Johann Schmidt nu dădea niciun ban pe o astfel de metodă de a face pe
cineva inofensiv. Când a auzit că Grünfeld l-a ajutat pe dușmanul său să iasă
din mocirlă, le-a spus prietenilor săi de pahar:
- Grünfeld este un nebun! Când a venit în zona noastră, s-a lăudat că o
să-i facă inofensivi pe oamenii care nu joacă după cum zice el. Iar acum, când trebuie
să pună în aplicare cuvintele sale, nu mai are curaj.
Sărmanul om se dedase tot mai mult băuturii; aceasta și amărăciunea
continuă din inima sa au dus la faptul că nimeni din sat nu mai voia să-i dea
de lucru. Astfel a ajuns la mare sărăcie.
Cam la un an după cele povestite aici, lui Martin i s-au furat într-o
noapte mai multe piei de bou. Între timp, relația dintre cele două familii, Grünfeld
și Busch devenise tot mai familială. Martin n-a spus nimănui nimic, doar soției
sale. Amândoi erau de părere că nimeni altul decât Johann Schmidt le furase. Săptămâna
următoare, toate familiile din sat au primit ziarul zonal și au citit un anunț
ciudat.
„Cine a furat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în ziua a 5-a a lunii, câteva
piei de bou, este informat prin aceasta că proprietarul lor speră sincer să
devină prietenul cel mai bun al hoțului. Dacă cel în cauză a fost împins de sărăcie
sau necaz la această faptă, proprietarul va păstra secretul asupra acestei
fapte și îi va arăta o cale cum poate obține bani fără să-și încarce conștiința.
Cel care a scris aceste rânduri este sincer în ceea ce a scris aici.”
Acest anunț ciudat a fost material de discuție pentru zile întregi în
tot ținutul și a fost interpretat în tot felul de variante. Se întrebau cu toții,
dacă hoțul se va folosi de oferta proprietarului. Unii erau de părere că ar fi
foarte prost, dacă va da curs invitației din anunț, deoarece totul era doar o
cursă, pentru a prinde hoțul. Nimeni nu știa cine scrisese anunțul, ci numai Grünfeld
și cel care făcuse fapta. Acela știa că Martin Grünfeld nu era unul care să
pună o cursă semenilor săi.
Au trecut mai multe zile. Într-o
seară târziu, cineva a bătut la ușa casei lui Martin, tocmai când acesta se
pregătea să meargă la culcare. A deschis ușa. Cine era acolo? Johann Schmidt cu
piele de bou pe umăr! Acesta tremura din tot corpul și, fără să-și ridice
privirea din pământ, a spus:
- Domnule Grünfeld, le-am adus înapoi. Unde să le pun?
- Așteptați o clipă să aduc o lampă; să mergem împreună în șură, a spus
Martin cu seninătate. Apoi vom merge în casă să-mi povestiți cum s-au întâmplat
lucrurile și vom vedea ce putem face pentru dumneavoastră.
Doamna Grünfeld știa că Johann adeseori nu mânca mai nimic întreaga zi și
s-a grăbit să facă o cafea și a adus o bucată de carne prăjită din cămară. Când
au intrat bărbații în casă, doamna le-a spus:
- Vecine Schmidt, cred că v-ar prinde bine o mică gustare înainte să
plecați.
Johann n-a spus nimic. Cu mâinile la spate a stat mult timp în fața
sobei privind țintă la flăcări. Apoi s-a întors și a spus încet:
- Am furat acum pentru prima dată; și nici astăzi nu înțeleg cum am
putut face așa ceva. Mai demult nu mi-ar fi trecut astfel de gânduri prin cap.
Dar după ce am pierdut procesul cu Busch, am început să beau; și, după ce am
început să merg din rău în mai rău, am primit de la toți și lovituri.
Dumneavoastră sunteți primul care îmi întindeți o mână de ajutor. Soția mea
este bolnavă, iar copiii sunt flămânzi. Vecină, dumneavoastră ne-ați trimis
câte o mâncare caldă, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Iar eu… bărbatul s-a oprit
din vorbit, pe fața lui observându-se o tristețe mare, …eu v-am furat pieile de
bou, ca să le vând cu prima ocazie. Vă rog să-mi iertați fapta rea și rușinoasă,
că am îndrăznit să pun mâna pe un bun care nu-mi aparținea.
Doresc tare mult, ca aceasta să fie pentru ultima oară, a răspuns
Martin, în timp ce i-a întins mâna bărbatului chinuit de remușcări. În același
timp vă asigur că tot ce s-a întâmplat va rămâne secretul nostru. Nu sunteți în
vârstă și puteți investi bine timpul pe care îl aveți. Vedeți și dumneavoastră
unde v-a dus băutura și ce sfârșit trist ați avea, dacă ați continua să mergeți
pe vechiul drum! Dacă doriți sincer să deveniți un alt om, chiar mâine vă dau
de lucru și vă voi plăti bine. Poate vom găsi ceva ușor de lucru și pentru
copiii mai mari. Dar mai presus de toate îndreptați-vă spre Dumnezeul oricărui
har, care L-a dat pe Fiul Său la moarte, ca să ne elibereze de sub jugul
păcatului și de sub puterea lui satan. El este gata să vă ofere iertare și să
vă facă nu numai un bărbat harnic și cumsecade, dar chiar și un copil al Său.
Aici, Grünfeld a făcut o pauză. Când a văzut că cuvintele sale au făcut
o impresie adâncă asupra bărbatului nefericit, a continuat:
- Haideți acum să mâncați ceva și să beți o cană de cafea caldă! Cu
siguranță, nu mai aveți chef în seara aceasta să mergeți la cârciumă și să beți
blestemata de țuică, ce v-a adus deja atâta suferință. La început o să vă vină
foarte greu să nu mai beți, dar aveți curaj, cu ajutorul lui Dumnezeu, veți
reuși. Gândiți-vă cât de fericiți îi puteți face pe soția și pe copiii
dumneavoastră renunțând pentru totdeauna la pahar. Curând nu veți mai simți
nevoia să beți. Haideți, serviți!
Johann a încercat să dea curs invitației prietenoase și s-a așezat la
masă. Dar prima îmbucătură i-a rămas în gât. Era prea mișcat. După ce a
încercat cu greu să se stăpânească, a pus capul pe masă și a început să plângă
ca un copil. După un timp s-a ridicat, și-a șters lacrimile și a mâncat cu poftă.
Când și-a luat rămas bun de la gazda lui prietenoasă, aceasta i-a spus:
- Johann, mergeți cu Dumnezeu și fiți cumsecade. În mine veți avea
întotdeauna un prieten.
Sărmanul bărbat l-a privit îndelung pe binefăcătorul său, i-a dat mâna
și i-a spus pe un ton stins:
- Acum înțeleg cum îi faceți inofensivi pe vecinii dumneavoastră răi.
A doua zi, Johann a început lucrul la Martin Grünfeld și a muncit acolo
mulți ani cu sinceritate și fidelitate.
