Uşa inimii

   Multe mişcări şi mânuiri facem în viaţa de zi cu zi fără să ne gândim mult la ele. Sau ai numărat poate astăzi câte ferestre şi câte uşi ai deschis?

   O clanţă de uşă se apasă în mod normal mecanic. Dar nu întotdeauna fără participarea ta interioară. Trei exemple pentru aceasta:

1. Cu câtă nerăbdare şi bucurie ai deschis camera de zi într-o dimineaţă, pentru că ştiai sigur că acolo sunt pregătite cadouri pentru tine!

2. Sau mătuşa ta dragă vrea să vă viziteze. Mătuşa care îţi aduce întotdeauna ceva deosebit... Aproape că nu poţi să aştepţi, ca să-i deschizi uşa...

3. Sau: Tocmai vrei să deschizi uşa camerei tatălui. Supărat a strigat să mergi la el, pentru că „ai mâncat ceva pe furiş“...

   Ciudat! La deschiderea unei uşi nu ne gândim aproape deloc. Dar fără să deschidem uşa nu se întâmplă nimic, o dată cu deschiderea uşii începe totul. Deabia atunci ai parte de bine sau rău, de bucurie sau tristeţe.

   Geanina se preocupă în momentul de faţă de uşi. Mai exact spus, de o uşă anumită: uşa inimii ei.

   Geanina a auzit de Domnul Isus. Ea ştie că El este Fiul lui Dumnezeu şi că a venit în lume din dragoste pentru oamenii pierduţi şi a murit la cruce pentru a salva pe oameni. Oameni pierduţi ca Geanina. A citit undeva: Cine vrea să-L invite pe Isus, trebuie să-şi deschidă uşa inimii. Aceasta nu este aşa de uşor.

   Geanina are diverse sentimente. Uneori îi merge ca în exemplul 1, apoi ca în exemplul 2, apoi ca în exemplul 3.

   Găseşte în Biblie această propoziţie: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el...“ (Apocalipsa 3.20). Dintr-o dată înţelege: Acum Domnul Ius îţi vorbeşte ţie! Acum poţi veni la El cu vina ta, dar şi cu nerăbdarea şi bucuria ta.

   Ce răspunde Geanina? „Doamne Isuse, eu deschid uşa inimii mele pentru Tine, vino în inima mea!“ Dragă băiat, dragă fată, Geanina a recunoscut despre ce uşă este vorba.