joi

Paula



   Bună, eu sunt Paula. Astăzi vă relatez puţin despre mine.
   Din păcate, nu se vorbeşte aşa des despre mine, cu toate că sunt un animal foarte deosebit.
   Este timpul să schimbăm lucrurile!!!
   Când sunt la vârsta de adult, sunt aproape aşa de mare cât o căprioară şi trăiesc în munţi. Este un spaţiu de viaţă destul de captivant, aşa consider eu.
   Poate mă confunzi cu o capră. – Nu sunt o capră. Nici nu arăt întotdeauna la fel. În mod normal am o blană gri-neagră, dar vara părul meu devine roşcat-maro. Pe spate am o dungă lungă şi pe burtă părul este deschis la culoare. Acest amestec de culori îmi oferă o camuflare ideală. Desimea blănii mele mă apără de frig.
   Tălpile mele sunt destul de moi, pentru ca să se poată adapta bine la pământul pietros din munţi şi să găsesc un reazem mai bun. Dacă mă priveşti cu atenţie, poţi vedea un fel de „copite laterale“. Ele sunt perfecte, pentru că împiedică să mă adâncesc în zăpadă sau în pământ afânat. Am două coarne ascuţite, întoarse, pe care nu le dau jos, le păstrez – vezi, sunt echipată cu de toate.

   Ai aflat între timp ce fel de animal sunt? Sunt o capră neagră!


   Noi, caprele negre, putem să ne căţărăm extrem de bine şi să sărim fără efort pe stânci mari. Dacă ne vei vedea vreodată, vei fi desigur puţin invidios.
   Exact cum tu te joci cu alţi copii, şi noi ne jucăm adesea împreună. Putem face sărituri peste capră. Arată ca un adevărat dans. Sunt foarte mândră de aceasta. Iarna când este zăpadă ne place să ne dăm cu săniuţa.
   Râzi? – Dar aşa este! Dar desigur fără sanie cum ştii tu. Mă aşez simplu pe picioarele din spate şi alunec în jos pe povârniş. Este minunat şi îmi face mare plăcere!
   De fapt, noi trăim în toţi munţii Alpi. Uneori urcăm tot mai sus în munţi, unde pentru alte animale şi pentru oameni este aproape inaccesibil. Priveliştea aceasta este minunată, mai ales vara! Iarna trăim mai bine în zone joase, undeva în pădure, protejate.
   La mâncare nu sunt tot aşa de mofturoasă ca tine. De fapt, nu am o mamă care să-mi facă mâncarea preferată şi să fie atentă la dorinţele mele.
   Eu sunt mai mulţumită decât tine. Ierburi, frunze, muguri, lăstari, ciuperci şi chiar uneori rădăcini – cu toate acestea sunt mulţumită.
   Când am fost foarte mică, m-am numit „ied“. Aşa cum la voi oamenii cei foarte mici se numesc „bebeluşi“. Aveam un fel de grădiniţă, adică noi iezii eram cu toţii împreună. Mamele ne supravegheau şi desigur ne-au învăţat de toate, pentru ca atunci când suntem mari să ne descurcăm şi singuri.
   Crezi că avem duşmani? Desigur, urşii, vulturii mari, râşii. Chiar şi pietrele care se desprind şi se rostogolesc pot fi periculoase, dacă nu sărim repede la o parte. Dar duşmanii noştri cei mai mari sunteţi de fapt voi oamenii când ne vânaţi.
   În caz de pericol ne atenţionăm unele pe altele cu un scurt fluierat.
   Dacă mă vei vedea cândva, de exemplu într-un concediu cu părinţii tăi la munte, atunci să nu faci gălăgie, ca să nu mă speriu. Ştiu că nu vrei să mă vânezi, dar nu sunt obişnuit cu oamenii şi de aceea sunt foarte sfioasă. Când te aud, te miros sau te văd, voi alerga desigur repede de acolo.

