Uşa inimii

   Multe mişcări şi mânuiri facem în viaţa de zi cu zi fără să ne gândim mult la ele. Sau ai numărat poate astăzi câte ferestre şi câte uşi ai deschis?

   O clanţă de uşă se apasă în mod normal mecanic. Dar nu întotdeauna fără participarea ta interioară. Trei exemple pentru aceasta:

1. Cu câtă nerăbdare şi bucurie ai deschis camera de zi într-o dimineaţă, pentru că ştiai sigur că acolo sunt pregătite cadouri pentru tine!

2. Sau mătuşa ta dragă vrea să vă viziteze. Mătuşa care îţi aduce întotdeauna ceva deosebit... Aproape că nu poţi să aştepţi, ca să-i deschizi uşa...

3. Sau: Tocmai vrei să deschizi uşa camerei tatălui. Supărat a strigat să mergi la el, pentru că „ai mâncat ceva pe furiş“...

   Ciudat! La deschiderea unei uşi nu ne gândim aproape deloc. Dar fără să deschidem uşa nu se întâmplă nimic, o dată cu deschiderea uşii începe totul. Deabia atunci ai parte de bine sau rău, de bucurie sau tristeţe.

   Geanina se preocupă în momentul de faţă de uşi. Mai exact spus, de o uşă anumită: uşa inimii ei.

   Geanina a auzit de Domnul Isus. Ea ştie că El este Fiul lui Dumnezeu şi că a venit în lume din dragoste pentru oamenii pierduţi şi a murit la cruce pentru a salva pe oameni. Oameni pierduţi ca Geanina. A citit undeva: Cine vrea să-L invite pe Isus, trebuie să-şi deschidă uşa inimii. Aceasta nu este aşa de uşor.

   Geanina are diverse sentimente. Uneori îi merge ca în exemplul 1, apoi ca în exemplul 2, apoi ca în exemplul 3.

   Găseşte în Biblie această propoziţie: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el...“ (Apocalipsa 3.20). Dintr-o dată înţelege: Acum Domnul Ius îţi vorbeşte ţie! Acum poţi veni la El cu vina ta, dar şi cu nerăbdarea şi bucuria ta.

   Ce răspunde Geanina? „Doamne Isuse, eu deschid uşa inimii mele pentru Tine, vino în inima mea!“ Dragă băiat, dragă fată, Geanina a recunoscut despre ce uşă este vorba.

Păpuşile indiene

   Clopoţelul la uşa micuţului magazin a sunat vesel. Doi clienţi au păşit în magazin şi s-au uitat în jur pentru a descoperi tot ce exista aici. Pe rafturi erau stivuite cele mai frumoase lucruri, care se vindeau turiştilor în acel sat de pescari. Chipiuri de căpitan se aflau lângă pulovere norvegiene, un rechin împăiat atârna de tavan şi privea spre serviciile de ceai chinezeşti. Cine avea mulţi bani, putea cumpăra un vapor într-o sticlă, iar pe perete era agăţată chiar o hartă cu comori de-ale piraţilor (dar cred, că nu era adevărată). Cei doi clienţi s-au uitat cu atenţie în jur şi au vrut să plece. Atunci privirea lor a căzut pe cinci păpuşi de paie, care erau îmbrăcate colorat. Vânzătoarea a observat interesul celor doi şi s-a apropiat de ei:

   - Pot să vă ajut?

   - Da, au spus clienţii, vă rugăm să ne explicaţi ce sunt acestea.

   - Sunt un lucru de mână, care este confecţionat de indieni. Copiii indienilor iau în fiecare seară cu ei în pat aceste mici păpuşi şi le povestesc grijile lor şi de ce se tem. Apoi le pun sub pernă. Fiecare dintre cele cinci păpuşi se îngrijeşte apoi de o problemă, iar dimineaţa grijile sunt îndepărtate. Este un lucru interesant. Nu ar fi de interes pentru dumneavoastră?

   - Nu, a răspuns unul dintre cei doi, eu Îi spun în fiecare seară Domnului Isus problemele mele, şi El Se îngrijeşte de ele. Nu ar fi aşa ceva de interes şi pentru dumneavoastră?

   Gânditoare, vânzătoarea a aşezat înapoi pe raft păpuşile din paie şi le-a urat zile frumoase de concediu.

Casa ta... pe stâncă?

   Priveşte zidarul! Cu câtă grijă aşază fiecare cărămidă la locul potrivit. El ştie că zidul va deveni puternic, numai dacă el va lucra acum conştiincios.

   Ştii de cine îmi aminteşte acest zidar? De tine! De ce? Pentru că şi tu construieşti. Construieşti viitorul tău.

   Ce bine de tine, dacă deja de copil cunoşti sfaturile preţioase ale Bibliei!

   Cuvântul lui Dumnezeu este ca o stâncă, pe care putem construi o casă solidă. Isus a spus acest lucru. O stâncă este tare, este stabilă, şi aşa este şi Biblia.

