Zăpadă!

   Spre bucuria ei, Izabela a constatat că gemenii Maia şi Manu nu locuiesc foarte departe. Maia a fost între timp de câteva ori la Izabela pentru a face temele şi a se juca împreună. Mama Izabelei, doamna Filimon, s-a bucurat, că Izabela şi-a găsit o prietenă.

   În ora a patra, copiii au astăzi desen. Izabela este complet absorbită, când deodată cineva din spate o atinge uşor cu un creion.

   - Uită-te pe fereastră, spune Maia. Ninge!

   Fulgi albi, mari şi moi plutesc, zboară şi se învârt într-un vârtej aşa de dens prin aer, încât casele pe de partea cealaltă a străzii aproape nu se mai văd. Izabela nu se poate sătura privind. Câteva minute mai târziu, totul este învăluit într-o pătură albă, groasă şi chiar gălăgia de pe stradă pare a fi înăbuşită şi foarte departe.

   - Vrei să mergem împreună la săniuş, tu, Maia şi cu mine? întreabă Manu după oră. Putem să ne întâlnim la teleschiuri.

   Izabela ezită.

   - Poate că nu am voie fără fratele meu, spune ea.

   - Nu poţi să-l aduci şi pe el? întreabă Maia.

   - Îl voi întreba, promite Izabela.

   Timi, fratele Izabelei, care are 11 ani, se lamentează la început puţin, că trebuie să meargă cu „bebeluşii“, dar totuşi vine după-amiaza următoare.

   Peste noapte a nins mai departe şi la teleschiuri domneşte toată ziua agitaţie.

   - Aş vrea aşa de mult să mă dau cu sania în jos, spune doritor Manu.

   - În niciun caz, spune Timi. Schiorii pot deveni foarte mânioşi, dacă le strici urmele.

   - Eu nu m-aş încumeta, recunoaşte sinceră Izabela.

   - Este chiar înţelept, spune Timi.

   Maia începe deodată să chicotească. Ceilalţi se uită în direcţia indicată şi încep şi ei să râdă. Un schior coboară cu mare viteză făcând curbe largi. El poartă pantaloni stâmţi, demodaţi, care fac ca picioarele lui să arate foarte subţiri, o jachetă de schiori roşie şi o căciulă ţuguiată roşie, care la fiecare mişcare se balansează comic în sus şi în jos pe capul său. În mod deosebit, Manu nu îşi poate lua ochii de la schior şi râde de se prăpădeşte. În sfârşit, bărbatul frânează chiar în apropierea lor şi se îndreaptă spre copii. De aproape arată şi mai caraghios. Izabela este prima care se stăpâneşte. Bărbatul dă din cap zâmbind şi le spune:

   - Frumos că vă distraţi aşa de bine!

   Izabela se uită curioasă la străin. Faţa lui este trasă, slabă şi are barbă, iar ochii săi gri, plini de bunătate se văd prietenoşi sub sprâncenele albe, stufoase. Timi se face roşu.

   - Scuzaţi că am râs, spune el vinovat.

   - Nu face nimic, spune schiorul.

   Manu este deodată foarte stingherit.

   - Mie nu-mi place când cineva râde de mine, admite el.

   - Ah, adesea râd eu singur de mine, spune calm străinul.

   - Într-adevăr? Izabela este foarte curioasă.

   - Cunosc pe cineva, care mă ia foarte în serios şi pentru care sunt important! explică misterios străinul. Şi mă întreb, dacă voi Îl cunoaşteţi pe Prietenul şi Apărătorul meu.

   Copiii scutură din cap nedumeriţi.

   - Este Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care mă iubeşte şi este totdeauna cu mine.

   Izabela ascultă cu atenţie. Aşa ceva nu a auzit niciodată până acum.

   - Doriţi să aflaţi mai multe? întreabă străinul. Puteţi să mă vizitaţi cândva. Mă numesc Rotaru şi locuiesc cu soţia mea pe strada Morii.

   Dă încă o dată din cap zâmbind prietenos copiilor şi pleacă de acolo.

   În timp ce cei patru se dau cu sania pe panta mică râzând şi ţipând şi se dau de-a berbeleacul în zăpada moale, Izabela se gândeşte mai departe la întâlnirea ciudată.

Într-o clasă nouă

   Este destul de rău, când o clasă, în care te-ai obişnuit cât de cât, se desfiinţează şi se împarte. Exact aşa a păţit Izabela, la scurt timp înainte de vacanţa de Crăciun. Două învăţătoare au rămas în concediu din cauza bolii şi nu a putut fi angajată o locţiitoare. De aceea elevii au trebuit să fie împărţiţi în alte clase. Cel puţin aşa le-a explicat părinţilor directorul.

