era creştin şi se aduna adesea cu câţiva prieteni în casa lui, pentru a citi şi a cerceta Cuvântul lui Dumnezeu. În aceste strângeri, care aveau loc în marea cameră de zi a doctorului, luau parte toţi servitorii – deci şi Henry.

   Într-o zi veni un prieten de-al doctorului pentru a vesti ca evanghelist Cuvântul lui Dumnezeu şi iarăşi angajaţii îşi ocupară locurile.

   Henry, cel mai tânăr dintre ei, şedea la capătul şirului. Vorbitorul vorbi despre Domnul Isus şi despre venirea Sa, pentru a lua la Sine pe toţi credincioşii de pe acest pământ, ca să fie veşnic la El. Henry ascultă toate acestea, dar cuvintele îi spuseră puţin, căci nu Îl cunoştea încă pe Domnul Isus ca Mântuitorul său personal.

   Apoi strângerea se termină, ascultătorii se împrăştiară, iar stăpânul casei merse în camera lui de lucru.

   Puţin mai târziu, Henry bătu la uşa stăpânului său, ca de obicei, şi îl întrebă dacă mai are nevoie de ceva.

   - Nu, răspunse doctorul, noapte bună!

   Totuşi, în clipa în care tânărul dori să închidă uşa după el, a fost strigat înapoi.

   - Henry, spuse doctorul, ai înţeles tot ce ai auzit la adunare în seara aceasta?

   - Desigur, domnule doctor, explică Henry, fără să se gândească prea mult.

   - Atunci, spuse stăpânul său mai departe, tocmai m-am gândit că, dacă vine Domnul Isus, nu voi mai avea nevoie de casa aceasta; de aceea poţi să o ai tu.

   Ochii lui Henry străluciră. Auzea bine cu urechile lui? Ce minunat să fie cândva posesorul unei asemenea case!

   - Şi apoi, Henry, mai este şi maşina; uite, şoferul şi ceilalţi oameni ai mei sunt toţi credincioşi şi gata să fie răpiţi, în întâmpinarea Domnului Isus în văzduh, când vine El pentru a-i lua pe ai Săi. Tu vei fi deci singurul care va rămâne, şi astfel poţi avea şi maşina.

   Henry rămase fără cuvinte şi putu doar să spună următoarele cuvinte:

   - Vă mulţumesc tare mult, domnule doctor. Noapte bună! Cu aceasta alergă în dormitorul lui.

   În timp ce Henry se pregăti să meargă la culcare, se gândi la norocul surprinzător. „Ce viitor minunat mă aşteaptă!“ se bucură el. „Voi fi un om realizat!“

   Curând se aşeză în pat şi stinse lumina. Dar nu putu adormi. Cuvintele „Tu vei fi singurul care va rămâne“ îi sunau fără încetare în urechi. Se întoarse ba pe o parte, ba pe alta, dar somnul nu voia să vină.

   Henry deveni tot mai nefericit. El ştia foarte bine că era un păcătos înaintea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu trebuia să pedepsească pe păcătos; şi când se gândi că el va rămâne, când Domnul Isus va veni, şi la judecata care va urma, nu mai putu rezista mult timp.

   Era aproape miezul nopţii, când doctorul, care tocmai dorea să părăsească camera sa de lucru, auzi o bătaie în uşă.

   - Intră! strigă el, uşa se deschise şi Henry care arăta foarte nefericit intră în cameră.

   - O, domnule doctor, strigă fără altă introducere, nu vreau casa, nu vreau maşina, vreau să fiu gata cu dumneavoastră şi cu ceilalţi când va veni Domnul Isus!

   Doctorul a fost mai mult decât bucuros când îl auzi pe băiat vorbind aşa. El i-a spus că este un păcătos pierdut şi că Dumnezeu a dat pe Fiul Său iubit, ca el, Henry, să nu meargă în pierzare, ci să aibă viaţa veşnică. Ei au îngenuncheat şi s-au rugat împreună, şi nu a durat mult până când şi Henry a putut crede că Domnul Isus a murit pentru el, păcătosul. Acum s-a putut întoarce cu inima bucuroasă în dormitorul său, fiind conştient că păcatele sale au fost iertate şi că el, dacă Domnul Isus va veni în acea noapte, va fi printre aceia care vor fi răpiţi de El în văzduh. Imediat adormi adânc.

   Niciodată în viaţa lui, Henry nu a uitat această noapte.