   Domnul Isus a vorbit şi despre oamenii, care aud Cuvântul lui Dumnezeu şi doresc să-i dea ascultare. Ce a spus despre ei? Vedem imediat. Este foarte important şi merită să te gândeşti întotdeauna la aceasta.

   Isus a mai spus: „Pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă.

   A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.

   Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip.

   A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.“     Matei 7.24-27

Garra

   O zi calmă se aşternea peste jungla africană. Dimineaţa se anunţa liniştită. Undeva, în luminiş, pe nisipul roşu, se zărea casa misionarului englez Arthur.

   Deodată, din pădurea învecinată ţâşni un negru. Cu sufletul la gură, acesta alerga spre casa misionarului. În urma lui veneau trei oameni înarmaţi cu arcuri şi săgeţi. Când nu mai avea decât zece metri până la casă, nefericitul fugar a fost atins în picior de o săgeată. În timp ce căzu răpus la pământ, un strigăt de disperare izbucni din inima lui. Imediat, cei trei urmăritori îl înconjurară. Fiecare dintre ei pregăti câte o săgeată şi îşi încordă arcul. Arthur ieşi în grabă din casă.

   - Staţi, nu-l omorâţi! strigă acesta.

   Căpetenia, unul dintre cei trei urmăritori, înaintă spre misionar. Arthur îl cunoştea: era Libe, căpetenia unuia din triburile care locuiau în apropiere.

   - Acest om se numeşte Garra. Este sclavul meu. Nu m-a ascultat şi vreu să-l omor.

   Arthur privi sclavul căzut la pământ, incapabil să se mai ridice. Apoi se întoarse către Libe zicând:

   - Vreau să-l răscumpăr. Cât doreşti pentru el?

   - Nimic, răspunse Libe. Vreau sânge, nu vreau să-l vând. Mânia mea se va potoli doar dacă îl voi omorî.

   Arthur intră în casă şi aduse câteva dintre cele mai valoroase obiecte ale sale: colţi de elefant, statuete din abanos, o cuvertură şi un pahar de aur.

   - Iată ce-ţi dau în schimbul vieţii acestui sclav!

   Ochii lui Libe au fost atraşi pentru un moment de bogăţii, dar venindu-şi în fire, îşi încordă arcul:

   - Nu, Libe vrea sânge. Garra trebuie să moară.

   - Un moment! strigă Arthur.

   Prea târziu! Săgeata zbură străpungând braţul lui Arthur care fără nici o zăbavă se aruncă înaintea ei. Sângele începu să curgă şi în câteva clipe cămaşa lui a fost toată pătată.

   - Ai vrut sânge! zise misionarul. Priveşte! Eu n-am să mă răzbun pentru rana pe care mi-ai făcut-o, dar în schimb Garra este de acum al meu. L-am cumpărat cu preţul sângelui meu.

   Îngrozit de faptul că a rănit un misionar, Libe bătu în retragere. Acum nu mai putea decât să accepte târgul.

   Libe plecă. Arthur îngriji de Garra şi de propria lui rană. Garra, plin de recunoştinţă, îi spuse:

   - Când mă voi vindeca şi voi putea merge, îţi voi sluji şi te voi asculta în toate lucrurile.

   - Nu, răspunse Arthur. Credincioşii nu au sclavi. De acum înainte eşti liber.

   - Liber! strigă negrul. Atunci, sunt liber să te servesc?

   Uimit de cele auzite, Arthur exclamă:

   - Să mă ajute Dumnezeu să-L servesc cu acelaşi zel cu care Garra doreşte să îmi slujească mie.

Cadouri

   Ai primit vreun cadou în ultimul timp? Cu siguranţă, te-ai bucurat. De cele mai multe ori se întâmplă aşa că şi cel care dăruieşte se bucură când dă ceva.

   Există cadouri mari şi mici. Aceasta nu înseamnă că un cadou mare trebuie să fie mai scump şi unul mic mai ieftin. Adesea se întâmplă că un cadou mare este foarte preţios pentru cel care îl dăruieşte. Imaginează-ţi că tu ai dărui jucăria ta cea mai îndrăgită, atunci cadoul ar avea pentru tine o foarte mare valoare. Şi vei fi desigur trist, dacă cel care îl primeşte l-ar lăsa deoparte. Aşa mi s-a întâmplat şi mie. Şi acum m-aş gândi mai bine dacă aceluia îi voi mai dărui vreodată ceva.

   Cunoşti cadoul cel mai mare care s-a făcut vreodată? Este Domnul Isus. Dumnezeu L-a dăruit pe singurul Său Fiu nouă oamenilor. El L-a trimis pe pământ ca marele Său cadou pentru noi. Avem aşa mare nevoie de acest cadou!

   Fără Domnul Isus mergem veşnic în pierzare. Tu nu poţi «să-L laşi deoparte». Trebuie să te hotărăşti: vrei să-L accepţi astăzi – da sau nu.

   Şi dacă Îl cunoşti deja ca Mântuitorul tău, atunci gândeşte-te încă o dată la prietenii tăi, care trec pe lângă cel mai mare cadou fără să-i dea atenţie.