   Cei mai mulţi copii din clasa a 2-a B, în care merge acum Izabela, locuiesc în satele din jur, de aceea Izabela nu cunoaşte încă pe mulţi din colegii ei. Ea se simte foarte singură când luni după vacanţa de Crăciun păşeşte cu capul plecat spre şcoală şi în clasa ei. Izabela stă singură în rândul din faţă. Şi asta este oribil!

   Deodată cineva i se adresează. „Vrei să vii la noi?“ întreabă Manu. „În banca noastră mai este un loc liber.“ Maia, sora geamănă a lui Manu, îi zâmbeşte Izabelei. Ea seamănă aşa de bine cu Manu! „Vrei să stai lângă mine?“ întreabă Maia. Izabela nu trebuie să se gândească de două ori. „Cu plăcere“, spune ea fericită, înşfacă ghiozdanul şi îi urmează pe gemeni spre penultima bancă. Ea îi găseşte pe amândoi drăguţi. Oare pot deveni prieteni?

   Ce vor trăi împreună copiii în acest an şcolar? Mai multe afli în fiecare lună.

Rugăciunea

Te poţi ruga întotdeauna şi oriunde

   Era iarnă, când deodată începu o furtună de zăpadă foarte puternică, încât totul în jur se întunecă.

   Tata era plecat cu maşina, iar noi ne făceam griji. Deodată, micuţa Anca se aşeză în faţa ferestrei cu mâinile împreunate şi spuse: „Dragă Mântuitorule, te rog fă să nu i se întâmple tăticului nimic în zăpadă.“ Aşa cum era ea, în marele ei necaz şi-a împreunat doar mâinile şi a strigat după ajutor.

   Noi putem într-adevăr să ne rugăm întotdeauna şi oriunde. Domnul nostru Isus ne aude: în clasă, pe stradă sau în autobuz, ziua sau noaptea. Acolo unde suntem şi aşa cum suntem, putem să ne rugăm lui Dumnezeu în pericole sau când ne este teamă. El ne aude oriunde.

Cum să ne rugăm?

   Domnul Isus Hristos ne-a învăţat cum să ne rugăm: „ …când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău…“

   Pentru rugăciune trebuie să ne luăm timp. Într-un loc liniştit, unde eşti singur, poţi să-i spui Domnului Isus tot ce te apasă şi ce îţi face bucurie. Tu poţi să ceri şi să mulţumeşti! Rugăciunile tale nu trebuie să fie doar scurte „strigăte după ajutor“.

   Spune-i problemele tale. Recunoaşte înaintea Lui particularităţile tale rele, mulţumeşte-i pentru „părţile tale bune“. Astfel, tu poţi discuta cu El întreaga ta viaţă. Gândeşte-te dacă te rogi astfel. Sau spui doar propoziţii, pe care le-ai auzit de la alţii? Nu trebuie să faci aşa, pentru că Tatăl nostru din cer ascultă cu plăcere ceea ce noi Îi spunem cu sinceritate.

   Tot mereu trebuie să ne minunăm cât de frumos a făcut Dumnezeu pământul nostru. Şi pe noi ne-a creat El. Poate te gândeşti: Doar nu este nimic aşa de deosebit! Tot timpul a fost aşa! – Într-adevăr, tot timpul a fost aşa. Dar Dumnezeu ne-a dăruit aşa de mult. Ne bucurăm de ce ne-a dăruit şi Îi suntem mulţumitori? Gândeşte-te la părinţii tăi, la fraţii şi prietenii tăi, la casa ta, la îmbrăcămintea ta şi la multele tale jucării!

   Şi darul cel mai mare al lui Dumnezeu este Domnul nostru Isus Hristos. El este Fiul lui Dumnezeu şi a devenit Om. El a murit pentru noi, ca să ierte vina noastră, dacă Îl rugăm pentru aceasta. Atunci putem să fim bucuroşi şi să cântăm multe cântări de mulţumire. Putem să-L lăudăm pe Dumnezeu în rugăciune; El Se bucură: „Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!“ (Psalm 150.6).

Când ne rugăm cel mai des lui Dumnezeu?

   Ne rugăm cel mai des dimineaţa şi seara şi la mese.

   „ ...aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.“ Aici se spune că putem să ne rugăm şi să cerem. Se poate întâmpla să avem o rugăminte foarte deosebită. Aşa a fost într-o familie. Mult timp, părinţii şi copiii s-au rugat pentru un bebeluş sănătos, pentru că mamei îi mergea rău. Toţi au fost descurajaţi şi trişti. Dar când s-au rugat, au prins iarăşi curaj. De asemenea mulţi alţii s-au rugat cu ei. Nu au uitat în nicio zi să se roage lui Dumnezeu pentru un copil sănătos, în ciuda tuturor greutăţilor.

