Numărul telefonic al poliţiei, salvării, pompierilor 112

   Este într-o zi de luni. Nicu stă la masa lui şi se gândeşte intens la temele de casă la matematică. La ultimul test a primit un şase. La şedinţa cu părinţii, profesorul de matematică s-a plâns de el. De aceea Nicu trebuie să-şi rezolve acum temeinic temele de casă.

   Deodată aude gălăgie afară. Nicu se uită pe fereastră. Pe stradă, direct în faţa casei lor, stă un microbuz albastru. Şoferul a coborât din maşină şi a sărit în mijlocul şoselei. „Ajutor, ajutor...“, strigă el deznădăjduit şi dă din braţe.

   În spatele autobuzului arde cu vâlvătăi mari. Fum negru tâşneşte din ferestre şi din uşa deschisă a şoferului. „Ajutor, ajutor, chemaţi pompierii!“ urlă bărbatul. Pasagera de lângă şofer stă pe trotuar albă ca varul. De groază îşi ţine ochii închişi.

   Nicu aleargă repede la bucătărie.

   - Mami, trebuie să sunăm la pompieri. În faţa casei pe stradă arde un autobuz! strigă el agitat. Mama aruncă o privire pe fereastră şi vede imediat ce se întâmplă afară.

   Ea aleargă pe hol, pune mâna pe telefon şi formează: 1 - 1 - 2. „Da, aici centrala poliţiei, salvării, pompierilor din N.“, se anunţă o voce la celălalt capăt al firului. „Numele meu este Irina Horea şi în faţa casei noastre pe strada Morii arde un microbuz“, se bâiguie mama în receptor.

   „Există răniţi sau există pericolul ca incendiul să cuprindă vreo casă?“ întreabă vocea. „Nu“, spune mama, „pasagerii au coborât.“ -  „Atunci vă rog să aveţi grijă ca nimeni să nu stea aproape de autovehiculul incendiat. Rezervorul de benzină poate exploda. Noi ne aflăm deja pe drum, strada Morii, ce număr aveţi la casă?“ - „Doisprezece“, răspunde mama şi pune receptorul jos.

   - Tu rămâi aici în casă, spune categoric mama lui Nicu, în timp ce eu îi atenţionez pe oamenii de pe stradă.

   Imediat Nicu aleargă în camera lui şi ocupă postul de observaţie în spatele ferestrei. El poate vedea totul foarte exact: autobuzul, care arde cu vâlvătaie, oamenii şi pe mama care tocmai iese acum din casă. Mama le vorbeşte celor doi liniştindu-i. Apoi îi trage pe cei doi o bucată bună de la autobuz într-o intrare de la o casă.

   „Unde rămân pompierii?“ se întreabă Nicu. Dar imediat aude sirena. Cu roţile scârţâind, o maşină ia curba după colţ şi se opreşte aproape în spatele autobuzului incendiat. Doi bărbaţi în uniforme albastre coboară în acelaşi timp din maşină: POLIŢIA.

   Iarăşi se aude sirena. De data aceasta sunt două autovehicule. Nicu poate să constate acest lucru după sunetele diferite. Pompierii nu desfac un furtun cu apă, ci apar la faţa locului cu mai multe stingătoare cu spumă.

   Cu şuierat puternic, flăcările dispar sub o pătura de spumă. Chiar prin fereastra închisă, Nicu simte miros de ars. Miroase urât a cauciuc şi a plastic ars. Acum pompierii desfac totuşi un furtun mic de apă. Autobuzul este udat temeinic. Încet, fumul dispare.

   Pompierii cu jachetele lor de un roşu aprins împachetează. Pentru ei, un astfel de incendiu este un lucru zilnic. Unul dintre poliţişti scrie un proces-verbal al accidentului. Celălalt stă la maşina de poliţie şi transmite prin radio.

   Tocmai când pompierii urcă în maşina lor, se apropie un vehicul de remorcare. „Servciul de remorcări“ este scris cu litere mari pe cabina conducătorului. Doi bărbaţi în haine de lucru coboară din maşină şi încep rapid munca. Ei trag microbuzul complet ars pe suprafaţa de încărcat oblică. Poliţiştii iau cu ei pe şofer şi pe soţia lui. Vehiculul de remorcare pleacă în spatele maşinii de poliţie.

   Nicu se aşază iarăşi la masa lui de lucru. Înainte mai aruncă o privire pe stradă. Dar acolo se mai vede doar o pată mare şi neagră.

