„Vine de sus!“ (3)

   Wilhelm căuta de lucru. Un domn a fost interesat de el, pentru că deseori spunea: „Totul vine de sus!“ Cu aceste cuvinte dorea să spună: „Indiferent ce se întâmplă, totul vine de la Dumnezeu.“

   Acum domnul i-a cerut să vină la el, pentru a afla mai multe despre viaţa lui Wilhelm. La sfârşit, Wilhelm a primit o monedă de argint, care era de o sută de ori mai valoroasă decât mărunţişul, pe care îl primise mai înainte.

   Bărbatul l-a îndrăgit pe Wilhelm şi i-a făcut o ofertă extraordinară. S-a întâmplat aşa: slujitorul acestui om bogat plecase.

   - Prietenul meu, poţi să începi să lucrezi la mine! Wilhelm s-a bucurat. Dorinţa lui se îndeplinise. „Vine de sus!“ Acest lucru trebuia să-l audă numaidecât mama lui adoptivă. Dar şi angajaţii casei omului bogat au aflat de bucuria sa. Wilhelm nu a ascuns faptul că Dumnezeul său îi „procurase“ acest loc de muncă. Desigur, aceasta nu a adus numai înţelegere faţă de el; adesea era batjocorit. La noul lui loc de muncă, Wilhelm era harnic şi sincer. Angajaţii casei însă nu. Sau cel puţin nu întotdeauna. Existau unele lucruri în casa cea mare, pe care le-ai fi putut folosi...

   Wilhelm nu putea să tacă. El nu-i „pâra“ la stăpânul său, dar dojenea pe personalul casei. Se înţelege că Wilhelm nu numai că avea de îndurat acum batjocuri, dar ceilalţi îi făcea viaţa grea.

   Wilhelm avea o „relaţie bună“ cu stăpânul casei. Adesea, el era chemat de stăpânul casei la el şi discutau despre lucruri interesante.

   Domnul în vârstă trăise până acum fără Dumnezeu. Chiar dacă era deosebit de inteligent, Wilhelm se mira totuşi puţin de necunoştinţa lui cu privire la lucrurile referitoare la Biblie.

   - Aşa o încredere cum ai tu faţă de Dumnezeu, aş dori să am şi eu, spunea adesea bărbatul. Wilhelm îi spunea despre dragostea lui Dumnezeu, care L-a trimis pe Fiul Său pe pământ pentru a salva pe păcătoşi.

   Wilhelm se afla deja de mai mulţi ani în această casă. Din Wilhelm, băiatul de odinioară, se făcuse un tânăr. Îi mergea mult mai bine ca înainte. Dar principiul său „Totul vine de sus!“ nu l-a uitat. El a rămas credincios Dumnezeului său şi era mulţumitor pentru locul lui bun de muncă. Dar această situaţie se putea schimba curând. Angajaţii casei tremurau pentru angajarea lor ulterioară.

   De ce? Domnul în vârstă se îmbolnăvi deodată. Ce putea însemna aceasta pentru aşa angajaţi infideli?

   Starea se înrăutăţea de la o zi la alta. Şi pentru Wilhelm va însemna că îşi va pierde locul de muncă.

   Zi de zi, Wilhelm îl înlocuia pe cel care îl îngrijea pe domn, pentru a veghea la patul bolnavului.

   Într-o seară, domnul bogat, aproape de moarte, îi spuse lui Wilhelm:

   - Wilhelm, aşază-te aici, trebuie să vorbesc cu tine! Şi a început direct subiectul lui: Ce crezi, Wilhelm, Dumnezeu mă mai iubeşte, când eu toată viaţa mea m-am gândit numai la mine?

   Când Wilhelm a auzit cuvintele acestea, spuse bucuros:

   - Oh, domnul meu, aceasta vine de sus! – Da, Dumnezeu vă iubeşte, vă spun cu siguranţă: Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea – şi de această lume aparţineţi şi dumnevoastră –, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

   Bolnavul deveni liniştit. Apoi spuse:

   - Oh, Wilhelm! Eu voi muri curând, şi încotro voi merge atunci? Deabia acum văd ce păcătos mare am fost, iar acum este desigur prea târziu!

   - Nu, domnul meu drag, nu este prea târziu. Acum mai este timp să-L puteţi găsi pe Domnul! Wilhelm se rugă cu seriozitate cu voce tare către Dumnezeu pentru sufletul muribundului, încât acesta izbucni în plâns. Înainte ca Wilhelm să spună „Amin“, el spuse:

   - Da, o, Dumnezeule, acum cred că mă iubeşti!

   Câteva zile mai târziu, domnul în vârstă, care devenea tot mai slăbit, îi spuse lui Wilhelm:

   - Deci de aceea a trebuit să te angajez, pentru ca să cunosc dragostea şi îndurarea lui Dumnezeu. Da, aceasta vine de sus!

   Domnul în vârstă muri fiind împăcat cu Dumnezeu.

   Iar Wilhelm?

   Acesta nu ştia ce i se întâmplă, când testamentul celui mort îl făcuse proprietarul casei. A fost un lucru onorabil, că Wilhelm a luat-o la sine pe mama lui adoptivă, bătrână şi bolnăvicioasă.

   Wilhelm se dedică vestirii Evangheliei. Iar în camera lui de zi era agăţat un vers pictat:

   Tot ce este bun vine de sus.

(sfârşit)

Cine seamănă iubire

Cine seamănă iubire

să culeagă fericire,

cine seamănă cântare

să culeagă desfătare.