   Copilul s-a născut şi a fost sănătos. Dumnezeu a ascultat rugăciunile făcute cu seriozitate. El nu poate să acţioneze întotdeauna aşa cum ne dorim noi. Dar întotdeauna El ne dă ceea ce este bun pentru noi.

Noul an

   Un nou an a început. Desigur, te gândeşti: ce se va întâmpla? Doreşti să ai parte de lucruri bune. Îţi doreşti să rămâi sănătos şi să primeşti la şcoală note bune. Există cineva care să se îngrijească de toate acestea? Da, Dumnezeu!

   El poate totul şi El ştie de asemenea totul.

   El ştie ce este bine pentru noi. De aceea nu ne dă întotdeauna ce ne dorim. Dar El ne promite, că va rămâne lângă noi. Noi nu putem să-L vedem, dar totuşi El este aici. Biblia spune, că Dumnezeu este pretutindeni. Dacă credem acest lucru, vom fi bucuroşi, pentru că Dumnezeu este mai puternic şi mai bun decât toţi ceilalţi. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este ca un păstor bun, care are grijă de turma lui. Mai ales celor mici le acordă o deosebită atenţie. De aceea să ne bucurăm.

   Cine nu se bucură când vede o turmă de oi? Deosebit de drăgălaşe sunt oiţele. Ele fac sărituri vesele şi se joacă la fel ca şi copiii. O turmă nu este niciodată singură; acolo este un păstor care are grijă de oi, pentru că există pericole pentru turmă. Când Isus Hristos a trăi pe acest pământ, în Palestina, existau şi atunci turme de oi. Lupii şi alte animale sălbatice ar fi vrut să fure oile. Ce bine că existau păstori buni! Ei se îngrijeau de oile lor, iar când una era bolnavă, păstorul o îngrijea până era iarăşi sănătoasă.

   Domnul Isus este ca un păstor bun. El îi iubeşte pe cei mici şi pe cei mari. El este puternic, mai puternic decât diavolul. El vrea să ne păzească de el. De aceea trebuie să rămânem lângă Domnul Isus. Cum se face acest lucru? Dacă vrei să rămâi lângă mama ta, atunci trebuie să fii atent, ca să poţi să auzi totdeauna când ea vorbeşte. Atât timp cât auzi glasul ei, eşti în apropierea ei.

   Isus Hristos ne vorbeşte în Biblie. De aceea citeşte în fiecare zi în Biblie. Dacă citeşti mult, atunci vei observa când diavolul îţi şopteşte lucruri rele. El vrea să te ispitească.

   Diavolul vrea, ca tu să-l urmezi pe el. El este foarte asemănător unui lup care vrea să fure o oiţă. El îţi şopteşte: Poţi să foloseşti liniştit minciuni. Poţi să furi liniştit puţin. Nimeni nu observă şi nu vede. Aşa minte el şi curând te are în mâna lui. Dacă asculţi de el, vei deveni foarte trist sau încăpăţânat şi rău. Numai Isus te poate ajuta!

Jocul de artificii

Eşti şi tu în fiecare an fascinat la Revelion de jocul de artificii colorat pe cerul întunecos? Sau aparţii de aceia care sunt supăraţi de această risipă de milioane, lipsită de sens, care în tot belşugul mai provoacă şi accidente grave? – Un astfel de joc de artificii de Revelion este tipic pentru ceea ce putem să facem noi oamenii: este răsunător şi numai de durată foarte scurtă, costă mult şi foloseşte puţin, chiar face uneori şi pagube.

Cât de sărăcăcioase sunt lucrările noastre ale oamenilor în comparaţie cu lucrările lui Dumnezeu! Uită-te la soare. El răsare fără sunet şi permanent, el ajunge în toate colţurile pământului, dă lumină şi căldură. El nu ne costă nimic şi totuşi este de nepreţuit – fără el nu am putea să existăm nici măcar o clipă.

Dacă ai putea, ai schimba soarele pentru un joc de artificii? Întrebare stupidă! Dar Dumnezeu doreşte să te facă să înţelegi ceva prin soare. Trebuie să te decizi: alegi o viaţă pentru lucruri trecătoare care – la fel ca un joc de artificii – te fascinează pentru scurt timp, dar care nu are valoare adevărată? Sau alegi o viaţă cu Isus Hristos, adevăratul „Soare“?

„Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană“ (Psalm 84.11).

„El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina“ (Matei 17.2).

Numai cu El, viaţa în noul an îţi dă un sens!