Bâtlanul şi iepurii

   - Nu înţeleg, spune Timi. Ceilalţi se află între timp lângă el la iazul din grădină. Bâtlanul nu fuge deloc, cu toate că aici au venit aşa de mulţi oameni străini. Domnul Rotaru râde.

   - Acesta este Fredy. L-am găsit în toamnă la iazul din pădure. Primise o încărcătură de alice în aripa dreaptă. Fredy era o pasăre tânără. Poate că de aceea s-a ataşat aşa de strâns de oameni şi de alte animale.

   - Ham, face Bruno. Domnul Rotaru îi mângăie gâtul.

   - Da, tu ai avut cea mai mare contribuţie la salvarea lui Fredy, îl laudă el pe câine. Bruno a vegheat în primele săptămâni în fiecare noapte lângă pasărea bolnavă. Chiar şi la mine mârâia, când doream să îngrijesc aripa lui Fredy. Bâtlanul stă foarte liniştit în apa mică a iazului. Bruno dă din coadă, apoi se lasă jos la malul apei şi îşi pune capul între labe.

   - Oh, spune Manu; el este vizibil mişcat. Este aşa de genial, aşa de paşnic oarecum. Ei se încred pe deplin unul într-altul. Domnul Rotaru dă din cap afirmativ.

   - Dacă găseşti pe cineva în care te poţi încrede pe deplin, atunci inima ta devine foarte liniştită, spune el. Izabela îl priveşte plină de aşteptare.

   - Pot să mă încred aşa în Isus? întreabă ea grăbită.

   - Da, poţi! spune domnul Rotaru. El nu te-ar dezamăgi niciodată în viaţă şi nu te-ar lăsa niciodată singură.

   - Sunt de fapt surprinsă că Fredy mai este aici, spune doamna Rotaru. Este de mult timp sănătos şi ar putea zbura înapoi la iazul lui.

   - Momentan se simte în siguranţă aici. Să-i mai dăm ceva timp până se mai încălzeşte.

   - Aş vrea să văd grajdul, spune rugător Manu şi arată spre clădirea din lemn joasă de partea cealaltă a iazului la marginea pădurii. El se leagă de locuinţă printr-o cărare îngustă.

   - Atunci haideţi! Domnul Rotaru pleacă înainte şi le deschide uşa. Micuţul grajd este într-adevăr primitor. Acoperişul şi pereţii sunt din bârne de lemn. Printr-o mică fereastră, lumina cade în spaţiul dintre cele patru mici cuşti. Miroase a lemn şi a fân proaspăt. Pe partea frontală a clădirii este o cuşcă încăpătoare pentru iepuri.

   Cu un strigăt entuziasmat, Maia se îndreaptă într-acolo. Iepurii fricoşi sar în colţul cel mai din spate al casei lor.

   - Nu aşa de furtunos, spune Timi râzând. I-ai pus în panică pe iepuri!

   - Sunt aşa de drăguţi, spune Maia. Pot să-i mângâi?

   - Desigur că poţi, spune doamna Rotaru. Medicul veterinar deschide uşiţa încuiată a cuştii de iepuri, scoate un iepure gras şi alb şi îl pune în braţele Maiei. Animalul adulmecă puţin speriat, dar rămâne foarte liniştit. Atentă, Maia mângâie blana lui moale şi deasă.

   - Îţi plac foarte mult animalele, aşa-i? întreabă domnul Rotaru. Maia afirmă.

   - Noi locuim, din păcate, la etajul al treilea, acolo nu poţi ţine aşa de bine animale.

   - Depinde. Un hamster, un cobai sau un canar poţi ţine fără probleme în locuinţă, dacă te îngrijeşti bine de ele.

   - Ar fi frumos, murmură Maia. Şi ar fi totdeuna cineva când venim acasă. Izabela încuviinţează. Ea ştie exact la ce se referă Maia. Doamna Rotaru pare să bănuiască ceva, dar nu pune întrebări. În loc de aceasta, domnul Rotaru spune prietenos:

   - Poţi veni oricând aici cu fratele tău şi să te ocupi de animale.

   - Mulţumesc frumos, spune Maia şi zâmbeşte. Apoi pune iepurele gras cu atenţie în cuşca lui.

   - Cine locuieşte în cuşca a patra? întreabă Manu.

   - Uită-te! răspunde domnul Rptaru. Cu atenţie, copiii se uită peste marginea cuştii.

   - Oh, face Manu. Pe fân se află un ţap mic. Când îi vede pe copii, vrea să sară, dar cade cu un behăit plângător iarăşi pe fân.

   - Nu îţi facem nimic, şopteşte Maia. Fii liniştit!