Garra

   O zi calmă se aşternea peste jungla africană. Dimineaţa se anunţa liniştită. Undeva, în luminiş, pe nisipul roşu, se zărea casa misionarului englez Arthur.

   Deodată, din pădurea învecinată ţâşni un negru. Cu sufletul la gură, acesta alerga spre casa misionarului. În urma lui veneau trei oameni înarmaţi cu arcuri şi săgeţi. Când nu mai avea decât zece metri până la casă, nefericitul fugar a fost atins în picior de o săgeată. În timp ce căzu răpus la pământ, un strigăt de disperare izbucni din inima lui. Imediat, cei trei urmăritori îl înconjurară. Fiecare dintre ei pregăti câte o săgeată şi îşi încordă arcul. Arthur ieşi în grabă din casă.

   - Staţi, nu-l omorâţi! strigă acesta.

   Căpetenia, unul dintre cei trei urmăritori, înaintă spre misionar. Arthur îl cunoştea: era Libe, căpetenia unuia din triburile care locuiau în apropiere.

   - Acest om se numeşte Garra. Este sclavul meu. Nu m-a ascultat şi vreu să-l omor.

   Arthur privi sclavul căzut la pământ, incapabil să se mai ridice. Apoi se întoarse către Libe zicând:

   - Vreau să-l răscumpăr. Cât doreşti pentru el?

   - Nimic, răspunse Libe. Vreau sânge, nu vreau să-l vând. Mânia mea se va potoli doar dacă îl voi omorî.

   Arthur intră în casă şi aduse câteva dintre cele mai valoroase obiecte ale sale: colţi de elefant, statuete din abanos, o cuvertură şi un pahar de aur.

   - Iată ce-ţi dau în schimbul vieţii acestui sclav!

   Ochii lui Libe au fost atraşi pentru un moment de bogăţii, dar venindu-şi în fire, îşi încordă arcul:

   - Nu, Libe vrea sânge. Garra trebuie să moară.

   - Un moment! strigă Arthur.

   Prea târziu! Săgeata zbură străpungând braţul lui Arthur care fără nici o zăbavă se aruncă înaintea ei. Sângele începu să curgă şi în câteva clipe cămaşa lui a fost toată pătată.

   - Ai vrut sânge! zise misionarul. Priveşte! Eu n-am să mă răzbun pentru rana pe care mi-ai făcut-o, dar în schimb Garra este de acum al meu. L-am cumpărat cu preţul sângelui meu.

   Îngrozit de faptul că a rănit un misionar, Libe bătu în retragere. Acum nu mai putea decât să accepte târgul.

   Libe plecă. Arthur îngriji de Garra şi de propria lui rană. Garra, plin de recunoştinţă, îi spuse:

   - Când mă voi vindeca şi voi putea merge, îţi voi sluji şi te voi asculta în toate lucrurile.

   - Nu, răspunse Arthur. Credincioşii nu au sclavi. De acum înainte eşti liber.

   - Liber! strigă negrul. Atunci, sunt liber să te servesc?

   Uimit de cele auzite, Arthur exclamă:

   - Să mă ajute Dumnezeu să-L servesc cu acelaşi zel cu care Garra doreşte să îmi slujească mie.