Așa stăteau
lucrurile când un anume Martin Grünfeld a cumpărat o proprietate care se învecina
direct cu cea a lui Robert Busch. Această proprietate fusese neglijată de
proprietarul precedent; peste tot creștea buruiana. Dar Martin era nu doar un bărbat
harnic, ci și priceput, care știa să facă de toate. Dar mai ales, Martin poseda
Ceva, despre care nici țăranul Busch, nici ceilalți vecini nu bănuiau, Ceva, ce
lumea nu apreciază, pentru că nu cunoaște. Din ce consta acest Ceva? Martin a
stat la picioarele Celui care a spus: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați,
și Eu vă voi da odihnă.” Și mai departe textul continuă astfel: “Luați jugul
Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu
inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”.
Martin dăduse
urmare acestei invitații prietenoase. Desigur, la început a trebuit să se
recunoască în lumina lui Dumnezeu ca un om păcătos, dar apoi a mers la Isus, al
Cărui sânge a curs la cruce pentru păcătoși; crezând în Isus, a găsit în El
iertarea păcatelor sale.
De atunci se străduia,
cu ajutorul plin de îndurare al Domnului său, să ducă o viață potrivită pentru
un creștin, „cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă
unii pe alții în dragoste”.
Cuvintele din Sfânta
Scriptură din Coloseni: „Dar acum lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie,
de vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbe rușinoase care v-ar putea ieși
din gură” și: „Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și
preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu
smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiți-vă unii pe alții și,
dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul” nu doar
le citise, ci le pusese la inimă, dorind din toată inima să trăiască și să
lucreze conform gândirii Domnului și Mântuitorului său.
Sub mâinile sale
harnice, câmpurile lui Martin au primit curând o altă înfățișare. Copacii,
acoperiți odinioară cu mușchi și paraziți, au fost curățați și tăiați cu grijă,
iar acum creșteau frumoși și roditori. Câmpurile cu grâne erau de asemenea
frumoase și prezentau un rod bun în locul buruienilor. Lucrase din greu. Dar
Martin nu se odihnea nici acum. De dimineața devreme până seara târziu muncea
cu drag. Soția sa și copiii mai mari îl ajutau și ei.
Când totul a
fost pus în ordine în grădină și pe câmp, Martin a început să-și înfrumusețeze
casa. A reparat zidurile stricate și a vopsit casa în alb. Pe frontoane, unde
soarele bătea aproape toată ziua, a plantat viță-de-vie, iar de ambele părți
ale ușii principale se înălțau frumos trandafiri. În casă domnea peste tot
ordinea.
Cu un cuvânt,
peste tot era ordine și pace. Calul necheza încrezător, când se apropia stăpânul
său. Cocoșul, care se plimba cu găinile și puii prin curte, nu se străduia să
plece din calea lui Martin; pisica se freca torcând de picioarele lui; câinele
era foarte bucuros, când stăpânul se apropia de cușca lui și îi spunea un cuvânt
frumos. Dacă era plecat vreodată mai departe, băieții mai mari îi ieșeau în întâmpinare,
iar când ajungea aproape de casă, se auzeau de peste tot cuvintele: “Vine
tata!” și toți copiii mai mici se luau la concurs care ajunge mai repede la
tata pentru a-i ura bun venit. Doamna Grünfeld nu vorbea prea multe, dar când
avea ocazia și vorbea cu câte o vecină, istorisea despre viața lor frumoasă de
familie și lăuda succesele soțului ei.
Prietenii lui
Martin știau că el nu fusese niciodată implicat într-un proces. Dar când s-a
decis să cumpere această proprietate, i s-a prezis de către toți că în scurt
timp va trebui să aibă de-a face cu avocații. Robert Busch era cunoscut până
departe ca un scandalagiu și fiecare vecin știa că era decis să se lege de
oricine, fie că acela vroia sau nu.
- Punem pariu cu
tine o mie la unu, că în câteva luni vei fi implicat într-un proces cu Robert
Busch, îi spuneau câțiva vecini lui Martin, după ce acesta ocupase noua sa
proprietate.
- Da? Este chiar
așa de arțăgos? întreba zâmbind Martin. Să încerce, dacă vrea să se lege de
mine. Cred că veți vedea că sunt pregătit să fac față provocărilor. Știu un
mijloc foarte bun să-l fac inofensiv.
- Bine, vom
vedea, au răspuns vecinii și au plecat dând din cap dezaprobator.
Așa cum am spus,
sunt oameni cărora le place să înceapă o ceartă, chiar și numai pentru a se
distra puțin. Un astfel de om a fost printre bărbații, care au purtat discuția
de mai sus cu Martin, iar aceasta n-a avut altceva mai bun de făcut, decât să
meargă la Robert Busch și să-i relateze cuvintele noului său vecin și să le mai
și înflorească. Aceasta a fost mai mult decât suficient, ca să-l mânie la culme
pe bărbatul furios.
- Ce? a strigat
acesta mânios. Vrea să mă facă inofensiv?
- Da, așa a
spus, a replicat celălalt.
Busch nu a spus
nimic; dar a lovit atât de puternic cu pumnul în masă, încât câinele, care era
dedesubt, a sărit îngrozit și s-a ascuns în spatele sobei. Cu pași amenințători,
Busch pășea prin cameră, murmurând cuvinte neînțelese; vecinul a considerat că
este mai bine să plece. Slujba sa prietenoasă reușise din plin, încât acum
începuse să-i fie și lui teamă.
În noaptea următoare,
Busch a dat drumul pe stradă calului său flămând, sperând că acesta va căuta
hrană în ogoarele lui Martin. Dar zilierul Johann Schmidt, care venea spre casă
noaptea târziu de la cârciumă și care a văzut calul umblând pe stradă, a
deschis poarta care ducea la câmpul cel mai bun cu grâne al dușmanului său. Calul
a intrat și s-a săturat, cum nu mai făcuse de mulți ani. Busch a trăit pe viu
vechiul proverb: „Cine sapă groapa altuia, cade el în ea.” L-ar fi dat în judecată
pe cal, dar neputând, s-a mulțumit să-l biciuiască fără milă pe sărmanul
animal.
Următoarea sa
faptă eroică a constat în faptul de a lua pușca sa din cui cu care a omorât
cocoșul familiei Grünfeld, pentru că acesta fusese impertinent și zburase pe
gardul despărțitor și de acolo cântase triumfător și chiar călcase terenul
vecinului.
Ce a făcut Martin?
I-a făcut reproșuri vecinului său dușmănos sau l-a dat în judecată pentru fapta
sa? Nu! A recunoscut că îi pare rău după cocoșul frumos, pentru că soția și
copiii lui țineau mult la el. Dar paguba nu era chiar atât de mare, iar el
avusese mai demult de gând să construiască o curte pentru găini și să o
împrejmuiască bine. Considera acum aceasta ca o avertizare pentru el, ca să nu
mai amâne intenția sa. Și într-adevăr a construit o curte pentru găini departe
de ogoarele vecinului său. Noul cocoș putea acum să cânte cât dorea, fără să
stea cuiva în cale.