   Ştii de ce ţi-am povestit această întâmplare?

   Pentru că doresc să-ţi spun că şi în cer există o „centrală a poliţiei, salvării, pompierilor“. Domnul Isus a murit la crucea de la Golgota pentru păcatele noastre. Acolo, El a fost pedepsit pentru faptele noastre rele. Isus Hristos a făcut aceasta, pentru că El te iubeşte. Astăzi, El aşteaptă să-L chemi. Pentru aceasta nu ai nevoie de un telefon. Roagă-te Lui, recunoaşte înaintea Lui păcatele tale. Crede în Domnul Isus. Atunci afli iertare şi bucurie veşnică.

„Atenţie, proaspăt vopsit!“

   În urmă cu câteva zile am stat cu maşina la o intersecţie. Pentru că semaforul tocmai s-a schimbat pe „roşu“, am avut puţin timp să mă uit la trecători.

   O fetiţă cu ghiozdanul pe spate a venit mai aproape şi ce a făcut? A atins cu grijă cu arătătorul de la mâna dreaptă gardul vopsit în alb, s-a uitat apoi atentă la degetul ei şi a atins încă o dată gardul. În acel moment am văzut şi un panou, care era prins puţin mai departe şi pe care era scris: „Atenţie, proaspăt vopsit!“

   Semaforul s-a schimbat pe „verde“ şi mergând mai departe m-am gândit, că dacă aş fi fost eu acea fetiţă, şi eu aş fi verificat dacă într-adevăr s-ar fi prins vopseaua de degetul meu. Nici nu este aşa de rău să ai o mică pată de vopsea, mai ales de culoare albă pe deget, nu-i aşa?

   Dar acum vine un salt în gânduri: nu vă merge şi vouă, băieţi şi fete, adesea aşa, că aţi dori să probaţi ceva, cu toate că sunteţi atenţionaţi să nu faceţi? Nu vă ademeneşte tocmai un panou de atenţionare sau de interzicere, pentru că pare să nu fie chiar aşa de rău dacă faci respectivul lucru?

   Trebuie să ştiţi că aici este vorba de mai mult! Gândiţi-vă vă rog împreună cu mine la alte lucruri: poate la lectura de care v-au atenţionat părinţii voştri să nu o citiţi, la trişatul la şcoală, într-un cuvânt la toate lucrurile zilnice cu care aveţi de-a face, acolo unde conştiinţa voastră devine activă, atunci când sunteţi foarte atenţi, şi o voce sensibilă şi înceată vă atenţionează: „Nu fă asta!“ Şi apoi vine cealaltă voce şi aceasta este de la satan care vrea să vă ispitească şi se bucură când a reuşit. La voi, când sunteţi încă mici, în lucruri mici. La noi, cei mai în vârstă, în lucruri mai mari, care desigur pot avea şi urmări grave. Noi toţi suntem supuşi ispitelor diavolului, dar Domnul Isus ne dă putere să ne împotrivim ispititorului.

   De aceea exersează să nu permiţi ca glasul conştiinţei tale să fie acoperit în lucrurile mici şi roagă-L zilnic pe Domnul Isus pentru putere pentru a omite păcatul cel mai mic, neascultarea cea mai mică. Acest lucru te face foarte fericit şi apoi poţi să-I mulţumeşti că El te-a păzit. 

Dorinţe

   Daniela de doi ani primeşte o bomboană; ea se bucură mult. Când se termină, vrea încă una şi apoi toate pe care le avem. Apoi mama trebuie să cumpere multe altele. Când spun nu, ea devine nemulţumită, mânioasă şi plânge.

   Eşti şi tu uneori „nesătul“ în dorinţele tale? O dorinţă este împlinită şi tu „flămânzeşti“ ca o alta să-ţi fie împlinită. Domnul Isus spune: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată....“ Să ai viaţă care nu încetează, este dorinţa cea mai mare a oamenilor. Domnul Isus împlineşte în întregime această dorinţă. Cine Îi deschide Lui inima, acela primeşte viaţa veşnică. El nu mai trebuie să flămânzească după viaţă. Cine are această viaţă, aceluia i se dăruieşte ce este mai bun, încât celelalte dorinţe devin foarte mici.