Bun Isus, drag Isus,

fericit, fericit, fericit

cel ce Te-a iubit.

Binecuvântat, binecuvântat

cel ce Ţi-a cântat.

Doamne, fă-mă iubitor,

bucurie tuturor,

Doamne, fă-mă cântăreţ

veşnicelor frumuseţi.

Că-n iubire şi-n cântări

sunt cele mai sfinte stări

şi din ele cresc mereu

roduri dulci lui Dumnezeu.

„Vine de sus!“ (2)

   Wilhelm îşi pierduse de timpuriu părinţii şi locuia la o mătuşă bătrână. Dar ea se îmbolnăvise grav şi Wilhelm a trebuit să-şi caute ceva de lucru. Cât de fericit a fost el când o doamnă, care avea o casă luxoasă, i-a dat de lucru ca şi curier! Ştia că munca aceasta o primise datorită Dumnezeului său.

   Şi apoi se întâmplă aşa: o groapă plină cu apă de netrecut îi baricadă calea şi el a trebuit să se întoarcă, fără să-şi îndeplinească misiunea.

   Lui Wilhelm îi cădea greu să apară înaintea doamnei. Când i-a înapoiat „şefei“ lui pachetul, ea l-a copleşit cu reproşuri din cauza neglijenţei lui şi i-a spus:

   - Aceasta a fost prima şi ultima misiune a ta!

   Totuşi, Wilhelm a îndrăznit să spună:

   - Dragă doamnă, dumneavoastră aţi spus că sunteţi o creştină şi atunci trebuie să ştiţi că nouă nimic nu ni se poate întâmpla fără voia Tatălui nostru ceresc.

   Aceasta a fost însă prea mult pentru doamnă. Enervată ţipă:

   - Dacă ai şti că probabil am pierdut mii de mărci, atunci nu ai vorbi aşa. Acum pleacă şi să nu te mai văd înaintea ochilor!

   Cu un oftat, Wilhelm părăsi casa distinsă: „Hm, totul vine de sus!“

   Cât de uimit a fost Wilhelm, când doar la scurt timp mai târziu servitorul acelei doamne bogate a bătut la uşa lui şi l-a rugat să vină imediat la ea. Wilhelm nu mai înţelegea lumea. Ce să însemne aceasta?

   Când Wilhelm intră în camera doamnei, aceasta spuse cu lacrimi în ochi:

   - Trebuie să-mi cer iertare, Wilhelm; acum am putut să văd, că a fost într-adevăr conducerea lui Dumnezeu că ai căzut în groapă. Aşa cum tocmai am aflat, aş fi avut o pierdere uriaşă, dacă aş fi vândut hârtiile mele valorice şi aş fi cumpărat altele. Mi-e ruşine că te-am tratat aşa de dur.

   Wilhelm a fost uşurat şi mulţumitor în acelaşi timp. Suma pe care i-a dat-o doamna drept mulţumire, întrecea imaginaţia lui cea mai îndrăzneaţă.

   Banii ajungeau ca Wilhelm să poată trăi împreună cu mama lui adoptivă fără prea mari griji toată iarna. Ei au văzut din nou că orice binecuvântare vine de sus.

   Primăvara a adus iarăşi mai mult de lucru şi câştig. Într-o zi, un domn l-a întrebat dacă poate să ducă la locuinţa lui câteva pachete. Când a fost gata cu treaba, Wilhelm a primit o monedă de doi bani, deci de fapt mult prea puţin. Wilhelm s-a uitat la moneda din mâna lui şi apoi prietenos la domnul străin şi a spus:

   - Vine de sus!

   - Ce vrei să spui? îl întrebă domnul, nu puţin mirat.

   Wilhelm răspunse:

   - Aşa un mărunţiş nu am primit până acum niciodată. Mă gândesc că Tatăl meu ceresc a îngăduit să câştig aşa rău, pentru ca să învăţ ceva!

   Wilhelm era sincer şi spunea ce gândea. Domnul bogat însă se înroşi. O altă monedă ajunse în mâna lui Wilhelm. De data aceasta una argintie. Domnul acela a devenit interesat de Wilhelm.

   - Trebuie să aflu mai multe despre tine, să treci mâine pe la mine!

   Ziua următoare dimineaţa devreme, Wilhelm şedea în biroul domnului.

   - Sinceritatea ta de ieri mi-a plăcut. Spune, iei totul din mâna lui Dumnezeu? Şi dacă da, cum ai ajuns la această convingere?

   Wilhelm i-a spus domnului cum a auzit de la părinţii lui despre Domnul Isus şi L-a acceptat ca Salvatorul şi Mântuitorul său. El a relatat şi de problemele sale care le avea, pentru că îşi pierduse părinţii şi acum trebuia să îngrijească de el şi de bătrâna lui mamă adoptivă. Dar Wilhelm nu a ascuns nici experienţele frumoase cu Dumnezeul său şi că învăţa tot mai mult să accepte totul de la El.

   Domnul, care ascultase cu încordare povestea de viaţă a lui Wilhelm, spuse:

   - Tinere, eu nu sunt aşa de credincios ca tine, dar cred că voi sunteţi fericiţi – poate mai fericiţi decât mine, adăugă el încet. Să vii din nou, vreau să văd dacă am poimâine o muncă pentru tine. Uite aici, ia aceasta pentru tine, te-am reţinut de la muncă. Îţi va fi suficient pentru tine şi mama ta adoptivă!

   - Şi pentru mâine şi pentru poimâine! râse Wilhelm şi îi mulţumi din inimă pentru banii de buzunar generoşi.

(urmează sfârşitul)