   Paula ţi-a povestit câte ceva despre ea. Lucruri captivante şi interesante, pe care nici nu le-ai visat. Animale care se joacă cu adevărat, ţin unele la altele şi se apără în caz de pericol. Lucruri, despre care te minunezi, pentru că se potrivesc aşa de perfect şi Paula are tot ce are nevoie acolo sus în munţi.
   Dumnezeu a creat-o pe Paula aşa de minunat şi le-a echipat pe caprele negre potrivit pentru spaţiul lor de viaţă. Toate fineţurile şi detaliile – la acestea numai un Dumnezeu mare în cer S-a putut gândi şi crea – acest lucru este sigur!
   Paula este doar un animal, totuşi poate să-ţi fie un model în unele lucruri. O capră neagră este caracterizată în mod deosebit de modestie. Noi suntem adesea nemulţumiţi, chiar dacă ne merge într-adevăr bine. Gândeşte-te la aceasta!


marți

Ajută-i pe nevoiaşi



   Minele de cărbuni sunt adesea scena unor evenimente tragice. Apele subterane inundă galeriile şi muncitorii mor sufocaţi de gaze sau îngropaţi de vii. Cu toate silinţele oamenilor de a evita accidentele din mine, ele au totuşi loc.
   Într-o localitate minieră odată şi-au pierdut viaţa mai mulţi mineri, lăsând în urma lor văduve şi orfani. Un apel destinat populaţiei locale se adresa tuturor cu rugămintea de a veni în ajutorul sinistraţilor. Oamenii citeau chemarea şi se sfătuiau între ei în privinţa ajutorului pe care l-ar fi putut acorda.
   Într-o seară, întorcându-se acasă de la lucru, un tată se aşeză în fotoliu în dreptul căminului şi începu să citească un exemplar din apelul pe care-l adusese cu el. Băieţelul lui se apropie şi îl întrebă:
   - Ce citeşti, tăticule?
   Acesta îi răspunse:
   - O cerere de ajutor pentru familiile rămase orfane. Ai auzit probabil că s-a surpat o galerie de mină.
   - Bine, dar noi nu cunoaştem pe nimeni dintre ei şi nu le suntem datori cu nimic, obiectă băiatul.
   - Uite, vezi focul din cămin? îl întrebă tata. Poate ne încălzeşte chiar cărbunele din mina, unde bieţii mineri şi-au găsit moartea. Gândeşte-te la soţiile, copiii şi rudele lor. Cât suferă ei acum! Le-am răscumpărat noi câtuşi de puţin lacrimile? Câte eforturi se cer la dobândirea şi transportul cărbunelui! Câţi oameni participă la munca aceasta, ca în căminul nostru să ardă focul şi toată iarna să fie cald în casă! Nu cumva îţi închipui că ţi-ai achitat în întregime datoria? Noi am plătit numai cărbunele pe care ni l-au adus.
   - Da, tăticule, acum văd şi eu că le suntem datori minerilor, încuviinţă băieţelul, dar tata continuă:
   - Dar portocala asta? A fost adusă din îndepărtata Brazilie sau din California. Cât au trebuit să muncească oamenii, ca să crească aceste fructe, să le culeagă, să le împacheteze, să le expedieze. Iar tu ai dat pe ea câţiva bani şi crezi că ţi-ai făcut datoria faţă de cei care au crescut-o. Aşa se întâmplă cu tot ce avem şi de care ne folosim zilnic. Noi le datorăm veşnic tuturor oamenilor.
   - Atunci ce-i de făcut? întrebă băiatul.
   - Să fii bun şi mărinimos cu toţi. Apostolul Pavel se referea anume la asta când scria: „Eu le sunt dator şi grecilor, şi barbarilor, şi celor învăţaţi, şi celor neînvăţaţi...“ El şi-a sacrificat întreaga viaţă spre binele oamenilor, dăruindu-le toată dragostea ce le-o datora.
   - Frumoasă cugetare! exclamă băiatul.
   - Dar ce facem cu cererea asta? îl întrebă tata.
   - Le vom trimite fiecare după puterile lui: eu din puşculiţă, iar tu din ce ai...

sâmbătă

Mai curat decât zăpada




Mai curat decât zăpada
Tu îl faci în veci pe-acel
ce Ţi se predă, Isuse,
cu tot sufletul din el.

   O, Isuse, o, Isuse,
   fă-mă şi pe mine-aşa,
   căci doresc aşa să-mi vină
   sufletul-naintea Ta.

Mai frumos ca orice cântec
faci Tu drumu-ngust şi sfânt
al aceluia ce-şi ţine
al Tău dulce legământ.

Mai curat decât cristalul
faci Tu duhul orişicui
Îţi încredinţează Ţie
toate gândurile lui.

Mai de preţ ca orice aur
faci Tu viaţa celui blând,
care umblă şi lucrează
binefăcător, tăcând.

Mai slăvit ca orişicine
îl vei face Tu pe-acel,
care-a semănat mai bine
cu un crin şi cu un miel.