Surpriza zilei de naştere

   11 octombrie este o zi însorită de toamnă şi cei patru copii se află devreme pe drum împreună cu domnul Rotaru în maşină. Medicul veterinar s-a bucurat mult de cadoul de ziua de naştere, o lucrare făcută cu ferăstrăul de traforaj, care prezintă o scenă din pădure cu pădurari, căprioare şi iepuri. Timi, care ştie să deseneze foarte bine, a desenat tabloul şi împreună cu Manu l-au decupat cu ferăstrăul. I-a ajutat şi tatăl lui Manu. Cele două fete au colorat la final lemnul, iar tabloul a ieşit foarte frumos.

   După o jumătate de oră de mers cu maşina ajung la parcul de aventuri care tocmai a deschis. După o scurtă orientare pe planul de la intrare, băieţii năvălesc primii spre locul de aventuri. I-a atras mai ales schela grimpantă înaltă. Izabela şi Maia sunt atrase de leagăne şi savuzează „zburatul” prin aerul cald de toamnă.

   Izabela studiază apoi caieţelul cu informaţii pe care l-au primit. Chiar şi un castel a existat câdva aici, citeşte ea uimită. Timi se uită peste umărul ei:

   - Eu doresc să văd urşii, spune el.

   - Putem să mergem cu maşinuţele spre locul unde se află ei, propune Manu.

   - Dar eu vreau mai întâi la bufniţe, se bosumflă Izabela.

   - Haideţi să urmăm turul, atunci putem vedea totul şi putem rămâne unde vă place mai mult. Propunerea este acceptată.

   Încet, parcul se umple de oameni. Maia este entuziasmată în mod deosebit de căprioare, cerbi şi mufloni. La amiază, domnul Rotaru dăruieşte tuturor cartofi prăjiţi şi cârnăciori. Apoi Manu porneşte grăbit spre maşinuţe, unde deja domneşte îmbulzeală.

   - Mi-e teamă, murmură Maia fricoasă. Domnul Rotaru îi zâmbeşte.

   - Amândoi putem merge şi pe jos, spune el. Maia ezită.

   - Dumneavoastră aţi vrea să mergeţi cu maşinuţa? întreabă ea.

   - Îţi fac o propunere: eu merg în spatele tău şi ţin o distanţă bună, atunci poţi să mergi cât de încet doreşti.

   Maia dă din cap afirmativ. Este puţin palidă când urcă în maşinuţa ei.

   - Gândeşte-te că Izabela merge în faţa ta, eu în spatele tău. Să nu-ţi fie teamă!

   În prima parte a drumului, Maia frânează nervoasă şi merge foarte încet. Domnul Rotaru îi lasă un mare avans, pentru a nu cauza în spatele lui ambuteiaj. Dar încet, Maia devine mai curajoasă.

   - Ei, cum a fost? întreabă domnul Rotaru dându-se jos din maşinuţa lui, când ajung jos în vale.

   - Mi-a făcut plăcere, spune Maia strălucind de bucurie. Manu şi Timi au alergat înainte la urşii maro. Două dintre animalele puternice stau leneşe pe stânci şi savurează soarele cald de după-masa. Două animale mai tinere încep să se joace. Copiii nu se satură privindu-le.

   Când pe drumul spre casă se află iarăşi în maşină, Izabela spune deodată:

   - În seara aceasta am să-I spun iarăşi ceva deosebit Domnului Isus. Vreau să-I spun „Mulţumesc” pentru ziua extrem de frumoasă!

   - Da, şi eu, spune Manu.

   Domnul Rotaru dă din cap, „Este bine!”

   - Dar şi dumneavoastră multe mulţumiri, spune Maia timidă. A fost foarte frumos că ne-aţi invitat!

   - Şi mie mi-a făcut multă plăcere, spune domnul Rotaru zâmbind.

   Încet se întunecă. Puţinele maşini, care vin din sens opus pe strada singuratică, au aprins farurile. Manu îşi apleacă capul spre geam şi priveşte afară. Deodată înmărmureşte. Un combi roşu se află în afara poienii direct la marginea pădurii! Un combi roşu!

   - Vă rog să opriţi imediat, domnule Rotaru! strigă Manu agitat. Domnul Rotaru reacţionează imediat şi opreşte la marginea drumului. Îngrijorat se întoarce spre băiat.

   - Ce ai, Manu? Ţi-e rău?

   - Nu! Cu cuvinte precipitate şi încurcându-se de mai multe ori la vorbă, Manu explică ce i-a spus tatăl său despre colegul Nistor şi maşina lui roşie.