luni

Cum a fost primit Domnul Isus de către oameni



   Primirea a fost mai demult foarte diferită, şi astăzi este tot aşa!

   „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine“ (Apocalipsa 3, versetul 20).

Magii L-au căutat cu dorinţa de a-L vedea (Matei 2.2; Luca 10.24).
Păstorii L-au primit cu mare bucurie (Luca 2.16-18).
Simeon cel bătrân L-a primit cu laude (Luca 2.28; Ioan 1.12).
Religioşii s-au comportat indiferenţi (Matei 2.4-6).
Irod a fost plin de gânduri de ucidere (Matei 2.13-16).


Cum Îl primeşti tu pe EL?

duminică

Privind la Isus



   Câţiva ţărani tineri au făcut un pariu, cine poate ara cel mai bine, adică cine va putea trage cele mai drepte brazde; dar cei mai mulţi dintre ei au tras brazde foarte strâmbe.
   După ce a fost terminată munca, arbitrul concursului a spus:
   - Tinere, încotro te-ai uitat în timp ce ai arat?
   - Mi-am ţinut privirea aţintită la mânerul plugului şi am avut de grijă cum să ţin cuţitul plugului.
   - Desigur, spuse arbitrul concursului, de aceea este şi arătura o dată înainte, odată înapoi, iar brazdele sunt toate strâmbe.
   - Şi încotro te-ai uitat tu? a continuat el îndreptându-se spre următorul lucrător.
   Acesta a spus:
   - Eu am fost atent la brazde, m-am gândit că astfel vor ieşi drepte.
   - Dar nu ai reuşit, căci brazdele sunt oricum vrei, dar nu drepte.
   Apoi a spus spre următorul plugar:
   - La ce ţi-ai aţintit tu privirea?
   - Eu m-am uitat printre cei doi cai spre un copac care stătea înaintea mea tocmai la capătul ogorului.
   Numai acest om a mers drept, pentru că a avut o ţintă stabilă înaintea ochilor. Aceasta ne ajută să înţelegem înţelepciunea cuvintelor: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12.2) şi un alt loc în Filipeni 3.13-14: „Dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”
   Aleargă înainte, dar poţi face aceasta numai aţintindu-ţi ochii spre Cel care este tot timpul Acelaşi.

vineri

Au plecat toţi?



   Ca de obicei, după cină, tata luă Biblia de pe etajeră şi citi rar: „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul“ (1 Tesaloniceni 4.16-17).
   Cu coatele pe masă, Ştefan se juca cu câteva fărâmituri. El nu asculta niciodată ce se citea din Biblie. Sora lui Izabela, nici atât! Pentru moment, ea părea preocupată de floricelele care decorau farfuria ei goală, rămasă pe masă de la cină. Ştefan aştepta cu nerăbdare ca tatăl să termine de citit Cuvântul, pentru ca apoi să meargă în camera lui. După ce se jucă puţin, Ştefan se puse în pat. Liniştea coborî încet peste casa învăluită în mantia nopţii.

   Dimineaţa, când se trezi, lucrurile i se părură că sunt altfel ca de obicei. Raza de lumină ce se furişa în camera lui, îi spuse parcă dulce că este deja amiază.
   - De ce atâta tăcere şi ... de ce nu a venit mama să mă trezească?
   Ştefan se ridică şi merse în camera sorei lui, Izabela. Aceasta dormea adânc.
   - Izabela, Izabela, trezeşte-te!
   Izabela se frecă la ochi.
   - De ce mă trezeşti tu şi nu mama ca de obicei?
   Ştefan şi Izabela se îndreptară spre camera părinţilor. Uşa era întredeschisă şi în cameră ... nimeni.
   - Izabela, să ştii că se întâmplă ceva ciudat... Să ne îmbrăcăm şi să mergem să căutăm pe tata şi pe mama; poate că tocmai au ieşit.
   Odată ieşiţi în stradă, acel dute-vino grăbit al trecătorilor şi circulaţia maşinilor le inspirară curaj.
   - Să mergem la brutărie, propuse Izabela.
   - Da, dar la care? La cea din colţul străzii sau la cea de pe strada care urcă? Copiii preferară să meargă la cea de pe strada care urcă, pentru că vânzătoarea o cunoştea bine pe mama lor şi îi primea totdeauna cu amabilitate.
   Ajunşi în faţa magazinului, copiii rămaseră încremeniţi; lumina din vitrină era stinsă şi uşa de la intrare era încuiată.
   - Să mergem la cealaltă brutărie, zise Ştefan luând-o la fugă.
   Cealaltă brutărie era deschisă. Copiilor nu le prea plăcea de vânzătoarea de aici; aceasta nu era la fel de drăguţă şi de amabilă ca cealaltă. Luându-şi inima în dinţi, Ştefan intră şi cu glasul tremurând întrebă:
   - Nu i-aţi văzut cumva pe părinţii noştri?
   - Nu i-am văzut, micuţule, răspunse vânzătoarea fără să-şi ridice privirea din sertarul casei de marcat. Mergeţi acasă, căci sigur s-au întors de unde au fost plecaţi.
   Ştefan şi Izabela porniră în fugă spre casă. Cu sufletul la gură, au deschis uşa şi au intrat vijelios, dar înăuntru aceeaşi tăcere ... părinţii, nicăieri!
   - Crezi că a venit Domnul Isus? întrebă Izabela neliniştită. Ştefan izbucni în lacrimi.

   Deschizând ochii, o văzu pe mama lui aşezată pe marginea patului alături de el.
   - Ai avut un coşmar, dragul meu, zise ea ştergându-i micuţului faţa scăldată de lacrimi.
   - Oh, ce vis oribil, zise Ştefan înţelegând cât de groaznic ar fi să nu plece cu Domnul Isus atunci când El va reveni!
   Acum, Ştefan ştie că va pleca cu Domnul Isus şi aşteaptă nerăbdător ziua revenirii Lui. Dorinţa lui cea mai mare este să fie pentru totdeauna cu Acela care Şi-a dat viaţa la cruce pentru mântuirea sa.

Nici un soare nu-i



Nici un soare nu-i pe lume
să te lumineze-aşa
ca privirea mamei bune
în întunecarea ta.

Nici un foc nu este-n lume
să te încălzească-aşa
ca iubirea mamei bune
în nefericirea ta.

Nici un cântec nu-i pe lume
să te-nvioreze-aşa
ca urmarea mamei bune
în sărbătorirea ta.

Nici putere nu-i pe lume
să te mai ajute ca
rugăciunea mamei bune
în înstrăinarea ta.

Preţuieşte-o căci pe lume
doar o mamă poţi avea,
ei îi eşti dator iubirea
cât eşti tu şi cât e ea.